Binefaceri de la munte

17 June of 2016

Închipuie-ți că ești sus, la munte, pe o pajiște, bucurându-te de mireasma florilor și plantelor aromatice. Închide ochii. Imaginează-ți că auzi tălăngile vacilor în depărtare și că privești o imagine fermecătoare. E ușor să-ți relaxezi sufletul în acest loc. Din fericire, trăim în România și nu trebuie să mergem prea departe pentru 
a ne bucura de aceste senzații …

La munte te reîncarci cu energie, te relaxezi și te simți bine. Uiți de griji și de constrângeri, te deconectezi, ești liberă și te bucuri de natură cu toate sim­țurile. Tratamentele naturale de fru­mu­sețe au o tradiție îndelungată. În fond, unde altundeva ne-am mai putea permite împachetări cu fân, băi de lapte și miere sau masaje cu plante aromatice?

Îngrijirea pielii cu lapte
Laptele proaspăt poate face adevărate minuni. Conținutul de grăsime calmează și netezește pielea, acizii din lapte protejează de influențele mediului. În plus, laptele conține vitaminele A și E. Pentru o baie de îngrijire se toarnă în cada cu apă 1 sau 2 litri de lapte cald și puțină miere. Cine nu vrea să folosească lapte adevărat poate folosi un adaos de baie.

Relaxare cu fân
Mireasma de fân proaspăt a aerului de la munte este minunată. Amin­­­teș­te de soare, vară și pace. Ba­ia cu fân este un tratament eficace, care constă în împachetarea în fân udat cu apă fierbinte. Datorită subs­tan­țelor prețioase din ierburi și plante, corpul este detoxifiat, se întărește sistemul imunitar și, în același timp, se relaxează musculatura. Există pensiuni un­de pernele și păturile nu sunt umplute cu pene, ci cu fân. Iar aici somnul este profund și liniștit. Astfel de perne se pot realiza și acasă. Cumpără fân de la țară, ecologic și netratat, și umple cu el pernele. Pentru a schimba ușor fânul, este bine să ai două fețe la îndemână.
Vestea bună pentru alergici: alergia la fân nu prea are de-a face cu fânul. Nu iarba uscată declanșează simptomele, ci polenul florilor de copaci, ierburi sau plante aromatice.

Beneficiile plantelor de munte

Năsturei
Florile mici și albe te salvează, la nevoie, de micile impurități ale pielii: 2 lingurițe de flori uscate se opăresc cu 250 ml de apă și se lasă 10 minute să infuzeze. După aceea se înmoaie un prosop în ceaiul obținut și se tamponează cu el impuritățile pielii.

Păpădie
Planta modestă crește pretutindeni și face foarte bine corpului nostru. Păpădia îmbunătățește funcțiile bilei și rinichilor, scade tensiunea arterială și stimulează metabolismul. Din ea se prepară ceai, dar se poate folosi și în bucătărie, pentru condimentarea supelor.

Gălbenele
Numele botanic este Calendula. Planta este antiinflamatoare și vindecă rănile deschise, crampele musculare și stimulează circulația. Ea se găsește în alifii sau ceaiuri. Există și ulei de masaj cu gălbenele, cu efect relaxant. Picură câțiva stropi de ulei și în apa de baie.

Traista-ciobanului
Planta este bună pentru mâinile uscate, aspre. Crește pe pajiști și la marginea drumurilor. Pentru o baie pentru mâini se toarnă peste 4 lingurițe de frunze și flori 2 cești de apă clocotită, se lasă 10 minute, apoi se strecoară. Mâinile se țin în infuzie câteva minute.

Floare-de-colț
Floare-de-colț este simbolul munților. Pe vremuri era folosită ca plantă medicinală, împotriva durerilor de burtă. Planta este protejată, de aceea nu trebuie culeasă. Există produse de îngrijire cu extract de plante.

Brad
Adaosul de brad în baie ameliorează răcelile, problemele respiratorii sau bolile reumatice. Se fierb 5 minute într-un litru de apă 200 de grame de ace proaspete de brad. Acest adaos făcut în casă se toarnă în apa din cadă.

Citeste si:

Poiana Brasov, la poalele muntelui
Durău, la poalele verzi ale Ceahlăului

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

5 idei pentru amenajarea unui living spațios

Next:

Cele 5 întrebări la care oricine trebuie să-și răspundă înainte de a face o schimbare semnificativă în carieră

You may also like

Post a new comment