Uneori sunt OK și mizeriile de la TV

09 September of 2014

©-TristanBM-Fotolia.com

Fotot: ©-TristanBM-Fotolia.com

Mă postasem de curând bine dispusă în fața televizorului, îmi terminasem treaba mai devreme și aveam de gând să butonez puțin, căutam ceva distractiv. Am nimerit pe o emisiune străină, unde o familie canadiană decide să se mute cu cățel și purcel pe o insulă exotică. O idee simpatică, de altfel. „Ne place clima, e mai cald!“, justifică soția cumva decizia luată. Mă uit pe fereastră la blocurile gri și mă gândesc că tare mi-ar plăcea și mie să locuiesc pe o insulă tropicală. O înțeleg pe doamna. Deși nimeni din familie nu vorbește limba spaniolă.

Soțul mai avea puțin și ieșea la pensie  când și-a dat demisia. Economii nu au decât vreo 2000 de euro, dar au semnat un contract cu proprietarul unei mini-pensiuni, s-o subînchirieze pentru turiști. Faptul că pensiunea are o problemă cu igrasia și că proprietarul acesteia nu avea dreptul să închirieze îl află abia când ajung în însorita insulă. În plus, copiii trebuie înscriși în învățământ la distanță, căci nu e nicio școală internațională în zonă. Iar eu privesc fascinată și îngrozită totodată. Cam ca la un accident – nu vreau să văd ce se întâmplă, dar cumva nici nu pot să-mi iau ochii de-acolo. Și mă gândesc: cum, păcatele mele, să pleci cu copiii după tine fără să fi văzut locul? Îmi vine să strig la ei: nu, nu, nu, n-o faceți, c-o să iasă rău! Oscilez între „O, Doamne, bieții oameni!“ și „Cam cât de prost poți să fii?“.

O fi adevărat sau e doar înscenare TV? Că parcă indiferent că sunt emisiuni cu burlaci care-și caută neveste, reality show-uri prin junglă, emisiuni de slăbit sau de înfrumusețare extremă, adolescente însărcinate, soții înșelate, farse ieftine, copii răzgâiați sau  personaje bizare tatuate – toate-s la fel. Știu că mă uit la mizerii. E plin de emisiuni cu oameni care se fac de râs (de multe ori de bună voie). E un pic cam ca la grădina zoologică, un fascinant studiu al celorlalte specii. O privire în universul altora, un univers paralel. Câteodată parcă mi-e rușine; oare de ce mă mai uit din când în când la asemenea bazaconii, ba uneori pare că chiar le savurez?

O fi vorba de voyeurism? Îmi place să  mă bucur de necazul altora? Oare prostia evidentă pe care o vedem la ceilalți ne liniștește și ne face să ne simțim mai bine? Mai isteți? Superiori? Nu cumva e cam jalnică treaba asta? Prin urmare apăs repede butonul și dau pe un canal de știri serioase. Sau poate că am exagerat și iar mă analizez prea tare? Poate că sunt prea dură cu mine însămi?  La urma urmei, e doar niște divertisment care, în doze mici, nu are cum să facă rău.

Sau poate că e doar puțină diversificare. Căci nimeni nu se poate uita numai la emisiuni culturale și știri. Uneori e nevoie și de niște gunoi. Doar nu mâncăm în fiecare zi legume la aburi cu pește, mai luăm și câte o pungă de chipsuri.

P.S. Tocmai am stins televizorul, mi-am luat o carte…



Comments

comments

Previous:

Iubirea, esența vieții

Next:

Străinătatea ne-a răpit cei mai frumoși ani din viață

You may also like

Post a new comment