Secretele unui #selfie viral

11 September of 2015

© iko / Fotolia

© iko / Fotolia

Mai întâi de toate, să te întreb: ai un telefon smart? Ai o părere bună despre tine? Folosești Facebook, Twitter sau Instagram? Dacă răspunsurile sunt DA, atunci cu siguranță te-a prins și pe tine sindromul selfie!

Recunosc, ador să-mi fac poze! Și îți explic și de ce. Sunt pasionată de fotografie și nu mă despart niciodată de aparatul meu. Fotografiez tot ce prind. Dar în miile de instantanee pe care le fac, eu nu apar niciodată. Așa încât m-am refugiat în selfie-uri. Și mi-am dat seama că e un adevărat fenomen, în continuă creștere, când au început să apară cercetări care pun diagnostice persoanelor care adoră să-și facă poze de unele singure.

De la bine la perfecțiune
De la un simplu selfie la unul creativ este cale lungă. Rețeta nu e simplă și trebuie să faci rost de simț artistic, de umor, de nebunie, dar și de un dram de noroc. Căci o poză fără toate astea este banală. Îl admir pe 
Kirill Oreshkin, rusul acela de au scris toate ziarele lumii despre cum și unde alege el să-și facă selfie. Se cațără pe cele mai înalte clădiri și, din vârful-vârfului, își găsește curajul să scoată din buzunar telefonul și să se pozeze, sfidând câteva legi importante ale fizicii. Îmi place și de Mike Mellia, un fotograf cunoscut și advertiser care în propria campanie, A Selfie a Day Keeps the Doctor Away, și-a făcut multe poze pline de imaginație creativă, revoluționând selfie-ul tradițional. Și mereu îmi aduc aminte de instantaneul realizat de Bradley Cooper, în seara decernării Oscarului (2014), selfie care a luat fața evenimentului și a făcut roată mapamondul în câteva minute, înfățișându-i, printre alții, pe Jared Leto, Meryl Streep, Ellen DeGeneres, Julia Roberts, Kevin Spacey, Brad Pitt și Angelina Jolie râzând frumos.

Câteva reguli de bază
Uită câteodată de selfie-ul cu figura ta! Găsește un decor natural deosebit și pozează-ți doar picioarele. Tu vrei să comunici că ești acolo, în acel loc special și important, iar figura ta va capta mai multă atenție decât este nevoie. 
Și ar mai fi niște trucuri:
1. Treimea contează. Orice selfie trebuie să respecte regulile tradiționale ale unei fotografii clasice, iar încadrarea chipului tău e importantă. Linia ochilor trebuie să se afle la o treime sub linia superioară a fotografiei.
2. Caută un decor inedit. Lumea s-a săturat de selfie-uri „Uite, mănânc un hamburger!“. Ce-ai spune de un selfie creativ în apă, în timp ce faci pluta pe spate? (Ai grijă la aparat!)
3. Ai două mâini! Când îți faci un selfie creativ trebuie să folosești neapărat ambele mâini. Cu una ții camera, cu cealaltă apeși declanșatorul. În plus, brațele tale vor crea senzația unei rame care va încadra bine poza.
4. Alege bine unghiul. Ține cont de lumină și vezi care parte a figurii tale dă mai bine în poză. Toți avem un unghi care ne avantajează.
5. Pozează ceva nou + ceva interesant. Ai o pereche nouă de ochelari și te sui cu rucsacul în spate pe Everest? Iată o combinație ideală pentru un selfie.
6. Folosește aplicații cool. De exemplu: Vsco.co, EyeEm, FrontBack. Descarcă-le de pe net. Editarea pozelor aduce întotdeauna un plus selfie-ului. Nu uita de Instagram, care îți poate transforma miraculos imaginea.

Comments

comments

Previous:

Homeopatia, tratament controversat

Next:

Fenomenul second-hand

You may also like

Post a new comment