Mic ghid de „supravietuire“ pe durata sarbatorilor in familie

16 December of 2014

Așteptăm tot anul sărbătorile de iarnă, Crăciunul, să reunim familia în jurul bradului împodobit și al meselor festive. Visăm la tihnă și distracție, dar se întâmplă des ca reuniunile să iasă cu scântei. Ca să păstrăm armonia, trebuie detectat întâi ce o poate strica.

Crăciunul e sărbătoarea copilăriei, e una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului. Cei mici și cei mari așteaptă cu nerăbdare venirea lui, care le aduce cadouri, timp liber, petreceri în familie și mâncăruri delicioase. Pentru a pune la cale o petrecere reușită în familie, trebuie, desigur, să te pregătești din timp. Vrei, bineînțeles, ca totul să iasă perfect, ca fiecare să primească un cadou potrivit, ca mâncarea să fie gustoasă, casa frumos aranjată și toată lumea fericită. Ei bine, aici e aici, pentru că de multe ori socoteala din minte nu se potrivește cu… vânzoleala din casă. Se întâmplă deseori ca după câteva zile în care faci curat, pregătești mâncăruri speciale și cumperi cadouri să fii atât de obosită, încât tot ce-ți dorești este o petrecere liniștită în familie. Dar, surpriză! Te lovești de certuri, dispute și discuții cam prea aprinse între comeseni.

Factori de stres
Studiile (dar și realitatea din „teren“) au arătat că în perioada sărbătorilor nivelul de stres în familii crește. Una dintre cauze poate fi presiunea pe care o provoacă dorința de a face totul perfect acum. Un sfat util în această perioadă: este bine să nu ai aștep­tări prea mari de la reuniunea de familie care are loc de Crăciun. Pentru asta este nevoie de un mic antrenament mental, care începe cu câteva zile înainte. Mai întâi, trebuie să știi clar care sunt principalii factori perturbatori ai stării tale de bine. Sunt mai aproape de tine decât ți-ai putea închipui!

1 Jumătatea ta
Da, da, nu râde! Soțul sau iubitul nu este doar cel mai bun prieten al tău, poate deveni un factor major de stres în timpul sărbătorilor. Mai ales atunci când tu faci curățenie, iar el stă bine-mersi la televizor sau citește ziarul. Nu te enerva, respiră adânc de câteva ori, apoi spune-i că ai nevoie de ajutorul lui la câteva treburi casnice. Dă-i sarcini specifice și arată-i cât de util se face în felul acesta. Evită reproșurile: în loc să vă enervați unul pe altul, timpul petrecut împreună va fi mult mai plăcut.

2 Mama ta
Pe frontul domestic apare aproape întotdeauna un conflict între mamă și fiică. Mamele au tendința să critice, să spună cum trebuie făcut totul mai bine și mai repede, cum trebuie aranjată masa și cât de pătrunsă trebuie să fie friptura. Nu refuza din start ajutorul mamei tale, chiar dacă simți că-ți ieși din minți. Dacă o implici și-i ceri ajutorul, ea va fi mulțumită, iar tu mai odihnită.

3 Copiii tăi
Prichindeii sunt în vacanță acum și abia așteaptă Crăciunul. S-ar juca non-stop, numai gura lor se aude, însă tu ești foarte ocupată cu pregătirile și nu ai mult timp pentru ei. Fă în așa fel ca puii tăi să se joace afară măcar două ore pe zi, pentru a-și consuma energia. Nu-i obliga să facă ordine în camerele lor, dacă ei au chef de distracție, dar insistă ca măcar să nu întoarcă pe dos restul casei. Implică-i și pe ei în pregătirile de sărbătoare, dă-le sarcini pe care le pot îndeplini. Se vor simți responsabili și importanți și nu vor mai avea timp te obosească.

Text: Dana Verescu

Comments

comments

Previous:

Noutăți pe piață

Next:

„Nu cred în fericire şi iubire pe stomacul gol“

You may also like

Post a new comment