Vesnica isterie a sfarsitului de an sau angoase de Revelion

29 December of 2015

Există în fiecare dintre noi o față veselă și una tristă. Sărbătorile finalului de an, Crăciunul și mai ales Revelionul scot la lumină bucuria de sarbători dar și angoasele, tristețile, spaimele și frustrările noastre. Dacă despre primele vorbim cu ușurință, despre cele din urmă o facem rar, cu greu, cu jenă. Ceea ce nu poți spune tu, spunem NOI!

Nu sunt o mare fană a Revelionului. Asta nu pentru că nu-mi place să mă distrez, dimpotrivă, în mod normal nu scap nicio ocazie de a merge la o petrecere. Dar Revelionul nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit. Tot circul ăsta care se face în jurul nopții dintre ani mă lasă rece. Toată lumea face planuri unde și cu cine s-o petreacă…

Și nimeni nu se decide niciodată de la început. Fiecare speră în sinea sa ca, pe ultima sută de metri, să-i pice o invitație la o petrecere cu adevărat tare.   Motiv pentru care nu confirmă niciodată sută la sută și are, indiferent cum se decide, senzația neplăcută că cealaltă petrecere ar fi fost o alegere mai bună. Cam cât de supărător poate fi să eșuezi în seara de Anul Nou la petrecerea plictisitoare a vecinilor, unde cel mai palpitant lucru e să te uiți la televizor, când ai fi putut să rupi ringul de dans într-un club trendy pe ritmurile unui DJ celebru?

La marea întrebare „Unde?“ se mai adaugă și „Cu cine?“. Că doar trebuie să te și pupi cu oamenii la cumpăna dintre ani, nu-i așa? Pentru cei singuri e o perspectivă extrem de „atrăgătoare“, să asiste la tandrele îmbrățișări de la miezul nopții ale cuplurilor, chiar și ale ce­lor mai năbădăioase în restul timpului, și să schimbe pupături umede cu diverși invitați cu care, de altfel, nu prea au nimic de împărțit.

Dacă adaugi la asta și o fobie de artificii, imaginea e completă. Eu, de exemplu, am avut norocul să am o mătușă medic, care mi-a povestit, pe când mai trăia, despre diverse răni (oribile) cauzate de accidentele de revelion – ochi scoși, degete pierdute și alte grozăvii. De-atunci intru în panică chiar și numai la inofensivele pocnitori pentru copii, care se vând în piață.

La fel de enervante sunt și eternele promisiuni pe care (trebuie să ți) le faci la început de an: mă voi apuca de sport, voi slăbi zece kile, voi cere mărire de salariu, mă voi lăsa de fumat, voi petrece mai mult timp cu familia etc. Deja mă simt prost de câte ori mă gândesc la asemenea „rezoluții“, dat fiind că am eșuat lamentabil la cele de anul trecut!

Oare n-am putea, pur și simplu, să sărim peste Revelion? Să-l ignorăm? Să rămânem acasă cu conștiința împăcată? Să ne prefacem că e o noapte oarecare și să mergem la culcare în pijama și cu dopuri de urechi? E greu, căci prietenii ne vor eticheta imediat drept „suspecți“.

La noi în casă însă locuiește o ființă care urăște revelionul și mai mult ca mine: câinele nostru. Este atât de îngrozit de pocnitori, încât începe să tremure încă din ajun. Îmi pare rău pentru el, dar bine pentru mine. Căci am găsit pretextul ideal de a mă relaxa acasă de revelion și a refuza invitații: „Aș veni cu mare drag, dar cățelul e terorizat de petarde și nu-l pot lăsa singur…“

Ioana

Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments