Paris, capitala modei

14 October of 2015

Christian Lacroix, Jean-Paul Gaultier sau Chanel? Sunt nume atât de mari, cu multe creații pe care le identificăm și admirăm oriunde le vedem. Şi ni le vom dori întotdeauna. Pe toate, dacă se poate!
Merită să ajungi în Paris când se desfășoară Săptămâna Modei, un eveniment bianual, legat de cele din Londra, Milano şi New York. Bineînţeles, evenimentele de aici se bazează pe show-urile haute couture. Nu numai pe scenă vei vedea lucruri interesante, pentru că tot spectacolul se transpune şi pe străzi. În această perioadă, fashionistele din toată lumea vin în Paris şi urmăresc cu atenţie cele mai noi outfituri de street style.
Dacă nu vei fi în Paris în Săptămâna Modei, află că faimoasele Galerii Lafayette, deschise încă din 1896, au devenit centrul universului pentru cei care caută noile tendinţe. Clădirea galeriilor este un monument impresionant, în care vei găsi cele mai renumite nume din lumea modei. Lafayette se laudă cu cele mai mari spaţii de expunere din întreaga Europă. Se ocupă şi de organizarea prezentărilor de modă, expoziţiilor şi sesiunilor de catwalk.
Dar poate nu te-ai convins de potenţialul Parisului. Asta sigur te va încânta: Muzeul Modei. Ei bine, aici găseşti 
o colecţie fascinantă de haine care trasează istoria modei. Peste 16.000 de costume, 35.000 de accesorii şi 30.000 de alte piese textile îţi prezintă moda de la 1800 până în zilele noastre, cu nume ca Paul Poiret, Madeleine Vionnet, Elsa Schiaparelli, Christian Dior, Raoul Dufy, Sonia Delaunay. Muzeul a luat naştere în 1948, când istoricul de modă François Boucher a început să adune ceea ce este astăzi 
cea mai mare colecţie de haine din lume.

Comments

comments

Previous:

Alb imaculat, ușor de purtat

Next:

La modă, în orice ocazie

You may also like

Post a new comment