Aspecte astrale în perioada Balanței (23.09 – 23.10)

06 September of 2013

© bruniewska/Fotolia

© bruniewska/Fotolia

În luna Balanţei acordaţi mai multă atenţie relaţiei de cuplu. Cele mai importante sunt colaborarea şi ajutorul reciproc, grija pentru celălalt. E necesar să renunţaţi la interesele egoiste de dragul consolidării relaţiei, dar e mult mai bine, decât să stârniţi un conflict. Însă nu va fi uşor să ajungeţi la o înţelegere, pentru că Venus şi Marte, planetele principale ale vieţii noastre romantice, formează până pe 8 octombrie aspecte tensionate. În această perioadă Venus se va afla în Scorpion, în exil, şi de aici ea aduce dragoste şi ură, pasiune şi gelozie, se pot manifesta supărări puternice, posesivitate, reproșuri faţă de partener, inclusiv legate de viaţa intimă. Perioada 23-25 septembrie vă poate face mult prea selectivi şi critici în dragoste, în schimb în următoarele câteva zile aspectele favorabile formate de Venus promit să ducă la dezvoltarea unei relaţii spirituale, la posibilitatea de a rezolva disensiunile, desigur, dacă veţi reuşi să vă ridicaţi deasupra egoismului. În aceste zile Marte se află în Leu, inducând energii puternice sexului masculin, dorinţa de a domina, de a învinge, de a cuceri. Marte în Leu promite de asemenea succes persoanelor creative şi mai ales sportivilor, însă ei se vor confrunta cu o concurenţă acerbă. Din 8 octombrie Venus trece în Să­getător, unde va fi într-o stare de exaltare şi va apărea nevoia de comunicare spirituală; această perioadă e foarte potrivită pentru călătorii romantice. Între 8 și 15 octombrie, în comunicarea dintre parteneri va fi mai multă armonie, pentru că şi Venus, şi Marte se află în semne prietenoase. Din 15 octombrie Marte trece în Fecioară, locuinţa sa ezoterică, şi îi va ajuta cu energetica sa pe toţi cei care s-au obişnuit să muncească mult – orice activitate practică va fi încununată de succes.
Pe 23 septembrie Soarele trece printr-un grad distrugător, este o zi nepotrivită pentru treburi importante şi în special negocieri. Între 28 septembrie și 6 octombrie Soarele formează aspecte tensionate cu Uranus şi Pluton, în special pe 1 şi 4-5 octombrie. Fiţi precauţi în comunicarea cu cei din jur, abţineţi-vă de la decizii pripite. Ne­goci­erile importante cu partenerii de afaceri e bine să le ţineţi până pe 28 septembrie, cât timp Mercur se află în Balanţă. Odată cu trecerea în Scorpion, Mercur intensifică dorinţa de elucidare a tainelor, este o perioadă favorabilă pentru criminalişti, anchetatori şi pentru cei care se ocupă de științe ezoterice, cercetează necunoscutul. Cele mai potrivite zile pentru cercetări ştiinţifice sunt 3-13 octombrie, când se pot pune bazele unor proiecte fundamentale.
Pe 19 octombrie va avea loc o eclipsă de Lună în Berbec – trebuie să evitaţi companiile agresive, aglomeraţiile. E nevoie de o atenţie deosebită în comunicare, pentru că de pe 19 pe 22 octombrie Mercur se află în gradul distrugător în Scorpion. Nu se recomandă să vă adresaţi magicienilor, persoanelor cu proprietăţi extrasenzoriale, să recurgeţi la ritualuri magice. Există riscul să vă loviţi de elemente criminale.



Comments

comments

Previous:

Previziuni astrale pentru toate zodiile pentru perioada Balanței, 23.09–23.10

Next:

Se mai „poartă“ căsătoria?

You may also like

Post a new comment