Diferiți sau asemănători?

04 June of 2014

24_io11_2014În spatele diferențelor de rasă, culoare, religie, naționalitate, limbă, sunt asemănările. Plângem și râdem, iubim, ne e somn, mâncăm, facem coadă la baie democratic, fie că purtăm văl fie maiou cu bretele. Și-atunci ce să mai crezi: suntem diferiți sau asemănători? Prieteni sau inamici?
Trebuie să ieși din viața ta ca să-ți dai seama că-ți vine să spui „Noroc!“ oricărui om care strănută. Pentru că toți strănutăm. E de la aerul condiționat din aeroport care e, probabil, reglat pe 16 grade. „London, London, passengers for London flight“, strigă un angajat al aeroportului Dubai – indian tuciuriu, cu cămașă albă. În urma lui se înghesuie o mulțime de conaționali, femei în sari cu fetițe de mână, bărbați bruneți cu mustață. Se duc de unde vin eu, eu merg de unde pleacă ei. Ce-i cu noi de nu stăm niciunii locului?
Aeroportul din Dubai este o lecție despre diversitate. Am văzut bărbați înveș­mân­tați ca pe vremea lui Isus, în rochii albe și cu sandale. Am văzut bărbați musulmani, arabi cu cercul pe cap ori turci cu turbane, indieni cu un cearșaf petrecut în jurul trupului și un umăr gol, bărbați în rochii negre cu broderii aurii, indieni la cravată și japonezi în blugi. Femeile sunt și ele uimitoare: shalvar-kameez de cele mai frumoase culori, cercei de aur în urechi și în nas, rochii strălucitoare peste blugi, haine europene, dar și măicuțe de cele mai diverse rase, femei musulmane cu văl colorat ori negru, tinere cu fața complet acoperită și un văl des peste ochi, tinere cu ochii descoperiți, negrese trupeșe cu turbane colorate. Mă întreb și cum văd lumea fetele cu basma pe ochi, mai ales acelea acoperite complet, care umblă purtân­du‑și încă din viață giulgiul. Oare nu și-ar dori să-și descopere părul, ochii, fața? Se întreabă și ele de ce s-au născut unde s-au născut și nu altminteri?
A venit lângă mine o bunică arabă, într‑o pijama roz cu flori, cu picioarele goale și basma albă, brodată cu auriu, pe cap. Bărbatul cu barbă și rochie albă care o însoțește o aduce acum și pe sora ei, la fel de smochinită, tot în pijama și cu basma, doar că pe albastru. Despre bătrânele care stau întinse lângă tine și-ți citesc peste umăr putem presupune cel puțin două lucruri: că nu mai văd bine și că, oricum, nu înțeleg limba. Nici eu nu o înțeleg pe a lor. Ce cred că avem de la ei este „vai“. O femeie în spatele meu exclamă des „vai“, vorbind araba. Cearșafurile în care s-a învelit bunica de lângă mine miros a condimente.
Visez la o întâlnire globală cu bunicuțe din toate națiile. Nu sunt ele, mai mult ca oricine, fundamental la fel? Copiii sunt la fel pentru că încă n-au început diferențele, iar bătrânii pentru că deja s-au șters. Între aceste vârste, ne facem de cap și ne credem mari și tari. Între aceste vârste e vremea să fim diferiți.

Christina Anghelina (Bangalore, India)

Christina Anghelina este profesoară de limbi străine, traducătoare și scriitoare în devenire. De doi ani, lo­cuiește în Bangalore, India, unde predă limba spaniolă într-o școală interna­țio­nală. Textele ei pot fi citite pe blogul chrismilla.wordpress.com.
Dacă îți place să scrii, atunci trimite și tu o poveste pe adresa re­dacției sau la adresa de e-mail [email protected] Cele mai bune texte vor fi publicate.



Comments

comments

Previous:

„Ikebana e magie, terapie pentru suflet…“

Next:

Iubirea de oameni te salvează: dăruind, câștigi!

You may also like

Post a new comment