Cadou de Valentine‘s

16 February of 2012

Sexul de calitate vine la pachet cu o doză bună de să­nă­tate, frumu­sețe, ba chiar și de inte­ligență.  Am putea spune, cu alte cuvinte, că dragostea făcută cu pasiune și dăruire aduce cel puțin la fel de mult ca sportul, alimentația sănă­toa­să și exerciții zilnice ale minții. Din fericire nu avem nevoie de o disciplină de fier pentru a ne dedica acestui…  sport amoros. Și atunci, de ce să nu faci dragoste cu plăcere și să-i faci și lui o bucurie, că tot se apropie ziua voastră, a îndrăgostiților?

Vorbește deschis.
„Te vreau!“, „Răs­față-mă cum numai tu știi!“ sau alte vorbe drăgăstoase nu sunt întotdeauna ușor de spus. Merită totuși să-ți depășești timiditatea. Spunând clar ce vrei, va ști și el ce să facă, fără să ghi­cească eventual greșit. Tu vei primi ceea ce-ți doreși, iar el va fi de-a dreptul încântat de stilul tău direct!
Fă-i compli­mente sexy. Partenerul tău e cel mai tare și cu asta bas­ta! Spune-i cât e de grozav  cam de zece ori mai des decât îl critici! Dar nu în stilul acela pisicesc, pentru că el nu e „un dulcic“, ci un bărbat adevărat. Avantajele? Dacă-l tratezi ca pe un bărbat adevărat, așa se va și purta cu tine – în pat și în viața de zi cu zi.

Desuuri de vis.
De când nu ți-ai mai cumpărat niște lenjerie sexy? Ori ți-ai înnoit desuurile de curând? Foarte bine atunci! Dar ce zici să plusezi un pic și să-ți iei și niște ciorapi cu bandă adezivă sau o jartieră într-un roșu pasional? Sau, de ce nu, un corset care să-ți evidențieze formele!   Nu-ți fie teamă că e o piesă in­comodă, n-o vei purta peste zi, la serviciu, ci doar câteva minute seara, din când în când…

Locuri noi.
Da, știm că cel mai bun și mai comod loc de făcut dragoste e patul din dormitor. Și totuși, măcar de Valentine‘s ara­tă-i că ești originală și in­vită-l la o partidă de amor pe ca­napeaua din sufragerie, sub duș sau… în bucătărie.

Fii îndrăzneață!
Bărbații adoră femeile  bune, tandre, grijulii și  calde. Însă pe cât le vor ziua de cumințele, pe atât le pre­feră noaptea de… „rele“.  Poartă-te nu tocmai ca o prințesă în dormitor și-l vei scoate din minți de plăcere.




Comments

comments

Previous:

Horoscopul seducției culinare

Next:

6 sfaturi sexy pentru cupluri

You may also like

Post a new comment