Canicula ne ruinează organismul şi ne întunecă minţile

24 June of 2016

Temperaturile ridicate persistă şi mâine (n.r.-miercuri) în Capitală, disconfortul termic fiind accentuat de indicele temperatură-umezeală, al cărui prag critic va fi depăşit din nou. În aceste condiţii, bucureştenii trebuie să ia toate măsurile pentru a evita consecinţele caniculei.

Indicele temperatură-umiditate (ITU) este responsabil pentru disconfortul termic, îndeosebi când pragul critic de 80 de unităţi este depăşit. Acest lucru se va întâmpla, potrivit avertismentului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti, temperaturile urmând să depăşească 35 de grade Celsius în sudul şi în estul ţării. Nu scăpăm, aşadar, de caniculă, în Bucureşti temperaturile resimţite la sol fiind cu mult peste cele anunţate de specialişti. Mai rău este că minimele nu vor scădea sub 20 de grade Celsius, pe parcursul nopţii vremea rămânând la fel de sufocantă.

Temperatura la sol, mult mai ridicată

Cercetătorul meteo Dumitru Baltă ne-a explicat mecanismul care face ca temperatura resimţită la nivelul solului să fie mult mai mare. „Valul de aer cald aduce temperaturi foarte ridicate, la care se adaugă energia calorică a radiaţiei solare directe ce atinge suprafaţa terestră fără ca energia ei să fie modificată, în condiţiile în care umezeala relativă este sub 60%, adică nu e foarte mare. Această radiaţie directă solară pătrunde nestingherită, nemodificată, până la suprafaţă, situaţie în care contribuie la sporirea cantităţii de energie a suprafeţei terestre şi face ca şi temperatura să fie mai ridicată”, ne-a explicat meteorologul.

Radiaţia ultravioletă, extrem de puternică în această perioadă

În aceste condiţii, vremea devine aproape insuportabilă, îndeosebi în zonele urbane. „Pentru locuitorii oraşelor este o situaţie defavorabilă, mai ales pentru bătrâni şi bolnavii cronici, asupra cărora temperatura ridicată are o influenţă negativă, cu atât mai mult cu cât indicele de confort termic temperatură-umezeală este mare, depăşind 80 de unităţi. La aceasta se adaugă şi radiaţia ultravioletă, care în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea, excluzând litoralul, este mai mare de 9, pe o scară de la 1 la 12, ceea ce înseamnă radiaţie ultravioletă foarte puternică”, a precizat Dumitru Baltă.

Cum ne afectează schimbarea climei

„Modificarea climei prin încălzirea excesivă poate duce la răspândirea unor boli grave de către insectele purtătoare de virusuri. În plus, când apar ploi puternice şi inundaţii, se măreşte şi pericolul apariţiei bolilor favorizate de apă şi scad rezervele de apă potabilă. Canicula duce la mărirea valorilor tensiunii arteriale, dar şi la apariţia durerilor cardiace. Ca urmare a umidităţii crescute, când temperatura atmosferică este mare, persoanele mai sensibile se pot confrunta cu episoade depresive. Tot încălzirea vremii poate determina şi apariţia migrenelor, a astmului, insomniilor, problemelor circulatorii  şi a infecţiilor. În plus, şi sângele se coagulează mai greu, crescând, astfel, riscul apariţiei trombozelor. Fronturile de aer umed agravează şi diferitele forme de reumatism cronic degenerativ. Nu în ultimul rând, erupţiile solare intensifică stările depresive, care pot duce la tentative de sinucidere”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Afla mai multe AICI

Citeste si:

  1. Minighid de prim ajutor în vacanță
  2. SOS – trucuri de prim ajutor in bucatarie
  3. Ajutor! Am uitat tamponul! Unde? Înăuntru!
  4. Mici probleme cu ochii și soluțiile lor


Comments

comments

Previous:

Cele 5 întrebări la care oricine trebuie să-și răspundă înainte de a face o schimbare semnificativă în carieră

Next:

5 lucruri pe care femeile de succes le fac altfel

You may also like

Post a new comment