Fericirea mea cu patru lăbuțe

23 July of 2013

Un prieten necuvân­tător poate aduce bucurie și încântare în viețile noastre. Iată mărturiile a trei colegi ai noștri, cărora animalele de companie le-au îmbogățit viața!

Ada Oprea, redactor: „Fură jucării, mai ales piese de puzzle“
Enya, cockerul spaniel englez, a intrat în casa noastră după îndelungi stăruințe adresate mamei mele, care nu voia să se lege la cap cu încă o povară. Proprietarul cățeilor de la care am luat-o pe Enya a avut o singură pre­tenție: să-i punem un nume cu a cincea literă din alfabet, pentru că era a cincea generație născută dintr-o familie cu pedigree. Nu mă gândisem niciodată la ce rasă aș vrea să am, îmi era indiferent; dar printr-un noroc am nimerit un câine croit parcă pentru personalitatea mea: vesel, pus pe șotii, iubitor, recunoscător și inteligent. Acum are 14 ani, elanul ei a mai scăzut, însă până nu demult alerga cu viteza fulgerului prin parc, sărea cu multă grație peste tufișuri, se arunca în lac –, dar numai acolo unde mătasea broaștei era mai abundentă, înfuleca mâncarea ples­căind de plăcere, se juca asemeni unui copil și lătra din când în când dacă cineva o supăra. Nu a mușcat pe nimeni nicio­dată, dar ne-a alungat de două ori hoții de la ușă. Este un câine dresat de noi: cere afară când vrea să facă treabă mare sau mică, stă în fund la comandă (dar doar dacă ai un biscuit în mână) și face jumătate de aport – adică fuge după minge, dar nu o aduce înapoi. Singura pro­ble­mă cu Enya este că nu-l place deloc pe băiețelul meu (4 ani), pe care-l consideră competitorul ei direct. Practic, nu-i face nimic, doar îl latră și îi fură mâncarea sau jucăriile, în special piesele de puzzle.

Andreea Moritz, redactor beauty: „Mă bucur numai când o privesc“
Trebuie să încep prin a vă spune că până acum 5 ani nu am fost nicio­dată o iubitoare de pisici. Ba dimpotrivă, ori de câte ori mergeam la prieteni cu pisici, eram extrem de cris­pată și temătoare în prezența lor. Însă viața îți demonstrează de multe ori că lucrurile se pot schimba într-o direcție total nebă­nuită, ceea ce s-a întâmplat și în cazul meu, când Miți a devenit membră a familiei. Inițial a fost luată pentru bunicii mei, iar șederea ei în casa noastră trebuia să fie temporară. Însă din temporară a devenit permanentă, și nu numai în casă, ci și în sufletul nostru. Nu aș putea să spun cum m-am schimbat la 180 de grade și am devenit mare iubitoare de pisici, cert este că această fiin­ță, maidaneză și nici măcar prea prietenoasă, și-a câștigat un loc important în inima mea. Îmi transmite energii pozitive și îmi um­ple sufletul de bucurie numai când o privesc cum se joacă cu șoriceii de pluș ca și când ar fi reali, cum doarme în cele mai caraghioase poziții și cum încearcă să-mi atragă atenția ori de câte ori nu o bag în seamă. Acum nu îmi mai imaginez viața fără ea!

Cristian Niculescu, fotoreporter: „Zuzi e pansament pentru suflet“
Aveam cinci ani, când am „cules“ de pe stradă, împreună cu veri­șoara mea, primul nostru animal de companie, un cățel de rasă comună, pe care l-am botezat Rock. De atunci pot spune că am învățat cu ade­vărat să îndrăgesc animalele.
Zuzi, căci așa o cheamă pe noua mem­bră a familiei mele, a fost aleasă de soție de pe site-ul www.adoptiipisici.ro, când era atât de mică, încât ne adormea în palmă. Poate că Zuzi nu ar fi ajuns alături de noi dacă durerea pierderii primului copil nu ne-ar fi determinat să adoptăm un pui de animal. Un suflet, care să compenseze cumva lipsa fetiței noastre…
Despre pisici se afirmă că ar avea capacitatea de a capta durerea și energiile negative, oferind bună dispoziție și un plus de iubire. Nimic mai adevărat, căci micul ghem de blană cu ochi rotunzi și verzi a știut din prima clipă cum să ne cucerească. Ghidușă, capricioasă, tan­dră și cu un caracter independent, s-a strecurat pe nesimțite în sufletul nostru. Decizia luată în urmă cu un an și jumă­tate ne-a adus satisfacții pe măsură și permanente dovezi de dragoste.

Comments

comments