Femeile și tehnologia

28 July of 2014

© Art Allianz - Fotolia.com

© Art Allianz – Fotolia.com

De curând am călcat pragul unui magazin de aparate electronice.  Aveam de gând să-mi cumpăr un laptop nou, dat fiind că cel vechi mă lăsase baltă, și mă informasem în acest sens destul de bine online. Cu alte cuvinte, știam  exact de ce am nevoie și mai ales știam și de ce nu am nevoie. După vreo zece minute de așteptat să mă bage cineva în seamă, s-a îndurat și de mine un vânzător tinerel. „Pot să vă ajut cu ceva?“, mă întreabă. „Da“, îi răspund, și-i comunic ce anume doresc să cumpăr. „Sigur, acest model este un latop, se poate folosi și în afara casei, nu necesită să fie permanent conectat la priză.“ Îl întrerup și-i spun: „Știu. Îl iau.“
Pare puțin surprins de viteza mea de decizie. „Să înțeleg că ați plecat cu bilețel de acasă?“, încearcă el o glumă. La început nici nu m-am prins ce vrea să spună, apoi însă realizez: e convins că cineva mi-a dat scris ce trebuie să cumpăr, că sunt probabil o mămică  de treabă care îi cumpără copilului un laptop cadou – dar care n-are nici cea mai vagă idee ce cumpără și în general nu se pricepe absolut deloc la tehnologie.
Oarecum mă deranjează acestă atitudine. Rău de tot. Încerc, totuși, să rămân prietenoasă: „Nu, laptopul este pentru mine!“, îi spun. „Dar știți că-l avem și într-o variantă cu memorie mai mică?“, începe să-mi explice. „Știu, dar eu îl vreau pe acesta“, accentuez arătând spre aparat, și simt cum începe să mă calce pe nervi individul. Se poartă cu mine de parcă aș fi o doamnă ramolită care n-a pus în viața ei mâna pe un calculator.
Îmi vine să urlu la el. Să-i strig în față că eu aveam calculator când el era încă în scutece. Dar, de parcă n-ar fi fost suficient deja, tipul mi-o ia înainte și-mi propune să iau o tabletă: „E mai simplu de manevrat decât un PC!“ În secunda următoare părăsesc magazinul, fără să-l mai întreb cam cum își imaginează el că voi scrie articole întregi de pe o tabletă, și-mi cumpăr laptopul din alt magazin.
Când le-am povestit prietenelor mele, au zâmbit cu înțelegere. Toate au câte-o poveste similară. Cori s-a dus la bancă să întrebe de serviciul online banking, iar consilierul ei i-a exemplificat cu niște planșe mari și colorate, pe care le-ar fi priceput chiar și un cimpanzeu, poate chiar și un organism unicelular. „De parcă aș fi fost debilă sau dementă sau ambele“, se enervează ea. „Sau de parcă n-aș fi auzit în viața mea de internet!“
Mihaela și-a luat mașină de curând. Iar vânzătorul a întrebat-o dacă nu cumva preferă să vadă și un model cu cutie automată. Fusese cât pe ce să-i ardă una cu poșeta peste cap. Mihaela conduce de 35 de ani și, în timpul liber, participă și la raliuri de amatori. „Ce-o fi în capul lor, zău așa?“ Ei, bună întrebare! Poate că nu vor decât să fie amabili și să ajute? Suntem noi prea sensibile? Sau e lipsă de respect și tratare cu superioritate? Oare nu ne purtăm și noi cu alții câteodată la fel ca micul meu vânzător de la raionul de electronice? Oare n-am reacționat și eu vreodată ușor enervată și cu superioritate la întrebările mamei mele? N-am gândit oare că, din cauza vârstei pe care o are, n-ar avea nimic de spus la anumite subiecte? Ba da, am făcut-o și îmi pare rău. Iartă-mă, mamă!



Comments

comments

Previous:

Mămicile de la margine de teren

Next:

Liniștea părinților

You may also like

Post a new comment