Sex si gafe majore

04 November of 2015

Sunt lucruri care pur și simplu nu se fac… Iată câteva care intră în categoria INTERZIS!

Sex violent. Sfârcurile nu sunt niște butoane, iar clitorisul nu are nimic în comun cu manetele de la jocurile de noroc, de la care vrei să obții cât mai repede un câștig. Sexul grosier nu ne produce decât cel mult un suspin de disperare.

Sex cu accesorii. Faceți amor și scoate din senin niște cătușe sau alte jucării? Nu se poate! Astfel de preferințe se stabilesc în prealabil.

Contribuție la blow-job. Stimate domn, chiar nu e necesar să-i prinzi capul cu mâinile și să subliniezi mișcarea. Las-o pe ea să impună ritmul și adâncimea!

În loc de somnifer. El termină primul, apoi se întoarce pe o parte și adoarme? Inadmisibil! În fond, și ea trebuie să aibă parte de satisfacție. Ca să nu mai spunem că postludiul este ideal pentru a începe următorul număr. Avantajul: el rezistă mai mult, ea are ocazia unui orgasm multiplu. De ce să te culci?

De la 0 la 10 puncte. Bărbați, nu întrebați niciodată la final: „Cum am fost?“ Acest lucru este valabil și pentru noi, femeile! Oricum, un zâmbet relaxat dezvăluie mai mult decât s-ar putea spune în cuvinte. Dacă acesta lipsește, atunci e cazul să vă puneți întrebări…

Performeri. Când el se ambalează („Da, haide, daaa!“), suspină, gâfâie ca și cum ar escalada pe Everest și transpiră ca un fotbalist la Campionatul Mondial, atunci noi preferăm să stăm pe banca de rezerve.

Prea multă salivă. E minunat să-i săruți urechile și să-i șoptești vorbe de alint. Dar dacă începi să lași bale ca un câine boxer, ei s-ar putea să nu-i mai placă la fel de mult.

Prezervativ? Nu este necesar…   Aventura ta de-o noapte nu suportă prezervativul? Atunci jos din pat și aventura s-a încheiat aici! În fond, doar prezervativul te poate proteja de diverse boli cu transmitere sexuală. Și încă ceva, domnilor, acum există prezervative de toate felurile, așa că nu mai puteți pretexta că aveți alergie!

Cuvinte interzise. Pronunțarea altui nume Se poate întâmpla, dar penibilul momentului nu mai poate fi reparat. Mai bine închizi gura și te bucuri de prezent!

Discuții porno fără avertizare. Dacă după câteva cuvinte drăgăstoase vine un îndemn în argou, libidoul celuilalt poate scădea dramatic. Începe cu grijă, cu ceva mai blând.

Diminutive. Limbajul în pat își are limite. Dacă îi alinți penisul cu „viermișor“ sau „iepuraș“, s-ar putea să nu-l mai vezi.

Citeste si: 5 lucruri pe care bărbații ar vrea ca femeile să le știe despre sex

Articol exclusiv online
Text: Echipa Ioana
Sursa foto: Thinkstock/Guliver

Comments

comments

Previous:

Femeile se gandesc la mancare mai mult decat la sex

Next:

Sexicon – dictionar de sex

You may also like

Post a new comment