Îngrijiți-vă dantura

09 December of 2009

Unele neplăceri și afecțiuni minore ale cavității bucale, precum aftele, gingivita, respirația urât mirositoare pot fi tratate eficient cu ajutorul remediilor naturale. Mai mult, plantele sunt o soluție simplă și la îndemână și pentru menținerea igienei dentare.

Afte

Aftele sunt ulcerații de culoare albă, superficiale, care apar pe mucoasa bucală, pe interiorul obrajilor sau pe limbă, având o dimensiune ce poate varia între 1 mm și 1 cm. Cel mai frecvent sunt izolate, dar pot apărea și în grupuri de două, trei sau chiar mai multe. Leziunile sunt dureroase, motiv pentru care mestecarea și înghițirea alimentelor devin dificile. Cauzele nu sunt bine cunoscute, dar se presupune în apariția lor sunt implicate anumite virusuri, dar și unele alimente. În cazurile grave, ulce­ra­țiile pot afecta cerul gurii, faringele și toată gura, si­tua­ție în care perioada de vindecare se prelungește la 6 săptămâni. Iată câteva remedii care vă ajută să eliminați disconfortul creat de afte:

Natura vă poate ajuta să vă păstrați zâmbetul strălucitor / Foto: Hubert Burda Medien

Natura vă poate ajuta să vă păstrați zâmbetul strălucitor / Foto: Hubert Burda Medien

Echinaceea. Această plantă este un excelent întăritor al imunității, accelerează cicatrizarea și previne re­apa­riția aftelor. Folosiți planta sub formă de tinctură (o gă­siți la farmacie), din care luați câte 50 de picături, de două ori pe zi.

Lămâie. Conține subs­tan­țe cu efecte antiinflamatoare (acid citric, acid malic, flavoinoide). Sucul de lămâie apli­cat direct pe afte este un tratament drastic, dar eficient împotriva aftelor.

Salvie. Clătiți-vă gura, de mai multe ori pe zi, cu un decoct din salvie (puteți folosi frunzele și florile plantei): puneți o mână de salvie (aproximativ 20 g) la un litru de apă rece, aduceți amestecul la punctul de fierbere și lăsați să fiarbă 10 minute. Tot pentru gargară, puteți folosi și infuzia de salvie: 2 lingurițe de frunze la 100 ml apă. Iar, pentru a obține un efect terapeutic mai puternic, puteți amesteca în părți egale salvie și rădăcină de cerențel.

Busuioc. Puteți face gargară de mai multe ori pe zi cu un decot preparat din 100 g de plantă la un litru de apă rece. Se fierbe amestecul 10 minute, apoi se strecoară.

Mușețel. Efectele antiinflamatoare și dezinfectante ale mușețelului sunt binecunoscute. Preparați o infuzie concentrată din 2 lingurițe de plantă la 100 ml apă și faceți zilnic câteva băi de gură.

Ceai negru. Faceți o infuzie de ceai negru, dar nu folosiți infuzia, ci pliculețul cu ceai, pe care îl aplicați direct pe leziuni.

Germeni de grâu. Mâncați la fiecare masă 2 linguri de varză crudă tocată și o linguriță de germeni de grâu. În numeroase cazuri, acest remediu s-a dovedit extrem de eficient.

Igienă dentară

Gingii inflamate, placă dentară, respirație urât mirositoare… toate aceste neplăceri pot fi înlăturate cu ajutorul câtorva remedii simple și naturale.

Respirație proaspătă. Apa sărată este una dintre cele mai bune paste de dinți. Înmuiați periuța în apă salină (folosiți o linguriță de sare marină la un pahar cu apă) și spălați-vă pe dinți. O altă rețetă, care nu doar că vă împrospătează respirația, dar și tratează abcesele dentare: preparați o tinctură de lavandă din 100 g flori la 250 ml alcool și lăsați să macereze o lună. Apoi, puneți câte o linguriță într-un pahar cu apă și spălați-vă pe dinți cu acest amestec. Nu-l folosiți însă în exces, deoarece conține alcool.

Gingii bolnave. Coada calului are efect antihemoragic, fiind utilă pentru tratarea gingiilor care sângerează și, în același timp, este remineralizantă și previne apariția cariilor. Planta bine uscată se macină bine până ajunge o pudră fină. Spălați-vă pe dinți de două ori pe zi cu aproximativ 2 g de pudră. Pentru gingiile inflamate, folosiți nalbă sau mur. Puneți 50 g de rădăcină de nalbă tăiată bucățele mici într-un litru de apă și fierbeți 5 minute, apoi acoperiți vasul și lăsați să infuzeze 10 minute înainte de a filtra. De la mur folosiți frunzele uscate: fier­beți 50 g de frunze într-un litru de apă timp de 5 minute, infuzați 10 minute, apoi stre­curați. Folosiți una dintre aceste infuzii pentru a vă clăti gura după ce v-ați spălat pe dinți.

Abces dentar. Faceți o infuzie cu o lingură de flori de coada-șoricelului la o cană cu apă clocotită și țineți infuzia în gură timp de 2 – 3 minute. Repetați procedura la fiecare 1 – 2 ore. Puteți folosi și flori de mușețel: trei linguri de plantă la 200 ml apă fierbinte, acoperiți vasul și lăsați să infuzeze 10 minute. Țineți infuzia caldă în gură timp de 5 minute și repetați la 1 – 2 ore.

Paradontoză. Folosiți plan­­ta numită condurul doam­nei. Faceți un decoct cu 50 g plantă (flori, frunze sau flori) la un litru de apă, fierbeți  5 minute, apoi lăsați 10 minute să infuzeze. Clătiți-vă gura câteva minute cu această licoare, de mai multe ori pe zi. De ajutor vă poate fi și mestecarea câtorva frunze de creson crud.

Pastă de dinți cu argilă

Vă puteți prepara singură, cu ingrediente naturale, o pastă de dinți pe bază de argilă, care are proprietăți antiinfecțioase și cicatrizante, restabilește pH-ul neutru al gurii și combate respirația urât mirositoare. Pasta de dinți poate fi păstrată o săptămână. Amestecați două lingurițe de argilă verde și o linguriță de bicarbonat alimentar. Măcinați trei cuișoare și puneți-le în amestec, adăugând și puțină apă pentru a obține o pastă fină și omogenă. Puteți aromatiza pasta adăugând 2 – 3 picături de ulei esențial de lămâie, de mentă sau de mandarine, care au virtuți antiseptice.

Sirop de tuse preparat în casă

Tusea este adesea întâlnită în afecțiunile respiratorii / Foto: Hubert Burda Medien

Tusea este adesea întâlnită în afecțiunile respiratorii / Foto: Hubert Burda Medien

Siropul expectorant este un medicament pe care aproape orice familie îl are în mica farmacie de acasă, mai ales în perioada sezonului rece, când afecțiunile respiratorii sunt nelipsite. Siropul expectorant ajută la eliminarea secrețiilor bronșice și faringiene, calmează tusea rebelă și favorizează vindecarea infecțiilor respiratorii. De ce nu ați prepara chiar dvs. un sirop de tuse natural, pe care să-l aveți la îndemână atunci când va fi cazul? Iată câteva rețete:

Sirop de ceapă. Este util în cazul tusei din angină și faringită. Fierbeți două cepe mari, tocate, într-o jumătate de litru de apă, timp de 10 minute. Strecurați și apoi adăugați două linguri de zahăr brun sau de miere și fierbeți din nou, la foc mic, încă 10 minute, până obțineți consistența unui sirop. Se iau 5 – 6 lingurițe pe zi.

Sirop cu hrean. Se rad foarte fin 100 g de hrean și se adaugă 500 g miere de tei, apoi se lasă la macerat 12 ore. Adulții vor lua 3 linguri pe zi, iar copiii doar jumătate din această cantitate (folosiți o lingură de lemn sau de sticlă). Acest sirop este util în caz de tuse, de răceală (tratamentul durează 10 zile), dar și pentru tratarea reumatismului (tratamentul durează 6 săptămâni).

Cereți sfatul medicului înainte de a administra chiar și un sirop preparat în casă copiilor / Foto: Hubert Burda Medien

Cereți sfatul medicului înainte de a administra chiar și un sirop preparat în casă copiilor / Foto: Hubert Burda Medien

Sirop de eucalipt. Sunteți răcită și tușiți? Faceți-vă un sirop de eucalipt. Puneți 100 g frunze de eucalipt în 500 ml apă fierbinte și lăsați să macereze pe timpul nopții. Apoi strecurați și adăugați 200 g zahăr brun și mai fierbeți amestecul până capătă o consistență siropoasă (aproximativ 10 minute). Se iau 3 – 4 lingurițe pe zi.

Sirop cu lămâie. Amestecați în cantități egale suc de lămâie și miere (de exemplu o linguriță de suc de miere și o linguriță de miere), la care adăugați foarte puțin piper măcinat. Luați câte o linguriță de 3 ori pe zi.

Sirop de nap. Tăiați un nap în felii subțiri, puneți-l într-un bol și adăugați 50 g zahăr brun. Lăsați să macereze câteva ore. Beți câte o lingură de 4 – 5 ori pe zi din sucul care se formează.

Sirop din ridiche neagră. Așezați într-un borcan straturi alternative de rondele de ridiche neagră și miere (sau zahăr). Lăsați să stea până a doua zi. Din siropul rezultat adulții pot lua zilnic 3 – 4 linguri, iar copiii 2 – 3 lingurițe. O altă modalitate de a prepara acest sirop este să faceți o scobitură în mijlocul ridichei și să puneți miere în ea. Lăsați ridichea la loc călduros pentru 24 de ore. Din siropul care se formează puteți lua 3 – 4 linguri pe zi (copiii doar 2 – 3 lingurițe pe zi).

Angela Câlțan

Comments

comments

sport zilnic

Previous:

Trebuie să facem sport zilnic! De ce?

Next:

Refluxul gastroesofagian

You may also like

Post a new comment