(In)consecvența e mama disciplinei

17 January of 2012

Foto: Shutterstock

Câinele e câine, nu om. În teorie. Pentru că în practică lucrurile stau cu totul altfel…

Prietenei mele i s-a mărit familia: îl cheamă Toto și are două luni. Toto e un drăgălaș pui de labrador, cu ochi ca niște mărgele și blăniță catifelată. Iar Ana, prietena mea, și soțul ei, Dan, sunt înnebuniți după el.
„Câinele e câine, nu om“, a subliniat Dan încă din prima zi, declarând patul și canapeaua zone tabu pentru patruped. Câinele are coșulețul lui și acolo să doarmă! Trebuie să știe de mic unde-i este locul, Ana și Dan sunt perfect de acord. „Este foarte important pentru un câine să învețe regulile încă de la început”, spune Ana. Cel puțin teoretic. Pentru că, între timp, cei trei adorm destul de des seara pe canapea. Ana, Dan și – frumușel cuibărit între ei – micul Toto.
„E doar un copil și el, are nevoie de apropierea noastră și e cam greu să ne băgăm toți trei în coșulețul lui, nu?”, încearcă Ana să justifice această mică abatere de la regulă. Îi vine al naibii de greu să-i refuze ceva ghemului de blană cu ochi ca doi năsturași. Un suflețel cald și nevinovat și un botic umed. Iar când au venit într-o seară mai târziu de la cumpărături și au constatat că micul Toto n-a făcut nicio băltuță de pipi pe nicăieri prin casă, au simțit că plesnesc de mândrie. În schimb, Toto zăcea tolănit în mijlocul patului conjugal.
Să trezești un pui de cățel care doarme ca un îngeraș? Numai pentru că, de fapt, n-are voie în pat? N-au reușit să-și calce pe suflet… Da, educația e ușoară în teorie, practica ne omoară. Dacă la început ținea  cu dinții de reguli, acum a cedat și Dan, pe motiv că Toto e încă prea mic ca să-l iei atât de dur. „Sigur că NU înseamnă NU”, susține în continuare Ana, „dar o bucățică de cârnăcior sau un pătrățel de ciocolată… nu te lasă inima să nu-i dai!” Iar faptul că animalul sare pe toți vizitatorii e justificat prin: „Dar se bucură atât de mult când vine cineva în vizită…”
„Oricum, în curând îl dăm la dresaj“ , explică Dan, ușor jenat că n-au reușit chiar ei să-l învețe niște reguli minime. Și e oare chiar atât de rău? Nu, un strop de inconsecvență e foarte omenesc și, la urma urmei, de ce părinții de căței să fie altfel decât noi, părinții de copii?
Recunosc, nici canișul nostru, Pepsi, nu are voie în pat, regulă pe care o respectă – atâta timp cât suntem acasă. Însă cum am plecat, țup! pe canapea. Noi ne prindem după adâncitura care rămâne în urma lui, deși ne prefacem că nu știm. La urma urmei, Pepsi are și el vreo 16 ani, nu putem fi atât de duri cu el…



Comments

comments

Previous:

Alvin și veverițele au cucerit TVR 2

Next:

Shopping pe toate canalele

You may also like

Post a new comment