De ce iubesc copiii jocurile riscante?

27 June of 2014

© Cherry-Merry - Fotolia.com

© Cherry-Merry – Fotolia.com

Jocul este activi­tatea preferată a copiilor. Ei încearcă lucruri noi și le place să se aventureze iar și iar. Dacă au căzut de pe bicicletă, continuă să meargă, dacă s-au împiedicat fugind după cel mai bun prieten, vor conti­nua să o facă.
Copiii îmbrățișează cu plăcere viața, jocul și riscul în timpul creșterii. Chiar dacă uneori au accidente mai serioase, cum ar fi un picior rupt după ce au mers cu rolele sau de la o căzătură la schi, asta nu îi face să se oprească.
La prima vedere, jocurile riscante sunt o experiență negativă ce ar trebuie evitată ori de câte ori este posibil. Cei care au copii știu că acestora le place să riște în moduri care să combine bucuria libertății cu cantitatea de frică potrivită pentru a produce o emoție în timpul jocului.
Iată 5 categorii de riscuri care par să atragă copiii în joc:
Înălțimile – copiii se cațără în copaci, de unde pot privi lumea, și au sentimentul de: „Da, am reușit!“
Viteza – copiii aleargă, sar peste gropi, se joacă cu apa, înoată, merg cu bicicleta sau cu skateboardul. Este o mare satisfacție în a putea să te joci cu potențial de risc, când știi că o greșeală te poate răni.
Elementele periculoase. Copiii iubesc focul și apa, care pot fi foarte periculoase. Aici intervine supravegherea adulților, pentru a evita un accident nefericit.
Jocurile motorii – în care se luptă, fac tumbe, se rostogolesc, se „vânează“. Acestea pot fi dure și periculoase, dar în același timp fac parte din nevoile copilului de mișcare și testare a propriilor forțe. Luptele tip judo, karate sunt jocuri care se pot învăța în siguranță.
Jocurile de-a v-ați ascunselea – în care dispar, se pierd. Copiii mici pot să se ascundă și să experimenteze separarea de ceilalți copii într-un mod în care să-i sperie. Copiii mari se separă de părinții lor explorând teritorii noi, cu potențial periculos, inclusiv pericolul de a se pierde.

De ce e bun jocul riscant
Copiii cărora nu le este permis să își asume riscuri sunt mai predispuși la anxietate la vârsta adultă. Nu ai parte de niciun risc – vei avea parte de frică, insecuritate, stimă de sine scăzută. Jocurile cu risc ajută copiii la dezvoltarea abilităților de organizare și conducere. Copiii învață din experiență, nu din ceea ce li se spune. Dacă nu are experiențe de risc în condițiile de siguranță ale jocului, mai târziu nu va putea să își asume doza de risc adecvat pentru reușită.

Situațiile adecvate
Când copiii au șansa să se joace spontan, ei învață repede să se adapteze cerințelor mediului. Se întreabă conștient sau inconștient – „Cât de sus pot urca? Dacă merg pe bucata asta de lemn, e suficient de puternică să mă țină?“ Ei devin siguri pe ei și pe mediul înconjurător pas cu pas.  Copiii care sunt încrezători în a încerca lucruri noi se adaptează repede când lucrurile nu funcționează din prima. Ei sunt răbdători și vor încerca din nou sau vor evita cu înțelepciune situațiile riscante. La grădiniță, la vârsta școlară mică, copiii pot să se cațere în copaci, să urce și să coboare o pantă pe zăpadă, pot învăța să schieze. În casă pot construi castele  înalte din cuburi. Se pot juca cu pietre, crengi, unele destul de grele, care le pot provoca răni dacă nu sunt atenți.  Dar copiii sunt foarte atenți când învață un lucru nou. Știu să evite rănile și durerea dacă le faci o instruire simplă. Riscurile evidente pot fi explicate copiilor și aceștia înțeleg destul de repede despre ce-i vorba.

Joacă aventuroasă
Există un interes sporit de a oferi copiilor mai multe oportunități de a se juca în natură, și asta va crește gradul de risc. Parcuri de distracții (cine nu vrea la Disney-land?)  –  unde sunt tot felul de atracții cu un anumit grad de risc, dar protejat prin lege de deținătorii spațiului. Toboganul, alergatul, suitul în copaci, păduricea, ulița de la bunica sau spațiile din fața blocului conțin anumite grade de risc. Spațiul de joacă în afara casei presupune interacțiunea cu ceilalți copii, care poate fi și ea aventuroasă. Asta înseamnă o privire atentă a adulților care îi supraveghează.
Jocul, pentru a fi în siguranță, trebuie să fie liber, nu coercitiv și forțat de adulți.
Există diferențe între copii, chiar de aceeași vârstă – ce este incitant pentru unii poate fi înfricoșător pentru alții. Când profesorii de educație fizică pun copiii să facă diverse tipuri de mișcări – de escaladare, figuri de gimnastică –, pentru unii provocarea este prea mare și pot experimenta adevărate traume. În loc să se simtă încurajați să urce diverse înălțimi, se vor simți descurajați în a mai experimenta genul acesta de activități.
Copiii știu să își dozeze cantitatea potrivită de frică și pentru asta trebuie să fie managerul propriu al jocului. Există și excepții de copii care riscă la nesfârșit, supraestimându-și abilitățile, și se rănesc mereu în joc. Aceștia necesită o supraveghere mai atentă.
Copiii care se joacă pentru amuzament se opresc când se rănesc sau schimbă tipul de joc. Tocmai pentru că vor să se distreze, au grijă nu îi lovească pe partenerii de joacă.
Poţi începe să-ți înveţi copilul reguli minime de siguranţă începând cu vârsta de 3 ani: să nu se joace pe stradă, să nu plece cu străinii, să înveţe numele lor întreg, adresa şi numărul de telefon când cresc mai mari.
Învaţă-i să ceară şi să caute ajutor sub formă de joc!
Ai răbdare cu copilul tău şi joacă-te cu el ori de câte ori eşti disponibilă.
Atenție la riscurile ascunse! Riscurile ascunse sunt acele întâmplări neprevăzute care pot avea loc într-un spațiu de joacă (un geam spart sau o ploaie, un vânt puternic etc.). În orice situație, copilul trebuie supravegheat. Se poate întâmpla ca liftul să se oprească brusc, iar cel mic să rămână blocat: e bine să îl instruiești din timp pentru această situație.

Opinia Specialistului

Specialiștii allianceforchildhood.org spun că este normal să oferi protecție copilului când se joacă în spații deschise, dar că el are nevoie de libertate pentru a se simți bine într-un fel aventuros. 
Ei vor învăța mai mult, se vor amuza mai mult și vor deveni abili în evaluarea riscului prin experiența jocului.

Text: Oana Pescaru



Comments

comments

Previous:

Despre entuziasm si forta lui

Next:

Compromisul – cât de mult și până unde

You may also like

Post a new comment