Vino la mine, draga norocule!

19 November of 2012

Să ridice mâna cele care nu au căutat niciodată o frunză de trifoi cu patru foi pe care s-o pună apoi în portofel! Numai jumătate? Este adevărat, un studiu a arătat că aproape 45% dintre oameni cred că trifoiul cu patru foi chiar aduce noroc. Totuși, se pare că superstițiile sunt utile. O altă cercetare a arătat că persoanele care poartă un talisman se simt mai sigure, mai curajoase și au obținut rezultate mai bune la examene decât cele care au renunțat la talismanul lor.

Căutarea trifoiului cu patru foi, privitul stelelor căzătoare, atârnarea unei potcoave sunt printre cele mai cunoscute superstiții. Dar în lume au apărut mult mai multe obiceiuri interesante, pentru a atrage norocul. Iată câteva dintre ele:

Irlanda: goana după frunze
În Irlanda catolică a fost sărbătorit pentru prima dată Halloweenul și de aici a ajuns și în America. Tot acolo s-au dezvoltat foarte multe obiceiuri legate de această sărbătoare: de exemplu, cine prinde pe 31 octombrie o frunză care cade dn copac va avea noroc anul viitor. Alt obicei este să se pună o frunză de iederă pe apă, într-un castron, peste noapte. Dacă în dimineața următoare frunza nu este decolorată, nu vei avea probleme de sănătate în anul care vine.

Orient: ochiul albastru
Mai mic sau mai mare, ochiul albastru din sticlă colora­tă, numit Nazar, este un talisman puternic împotriva vrăjilor și deochiului. El ține la distanță privirile rele. Dacă un ochi se strică înseamnă că și-a împlinit misiunea și trebuie înlocuit cu unul nou.

India: picioare norocoase
Zeița Lakshmi este responsabilă, în India, pentru noroc, bogăție, frumusețe și armonie. Amprentele picioarelor ei se regăsesc pe multe praguri ale caselor indiene, pentru a ura bun venit zeiței și altor oaspeți.

Mexic: prăjituri cu simboluri ale morții
Pentru noi pare îngrozitor, dar în Mexic este normal: „Día de los Muertos“, Ziua Morților, este o sărbătoare populară colorată, în care cei vii sărbătoresc „împreună cu morții“ o revedere veselă. Simbolurile bizare ale morții, scheletele și craniile, din zahăr și ciocolată, nu lipsesc de la această sărbătoare.

 

 

Comments

comments

Previous:

Cadouri inspirate, produse inedite si oferte speciale la BABY EXPO, Editia 37 de Iarna !

Next:

Spune-mi cum îţi faci bagajul… 

You may also like

Post a new comment