Iată cum obții ce vrei în pat!

26 November of 2012

Îndeplinește-ți dorințele și încearcă mereu ceva nou – iată cum se face:

Sergey Sukhorukov, 2012/Shutterstock.com

Dragi femei,

Permiteți-mi să ajung la subiectul important fără prea mult… preludiu. Pentru a obține în pat ceea ce vreți există două căi: puteți aștepta ca partenerul să bănuiască, să simtă, să intuiască sau să exploreze ce vă place. Este o cale recomandată pentru toate femeile care au foarte multă răbdare, care pot suporta ani la rând în felul acesta și mizează mai mult pe fantezie decât pe realitate. Căci, la un moment dat, fantezia poate asigura mai multă variație și stimulare decât sexul însuși.

Ori puteți încerca o metodă mai rapidă și mai eficientă: spuneți sau, și mai bine, arătați bărbaților ce vreți! Sigur, noi, bărbații, suntem destul de sensibili când vine vorba de calitățile noastre ca amanți. Nu ne prea place când voi, după prima partidă de sex, vă culcușiți lângă noi, luați un carnețel și stabiliți o listă de 10 puncte în care arătați ce să facem mai bine data viitoare sau ce trebuie să facem altfel și ce trebuie să păstrăm la fel! Noi suntem ca niște câini: învățăm cel mai bine prin încurajări: „A fost foarte bine, încearcă și asta!“ Opt din zece bărbați se vor pune pe treabă foarte motivați, iar pe ceilalți doi nu trebuie să-i mai băgați în seamă!

„Îmi închipui că…“ Partenera care este prea timidă (drăgălașă!) pentru a-i mărturisi partenerului, la micul dejun, pe un ton obișnuit, că visează ca el s-o lege cu cătușe de pat (uuh!) poate face același lucru într-o formă electronică: împărtășește-i reveriile sexuale diurne prin SMS sau prin e-mail. „Tocmai îmi închipui cum tu…“ Cu siguranță că el va găsi un răspuns la asta, iar tu vei vedea cât de ușor poți face asemenea mărturisiri când nu stai față în față cu el. Din păcate însă, nu-i vei vedea expresia feței, care oscilează undeva între „câștig la loto“ și „există deci un Dumnezeu“.

Seducția seduce! Pentru că în timpul sexului sângele pleacă din creier în direcția „celei mai bune părți“, nouă ne place mai mult să acționăm, decât să discutăm. Așa că preia comanda. Opt din opt bărbați vor fi încântați de inițiativa partenerelor lor. Cei doi perdanți de mai devreme sunt probabil deja excluși din planurile voastre sexuale!

Pas cu pas… Încă un sfat, la final: dacă până acum ai făcut doar sex blând și romantic cu partenerul tău, dar te-a cuprins deodată cheful de ceva sado-maso, atunci ai grijă cum procedezi. Dacă-l iei de mână și-l conduci cu blândețe spre bici și piele, te va urma curios. Dar dacă la următoarea întâlnire îl întâmpini într-un costum negru, mulat și cu cătușe în mâini, s-ar putea să-l iriți.

Cu drag, Casanova



Comments

comments

Previous:

Dorințele mele cele mai secrete

Next:

„Cum am fost, iubito?“

You may also like

Post a new comment