Ce trebuie să purtăm și ce să evităm la un interviu

03 October of 2016

Ai aplicat pentru job-ul mult visat și ai obținut acceptul pentru un interviu. Nimic mai frumos! Dar cum procedăm când nu știm ce articole vestimentare să îmbrăcăm la un eveniment atât de important și decisiv pentru cariera noastră. Iată câteva sfaturi utile pentru o imagine și o prezență…impecabile!

ELEGANȚA este cheia

Atunci când urmează să ne prezentăm în fața posibilului șef, trebuie să avem o imagine perfectă, fiindcă a fi elegant înseamnă totul. Altfel spus, putem cu ușurință să obținem această imagine la care visăm. Ținutele office sunt perfecte pentru o asemenea ocazie și le poți realiza foarte ușor. Potem opta pentru o pereche de pantaloni conici, negri și o cămașă clasică, albă, beige sau nude. La nevoie, putem purta și un sacou, fie în tonurile clasice de negru , alb-negru, gri, fie colorat, dacă suntem puțin mai îndrăznețe. În locul pantalonilor putem alege o fustă cu talie înaltă, cu o lungime potrivită. Atenție! Trebuie să emanăm eleganță, nu vulgaritate, așa că vom evita decolteurile adânci și fustele scurte, care alungă orice urmă de feminitate!

Încălțările potrivite

În completarea ținutei noastre, putem purta o pereche de pantofi cu toc, având culori ce se regăsesc în ținuta noastră, de preferat cu toc gros și nu foarte înalt, deoarece vom avea, mai degrabă, o ținută de club, decât una de interviu, ceea ce nu este cel mai fericit lucru. Dacă suntem adeptele sandalelor, care, ce-i drept, oferă mai multă comoditate, putem purta o pereche simplă și de efect. Sub nicio formă nu vom alege sandale colorate, cu imprimeuri diverse, precum animal print sau florale, total nepotrivite și neelegante.

Afla mai multe AICI

La modă, în orice ocazie
Amsterdam, polul distractiei europene



Comments

comments

Previous:

Geometrii clasice pe stofe groase

Next:

(P) Capsula de party semnata de designerii Poema

You may also like

Post a new comment