Jeans, jeans, jeans

13 November of 2014

„Mi-aș fi dorit să fiu eu cel care a inventat blugii. Sunt expresivi, simpli și sexy, au tot ceea ce îmi doresc pentru hainele mele!“ a spus Yves Saint Laurent
io21_24
Colega noastră, Irina Stănescu, redactor de beauty, spune: “De când mă știu, am iubit denimul! În dressingul meu și-au făcut loc, de-a lungul timpului, multe perechi de pantaloni, fuste, rochii, cămăși, jachete, ba chiar și botine din acest material. De la skinny, la clasic sau în stilul anilor ’70, la fuste bufante, scurte sau midi, de la bleu la negru sau gri. Și nu este moment în care să nu îmi doresc încă o pereche. Această pasiune a început încă de la grădi-niță, când am primit prima pereche de jeanși, și a continuat în școala generală, când eram mândra posesoare a unor Levi‘s 501 originali! Și pentru că pot fi combinați în 100 de moduri pentru a obține ținute de la sport la elegant, pentru sezonul toamnă-iarnă 2014, designerul Tommy Hilfiger mizează – ai ghicit! – pe denim! Pantalonii boyfriend și carourile au fost, de asemenea, vedete pe podium. Pantofii cu toc nu trebuie să-ți lipsească din garderobă, fie că-i porți seara, și atunci alegi o pereche de stiletto, fie că alegi bocancii sau ghetele „la înălțime“ atunci când mergi la serviciu. Îți propun să adaptezi stilul lui Hilfiger unui buget redus!”

71927-03_senfgelb_08082014Camasa-NEW-LOOK-pret-99.9-leiGhete-NEW-LOOK--pret-169.9-leiJeans-NEW-LOOK-pret-139.9-leiNew_Yorker_Women_48_913_blue_149,00_RON

Comments

comments

Previous:

S-a deschis sezonul blănurilor!

Next:

Zona gri

You may also like

Post a new comment