Less is more, cand vine vorba despre eleganta!

19 March of 2018

 Less is more, când vine vorba despre eleganță, majoritatea se gândește imediat la haine. Desigur, primul sens al eleganței se referă la combinația armonioasă a acestora, dar să nu uităm de atitudine, de gesturi, de comportament.

Cu 13 ani în urmă, la premiera unei piese de teatru, am făcut cunoștință cu o doamnă elegantă care m-a cucerit instantaneu prin prestanța ei. Nu i-am uitat privirea, 
gesturile distinse, cuvintele simple, dar alese. Am stat lângă ea câteva minute, dar am căutat-o cu privirea tot restul serii și nu o voi uita tot restul vieții. Nu toți avem acest dar al eleganței, însă putem învăța. 
Bunul-gust și măsura în toate trebuie să ne fie mereu aproape.

Calitatea și croiul ținutei
Zi de zi văd pe stradă ținute care de care mai ieșite din comun și nu pot să nu-mi imaginez întregul film al realizării lor. Câteodată, aș vrea să am curajul să stau de vorbă cu acești oameni (de ambele sexe și de toate vârstele), dar știu că trebuie să dai sfaturi doar când ți se cer. 
Așa cum mi l-ai cerut tu când, 
într-un e-mail, m-ai întrebat ce înseamnă eleganță și care este semnifi­ca­ția dictonului „less is more“.

În momentul în care îți alegi hainele, trebuie să ții cont în primul rând de calitatea materialelor. Pun asta pe primul loc, înainte de aspect, pentru că, în scurt timp, o haină frumoasă dintr-un material de proastă calitatese va scămoșa, se va deforma, se va uza, iar toată frumusețea lui dispare. Apoi, să fii atentă la croială din două motive: 1. croiala ne redesenează silueta; 2. o croială proastă face hainele incomode.


Despre culori

Abia acum aș aduce în discuție aspectul hainelor. Deși l-am lăsat la final, nu este deloc mai puțin important. Trebuie să ții cont de cromatică și de design. Despre teoria culorilor învățăm toți la școală (steaua culorilor, culori primare, culori complementare, nonculori, tonuri, nuanțe, contraste de culori). 
Există o expresie înțeleaptă  care spune că nu există culori urâte, ci doar raporturi greșite. În cantitățile și cu calitățile potrivite, oricare două sau chiar trei culori pot funcționa armonios. Albul, negrul și griurile derivate (nonculori) sunt neutre și tocmai de aceea sunt folosite pentru a pune în valoare sau a tempera o culoare ori pentru a crea o pauză cromatică. Cel mai simplu este să creezi o ținută monocromatică, adică să folosești o culoare dominantă alături de tonurile sale sau/și de nonculori. Tonurile sunt drumul unei culori către alb sau negru. 
Culorile puternice le poți folosi ca 
accente sau sublinieri (bijuterii, curele, pantofi sau genți).

Design minimalist

Pentru a fi elegantă, o piesă vestimentară trebuie să fie simplă și clară. „Less is more“ (expresie preluată în 1947 de arhitectul Ludwig Miles van der Rohe ca principiu de bază al designului și arhitecturii minimaliste) ilustrează cel mai bine ideea unei ținute elegante. Croielile complicate, accesorizate masiv îngreunează alcătuirea unei ținute rafinate, iar aspectul devine vulgar.

Citeste și:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Dress-code 
pe înțelesul tău

Next:

(P) CREATIVO, cel mai mare eveniment din industria de modă este la a 5-a ediție

You may also like

Post a new comment