Cum alegi aparatul de cafea potrivit pentru birou?

19 December of 2018

Cafeaua poate reprezenta atât un răsfăț matinal, care oferă energia necesară unei zile încărcate, cât și un prilej de socializare cu colegii de birou. Pentru unele persoane, cafeaua în sine este un ritual important, fără de care ziua nu poate începe.

Așadar, dacă la biroul tău încă nu există un aparat de cafea, este momentul perfect să comanzi unul potrivit și să te bucuri din plin de avantajele unei cești de cafea: energie, antioxidanți și chiar înlăturarea durerilor de cap.

Iată 3 criterii de care să ții cont când alegi aparatul de cafea pentru birou!

  1. Numărul persoanelor care consumă cafea la birou

Acesta este principalul aspect de care trebuie să ții cont. În funcție de câți colegi consumatori de cafea există la locul de muncă, va trebui să alegi un aparat de cafea care să facă față tuturor cererilor.

Așadar, un birou de tip open-space cu peste 100 de angajați va necesita un aparat profesional, care să poată livra rapid cafeaua pentru un număr mare de persoane. În caz contrar, dacă este vorba despre un birou mic, cu până în 5 sau chiar 10 angajați, poți opta pentru un espressor de mici dimensiuni, care va ocupa puțin spațiu și își va îndeplini rolul cu succes.

Odată ce ai hotărât care sunt nevoile colectivului din care faci parte, poți găsi aparate de cafea aici și poți comanda online repede și simplu. Cu siguranță, colegii de la birou vor avea încă un motiv de bucurie!

2. Tipul de cafea folosit (capsule, cafea măcinată sau boabe de cafea)

Un alt criteriu important este și tipul de cafea. Ai de ales între aparate care funcționează pe bază de capsule, cafea boabe sau cafea măcinată.

Dacă vrei cafea accesibilă și preparată rapid, optează pentru cafeaua deja măcinată. Cu toate acestea, ia în calcul și faptul că aroma cafelei s-ar putea să nu fie la fel de intensă ca atunci când boabele au fost proaspăt măcinate. În cazul în care vrei să obții o cafea cât mai puternică, proaspătă și aromată, alege boabele de cafea, pe care aparatul le va râșni pe loc.

Nu în ultimul rând, dacă dorești să găsești cea mai la îndemână și ușor de utilizat variantă, alege capsulele de cafea. Acestea conțin cantitatea perfectă  de cafea măcinată păstrată în condițiile ideale. Așadar, băutura obținută va fi gustoasă, proaspătă și preparată în cel mai scurt timp, cu minimum de efort.

Ia în calcul și varietatea de sortimente pe care aparatul de cafea o poate oferi. Unele dintre ele au disponibile doar tipurile clasice de cafea, precum Americano și espresso, în timp ce altele pot prepara latte macchiato, cappuccino sau alte băuturi pe bază de cafea și lapte.

3. Ușurința cu care aparatul se întreține

Cu certitudine, vei dori să ții cont de acest aspect, pentru că, cel mai probabil, nu vei dori un aparat de cafea greu de curățat sau care are nevoie de soluții speciale pentru igienizare. Având în vedere faptul că aparatul de cafea va fi folosit zilnic, de mai multe persoane, este indicat să alegi o variantă ușor de întreținut, dimensiuni cât se poate de mici și cu cât mai puține piese.

De asemenea, unele companii care oferă aparate de cafea îți pot pune la dispoziție și servicii de întreținere și curățare periodică, deci nu ezita să te documentezi și în acest sens.

Înainte de a cumpăra aparatul de cafea pentru biroul tău, amintește-ți cele trei criterii de mai sus și nu uita să te consulți și cu ceilalți colegi de la birou. Un astfel de aparat are o durată de viață destul de lungă, așa că vei dori să faci alegerea corecta încă de la început și să te bucuri de cafea delicioasă în fiecare zi a săptămânii!

 

Sursa: Digital Workforce

Sursa foto: Pexels

 

Comments

comments

Liviu Teodorescu

Previous:

(P) Liviu Teodorescu a lansat primul EP din cariera, „Lista de pacate”

InLight

Next:

(P) Școala de actorie InLight anunță primul parteneriat cu cea mai cunoscută companie teatrală de improvizație din lume

You may also like

Post a new comment