Chiar dacă e vară, unii copii învață… Ce anume? Să trăiască, să se bucure laolaltă
Cu toții avem câte o părere despre ce și cum trebuie făcut pentru educația copiilor, întrucât, nu-i așa?, „pe vremea noastră lucrurile stăteau cu totul altfel, chiar se făcea carte, nimeni nu mișca în front, profesorul era profesor, iar elevul își vedea de treabă“.
Din gură facem multe: schimbăm, construim, îmbunătățim, dar lucruri concrete prea puțini se înghesuie să facă. Și totuși, unele proiecte apar ca din senin și se susțin aproape singure, mai mult prin entuziasmul și convingerea inițiatorilor și a participanților. Sunt idei simple, la îndemâna tuturor, dar pe care numai unii au curajul să le pună în aplicare. Este și cazul proiectului Edulier, pentru care vacanța de vară este tocmai potrivită pentru un alt tip de educație.
Edulier presupune o săptămână plină pentru participanţi (copii de toate vârstele), în care învaţă cum să-şi ocupe timpul liber într-un mod constructiv şi în acelaşi timp distractiv. Proiectul este gândit ca o punte între curtea foarte săracă, plină de mărăcini, lipsită de gard și curtea înconjurată de gard de beton de 2 metri.
Chiar dacă pun cartea în cui, copiii din Corbeanca, județul Ilfov, participanți la aceste ateliere de educație nonformală, învață prin joacă, prin întrecerile sportive, prin activitățile creative să se accepte așa cum sunt: bogat/sărac, înalt/scund, blond/brunet, cu frați mulți/fără frați, mai mult sau mai puțin îndemânatic, să se respecte, să se joace împreună sau să lucreze împreună. Pentru ca mai apoi, toate aceste sentimente și idei de acceptare, de îngăduire a celuilalt să ajungă în familii – cumva pe linie inversă decât în mod obișnuit: nu de la părinți la copii, ci de la cei mai tineri la cei mai vârstnici.
După cum spune Cristiana Ionescu, inițiatoarea proiectului, „totul a pornit de la dragostea pentru copii și de la observarea faptului că în comună societatea părea divizată în bogați și în săraci, că niciun copil nu se juca cu un altul din vecini“. În consecință, în iulie 2011 a avut loc deja a doua ediție a proiectului, pentru 7 zile consecutive copiii având ocazia să desfășoare activități care, dincolo de scopul particular al fiecăreia dintre ele (acela de a stârni pasiunea pentru ceva: știință, artă, literatură, participare civică, sport etc.), au ca scop refacerea spiritului comunitar în localitate.
Pentru copiii din familii mai înstărite costul unui atelier este de 50 de lei (cei din familiile nevoiașe participă gratuit), iar pentru participanţii la întreaga săptămână de proiect se acordă o reducere de 10%, valabilă şi în cazul mai multor fraţi. Aici, ei învață, în plus, să respecte reguli, să nu vorbească urât, să nu fie violenți, altfel sunt trimiși acasă, o pedeapsă foarte greu de suportat.
Nu e ușor să stăpânești 50-60 de copii zilnic, darmite să lucrezi cu ei pe grupe de interes sau pe vârste. De mare ajutor au fost voluntarii, fie ei copii mai mari, fie mame (care au adus inclusiv sendvișuri pentru copiii sărmani), fie dna învățătoare Sevasta Stan (dna Sica), pentru care Edulier a dat un sens vacanțelor, a umplut un gol rămas după ce nu s-a mai organizat Trofeul „Corbeanca“ (sponsorizat de familia Țânțăreanu): „Este o activitate bine-venită mai ales pentru copiii nevoiași, în condițiile în care în clasa mea de 18 copii de la școală, 15 sunt nevoiași, părinții neavând niciun venit. Și vorbim aici de o familie cu 8 copii și de o alta cu 7 copii. Anul trecut veneam pe jos cu copiii 7 km în total dus și întors.“ Anul acesta le-a fost mai ușor, întrucât au venit cu autobuzul școlar.
„Copiii sunt încântați, tot timpul ne întreabă când mai facem activități, și-ar dori să le facem pe tot parcursul anului. Poate pe viitor…“, spune Cristiana Ionescu.
7 zile cu 7 teme interesante: ziua invenţiilor nepericuloase (când copiii au făcut tot felul de experimente științifice), ziua hârtiei (origami, kirigami, sub îndrumarea „expertului“ Bogdan Ionescu), ziua fotografiei şi a jurnalismului („Corbeanca prin ochii mei”– copiii au luat interviuri, au făcut comentarii de presă, fotojurnalism sub conducerea Elenei Tudor de la Europa FM), ziua micilor campioni (campionat de aruncat la coșul de baschet, de sărit coarda, de sprint, de fotbal de masă), ziua verde (copiii au explorat pădurea din apropiere și viața în sălbăticie, au învățat să descopere lumea nevăzută de la picioarele lor, au discutat despre salvarea naturii, despre cum pot să recicleze și au înființat „Colțul Verde Edulier”), dar şi zilele de joacă părinţi-copii (când cu mic, cu mare au modelat, au pictat, au făcut mulaje de ghips, au învățat de la voluntarii Crucii Roșii Ilfov să acorde primul ajutor, iar de la Asociația Telefonul Copilului despre drepturile copilului).
Text: Cătălina Oprea
Comments

Previous:
“Fiecare zi fără alcool e o victorie”. Povești de viață

Next:
Boala a însemnat un nou început
You may also like
-
07 Jan
Sophia – „Am crescut ascultând muzica anilor ’80”
Reportaje și interviuriPrintre atâtea nume noi în muzica românească, Sophia se diferențiază tocmai prin faptul că este ...
-
12 Sep
Acasă, în paradis…
Reportaje și interviuriSe numesc Jeanina și Sebastian și, în 2010, și-au luat lumea-n cap şi au emigrat ...
-
09 May
„Avem nevoie să credem în magie și în povești“
Reportaje și interviuriCristina Strecopîtov este prima femeie magician din România. O găsiți la Teatrul de Magie, unde, ...
-
06 Aug
“Prețuim fiecare clipă de viață”
Reportaje și interviuriÎntr-o lume din ce în ce mai doritoare de înavuțire, în care reușita personală și ...