Copiii au nevoie de atentia parintilor

17 November of 2015

Deși au ambii părinți prezenți, tot mai mulți copii suferă de lipsă de atenție. Lipsa de atenție a părinților se manifestă prin semnale, pe care părinții trebuie să le recunoască la timp!

A fi părinte este o artă ce presupune dorință, dedicare, muncă, răbdare și perseverență“, spune Simona Tofan, psi-hoterapeut colaborator pe site-ul intrenoiparintii.ro. Dependența și solicitarea totală, dar firească din partea copilului în primii lui ani de viață îi forțează pe părinți să conștientizeze destul de brutal dimensiunea rolului pe care îl au.

Citeste si: Limbajul secret al copiilor

Odată cu trecerea anilor, părinții nu devin mai puțin importanți în creșterea, educarea și dezvoltarea emoțională a copilului. Dimpotrivă, rolul lor este din ce în ce mai important, chiar dacă solicitările sunt altele decât cele legate de asigurarea nevoilor primare ale copilului.

Chiar dacă își câștigă treptat independența, copilul are nevoie în permanență să fie văzut, ascultat și înțeles. Părinții nu pot lua vacanțe de la meseria de părinte fără să își asume riscurile pierderii contactului, comunicării sau relației dintre ei și copil. Problemele apărute și nerezolvate în copilărie vor reapărea în adolescență într-o formă poate mult mai acută, accentuate de schimbările tumultuoase care se petrec cu fizicul și psihicul unui adolescent.

Dintr-o nevoie personală combinată și cu dorința justificată de a-i asigura o viață cât mai bună copilului lor, părinții tind să depună cel mai mare efort în a-i oferi un confort material, în timp ce copilul are nevoie in primul rând de o relație cât mai apropiată emoțional. În acest cerc vicios sunt prinși mulți părinți, care ajung să nu mai fie conectați la nevoile emoționale ale copilului lor, fiind acaparați de joburi bine plătite și suprasolicitante sau de cele care le asigură pur și simplu existența.

Citeste si: 5 metode rapide ca să ne responsabilizăm copiii

Timpul petrecut cu copilul este din ce în ce mai redus și anumite comportamente nu mai sunt sesizate de părinții prea obosiți sau prea preocupați de problemele lor de serviciu. Deseori, o viață dedicată profesiei sau trăită doar cu frica zilei de mâine determină și deteriorarea relației de cuplu, care, prin tensiunea negativă existentă între cei doi adulți, influențează atmosfera din familie și îi îndepărtează pe părinți de copil. Aceștia ajung să observe sau să fie deranjați de lipsa unei bune relații cu copilul lor doar când el devine un copil-problemă, până atunci fiind prea ocupați cu ei înșiși sau cu provocările vieții lor de adulți. Povestea lor începe de cele mai multe ori cu „Eu am vrut doar să îi fie bine copilului, să îi asigur tot ce îi trebuie…“ și nimeni nu poate nega buna intenție.

Copilul face parte din familie, este foarte sensibil la schimbările emoționale ale părinților, mai ales la cele neexplicate și neînțelese, sau cere într-un mod special ce are nevoie: dragoste, atenție și grijă.

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

10 lucruri pe care trebuie să le spui copilului tău

Next:

Motive temeinice sa nasti dupa 35 de ani

You may also like

Post a new comment