Străinătatea ne-a răpit cei mai frumoși ani din viață

17 September of 2014

io18_25_2014Abia împlinisem frageda vârstă de 5 ani, mergeam la grădiniță și tot timpul ascul­tam certurile alor mei din cauza neajunsurilor și teancurilor de facturi restante. Până într-o zi, când tata a primit un telefon de la un prieten care îi propunea să plece într-o țară străină să muncească în construcții, pro­mițându-i totodată un trai mai bun… Al meu părinte n-a ezitat o clipă, i-a dat prietenului său răspunsul pe loc, urma să plece peste hotare în câteva zile. Am izbucnit în plâns imediat, știam că urmează o perioadă bună de timp în care nu-l voi mai vedea. M-a luat în brațe și m-a asigurat că se va întoarce acasă de câte ori va putea, că mă iubește mult și face tot sacrificiul acesta pentru a-mi oferi un viitor mai bun.  Ce-i drept, nu am înțeles prea multe la acel moment, singurul lucru pe care mi-l doream era o familie unită, formată din ambii părinți. Zilele au trecut rapid, ora plecării sosise, printre șiroaiele de lacrimi mi-am luat rămas-bun de la el, asigurându-mă că i-am strecurat în buzunarul cămășii o poză cu mine, să-i zâmbesc măcar din fotografii, chiar dacă urma să ne despartă o distanță de mii de kilometri…
Anotimp după anotimp, timpul trecea. În fiecare seară tăiam o zi din calendar și adormeam cu gândul că trebuie să se întoarcă acasă. Eram cea mai fericită când auzeam sunetul telefonului fix, știam că este o veste de la tata. Mereu mă asigura că se va întoarce și că ne iubește mult.
Trecuseră 2 ani, 15 septembrie se apropia, urma să pășesc cu încredere spre primul an de școală, am sperat până în ultima clipă că în acea zi atât de importantă pentru mine tata mă va încuraja și mă va ține de mână, însă nu s-a întâmplat deloc cum visasem. Am primit doar un telefon, viața nostră se derula acum doar în spatele unui fir de telefon, tata îmi asculta vocea, dar nu era lângă mine. Cu banii trimiși de tata am reușit să achităm datoriile, să achităm ratele la casă și să ducem un trăi decent, dar ceva a lipsit în perm­a­nență în familia noastră. Când a venit pentru prima dată acasă am crezut că inima mi-o ia razna, nu mă puteam dezlipi de el, am plâns din nou de fericire, însă fericirea mea nu a durat mult, deoarece a venit și ziua în care ne-am despărțit din nou, și tot așa, timp de mai bine de 10 ani, până o veste tragică ne-a cutremurat într-o dimineață.
Munca în condiții mizere l-a adus pe patul spitalului. Tata suferise un accident vascular și venise în țară de urgență adus de câțiva colegi de muncă români. Au urmat zile multe de spitalizare, nopți de veghe la căpătâiul lui. Și-a sacrificat sănătatea și tinerețea muncind în condiții mizere printre străini, pentru a-mi asigura mie un viitor mai bun, iar eu nu l-am deza­măgit, am terminat 3 facultăți, sunt o persoană demnă, îl iubesc și îl respect și îl sprijin enorm. Când mă vede i se luminează fața și îmi zâmbește, chiar dacă o face dintr-un scaun cu rotile.”
Oana Maria Barbu

Câștigătoarea ediției se numeș­te Oana Maria Barbu. Dacă până acum doar ne-a citit, acum a îndrăznit să ne scrie și a făcut-o foarte bine. Mai așteptăm și alte povestioare! Dacă îți place să scrii, trimite și tu o poveste pe adresa re­dacției sau la adresa de e-mail [email protected]
Cele mai bune texte vor fi publicate și premiate cu un voucher de 300 de lei!



Comments

comments

Previous:

Uneori sunt OK și mizeriile de la TV

Next:

Mulțumesc!

You may also like

Post a new comment