Ceea ce credea că e un viciu la care poate renunța ușor s-a dovedit a fi o boală perfidă – alcoolismul
Salut, sunt Aura și sunt alcoolică.“ Cu aceste vorbe și-a început noua viață o femeie de 45 de ani, chinuită de ani buni de consumul de alcool.
S-a născut la ţară, într-o familie bine închegată, formată din tata, mama, bunica şi ea: o fetiţă slabă, timidă şi cuminte ca un îngeraş. „Tata a murit când eram elevă în anul IV la liceu“, povestește Aura. „Moartea lui a fost o puternică lovitură. M-am trezit cu două femei pe cap – mama şi bunica – prăbuşite în durere şi depresie, pe care trebuia să le susţin şi emoţional, şi material. Apoi a murit şi bunica. Între timp am terminat şcoala şi am fost repartizată departe de casă. Mama a rămas singură. Într-o zi am observat că mama a depăşit starea de depresie şi m-am bucurat tare mult. Nu ştiam că asta era ca urmare a alcoolului.“ La ţară toată lumea avea vin şi ţuică, nu lipsea sticla de pe masă, dar nimeni nu bea mai mult de un pahar, două.
„Mama m-a atras şi pe mine“, continuă Aura. „Ne plăcea să bem împreună, când o vizitam la 3-4 săptămâni. Uitam de durerea noastră, de pierderea celor dragi.“
Şi viaţa se derula mai departe. Aura a intrat la facultate, dar și-a păstrat şi slujba de profesoară, la care era apreciată. Consumul de alcool era ca al unui om normal, deşi uneori întrecea măsura.
A urmat o suită de decepţii sentimentale care au afectat-o foarte tare, pentru că-și dorea cu ardoare o familie şi copii. Și-a găsit refugiul în alcool. Când a început să lipsească de la serviciu, a găsit ca pretext boala – şi chiar avea o problemă cu intestinele, care se agrava din cauza alcoolului. Nu a băut decât bere, vinul şi tăriile o doborau repede. Berea îi plăcea și o considera nepericuloasă.
„Apoi m-am căsătorit, dar nu din dragoste, ci aşa, ca să fie, mai mult ca să am un copil“, mărturisește Aura. „Soţul meu era consumator de alcool. Beam împreună, dar eu aveam grijă să par un consumator social; după ce el se ameţea bine sau se culca, îmi permiteam să beau mai mult. Mi-am ascuns băutul nesperat de mult. Am rămas însărcinată, dar am pierdut sarcina, eram, la 40 de ani, prea bătrână pentru a avea copii. Mi-a părut tare rău şi am suferit cumplit la gândul că nu voi avea copii niciodată. Apoi relaţia cu soţul meu s-a înrăutăţit și mi s-a agravat consumul de alcool. Am luat hotărârea să divorţez.
Atunci am băut o săptămână, m-am închis în casă, nu m-am dus la serviciu, nu am răspuns la telefon. Trezirea la realitate a fost groaznică. Mi-a fost foarte rău, dar nu am cerut ajutor nimănui, am suferit ca un câine, puteam să mor în orice clipă. Am avut cel mai puternic sevraj – aşa credeam eu. De fapt, a fost forma cea mai uşoară. Nici n-aveam curajul să mi le închipui pe cele puternice, în care vezi moartea.“
Apoi a divorțat și a luat hotărârea să se lase de băut. Credea că soţul e de vină, pentru că el aducea băutură în casă. „Aveam eu ideea fixă că băutura e pentru bărbaţi, nu pentru femei“, zâmbește amar Aura. „Credeam că pot să beau controlat. Atunci a început adevărata mea luptă cu alcoolul. Mie mi se părea că e simplu să mă las, mai ales că nu beam zilnic, ci la 2-3 luni, dar atunci beam zdravăn. Îmi spuneam că pur şi simplu nu mai beau şi gata, că doar nu-mi toarnă nimeni cu de-a sila pe gât. Nici nu bănuiam ce boală teribilă e alcoolismul. Nici nu ştiam că e boală, credeam că e viciu.“
Trei ani s-a chinuit să se lase de băut. Cu cât bea mai rar, cu atât beţia dura mai mult şi îi era mai rău la încetarea consumului. „Am încercat toate metodele, dar niciuna nu a dat rezultate: beam numai seara sau la sfârşit de săptămână, nu amestecam băuturile, beam numai bere, mă opream după primul pahar, rămâneam abstinentă o perioadă cât mai lungă etc. Iar când cedam, sentimentul de vinovăţie mă făcea să mă simt dezgustată de propria-mi persoană.“
A fost la psihiatru, a încercat medicamente, preparate din plante, a colindat librăriile şi bibliotecile ca să se documenteze despre alcoolism, dar n-a găsit nimic: „Auzisem că e o boală, dar nu credeam, pentru mine era un viciu la care puteai renunţa dacă voiai. Realitatea îmi demonstra contrariul.“
Într-o zi i-a căzut în mână un ziar în care era un articol despre Alcoolicii Anonimi. De ceva timp se suspecta că este alcoolică, deşi nu dorea să fie acesta adevărul. Din acel articol a reţinut două lucruri care au îngrozit-o: cineva mărturisea că în cazul lui nu a dat rezultate niciun medicament, ori ea în așa ceva își pusese speranţa, iar în final spunea că toţi alcoolicii se tem de primul pahar. „Doamne, dacă sunt alcoolică? Și cum se întâmplase oare? Cum a fost posibil? mă întrebam întruna. Și mă simţeam atât de neputincioasă…“, își amintește Aura.
Îndrumată de cei de la AA, a ajuns la întâlnire. Cineva a început: „Nu e prea greu să-ţi dai seama dacă eşti alcoolic! Vezi ce faci dimineaţa! Un consumator social, dacă îl doare capul, caută medicamente, alcoolicul se duce la pahar. După ce îl bei, îţi trece tremuratul, dar nu te mai opreşti din băut, bei şi tot bei! Şi te mai opreşti la… spital! La încetarea băutului intri în sevraj.“ „Nu-mi venea să cred, omul acesta mă descria pe mine“, spune Aura. „Eu credeam că numai mie mi se întâmplă toate acestea. Dar nu, toţi trecuseră prin ce am trecut eu!“ Atunci a înțeles că era alcoolică, că nu exista niciun dubiu. „Am văzut pe feţele lor un zâmbet prietenesc și pentru prima dată în viaţă nu m-am mai simțit singură. Acum, când aniversez al patrulea an de abstinenţă, mă întreb–există cuvinte care să exprime ce simte un suflet smuls din chinuri şi înălţat spre soare?“
Text: Cătălina Oprea
Comments

Previous:
Un copil? Acum? Ai luat-o razna? Povești de viață

Next:
“Educația este o punte între oameni”
You may also like
-
17 Oct
Parcul Natural Comana
CălătoriiÎn apropierea Capitalei, un paradis al florei și faunei îi întâmpină pe iubitorii naturii cu ...
-
08 Jul
Marco Hößl, un lider care inspiră
Reportaje și interviuriMarco Hößl – Este un altfel de CEO, un lider care inspiră și conduce o ...
-
21 Feb
Vulcanii noroioși
CălătoriiAcest fenomen, deosebit de cel al vulcanilor cu lavă datorită produsului de erupție, ia naștere ...
-
08 Mar
Timișoara, orașul cu porumbei
CălătoriiPerla Banatului încântă cu aerul său cosmopolit, cu arhitectura grandioasă și zonele largi de promenadă ...
da este foarte greu sa constientizezi ca ai o problema atat timp cat consumul este aleator dar din pacate in cantitati mari.Si eu am o problema cu alcoolul din cauza crizelor de panica ,cad beau fug de realitate, nu mai simt frica,pe moment simt ca traiesc ca nu mai am probleme,ca sunt vie.Si dupa ce trece euforia incepe iar chinul, panica se agraveaza, frica imi da tarcoale iau medicamente pana cand iar cad pe acea panta care duce spre prabusire.Tot timpul am spus ca este usor si ca poti renunta oricand la viciu dar nu este asa este o lupta continua tu cu tine.
Ce-ar fi daca ai veni la Alcoolicii Anonimi?