7 schimbări de lifestyle care te scot din zona de confort

29 January of 2018

Cum te ajută câteva trucuri aparent mărunte să îți schimbi stilul de viață, la orice vârstă.

Uneori, o singură decizie te poate pune pe un alt drum, indiferent de vârsta pe care o indică buletinul. Anthony Bourdain, astăzi celebru în întreaga lume ca chef, autor și realizator TV, a fost un bucătar fără vreo carieră spectaculoasă, până la 44 de ani, când decizia de a scrie un articol despre secretele bine păzite din bucătăriile restaurantelor și de a-l trimite unei reviste prestigioase – The New Yorker – l-a transformat peste noapte într-o voce cu autoritate în domeniu.

Și dacă tot am ajuns în teritoriul bucătăriei, trebuie spus că nici Julia Child, femeia care i-a învățat pe americani să mănânce franțuzește, n-a fost “celebra Julia Child” până la 49 de ani, când a publicat o carte de bucate devenită rapid bestseller. Dar asta nu e tot: nu a fost niciodată vorba despre un talent înnăscut, Child începând să gătească și să urmeze cursuri în acest sens după vârsta de 35 de ani.

Dacă luăm cazul Juliei Child, vom vedea că și-a croit drum spre o nouă carieră prin câteva mici decizii, fără să știe încotro o vor duce: s-a mutat împreună cu soțul său în Franța și, locuind acolo, a început mai întâi, să descopere bucătăria franceză, mai apoi, să își dorească să reproducă acasă gustul autentic și, în sfârșit, a devenit interesată de cursurile de bucătar.

Dacă te-am convins că micile decizii și, uneori, câteva trucuri, sunt mai avantajoase decât planurile mărețe, iată și câteva idei care te ajută să ieși din zona de confort:

  1. Zona de confort cuprinde toate acele lucruri cu care te-ai obișnuit atât de mult, încât pare că nu există nimic nou sub soare: frecventezi mereu aceleași locuri, prepari aceleași feluri de mâncare, urmărești aceleași programe TV și ai aceeași rutină zilnică precum în toți anii trecuți. Se pare că Einstein ar fi zis că nebunia înseamnă să faci mereu același lucru și să te aștepți la rezultate diferite și, cum nu îl poți contrazice pe Einstein, mai bine îi urmezi sfatul: începe chiar cu aceste lucruri – schimbă traseul pe care îl urmezi, de obicei, în drum spre casă; programează următoarea întâlnire într-o cafenea nouă; în fața raftului unui magazin, nu întinde mâna după același produs pe care îl cumperi mereu, ci cercetează întreaga ofertă; alege culori noi pentru garderobă și așa mai departe.
  2. Ai un hobby? Înscrie-te la cursuri, fie că este vorba despre dans, fotografie sau gătit. Chiar dacă nu îți vei transforma niciodată pasiunea în ceva mai mult, câteva schimbări tot vor fi vizibile, cum ar fi faptul că vei cunoaște oameni noi și vei avea o stare de spirit mult mai bună.
  3. Fă patul în fiecare dimineață, indiferent cât de mult te presează timpul. Știm, nu pare genul de sfat care să îți schimbe viața, dar, în timp, vei observa altceva: este genul de rutină care îți construiește o disciplină de fier și care te ajută să fii mai organizată și mai eficientă în alte activități, mai importante.
  4. Dă o șansă tehnologiei, chiar dacă te consideri, mai degrabă, de modă veche. Rostul tehnologiei este să ne facă viața mai ușoară, nu să o complice, iar dacă trebuie să învățăm câteva lucruri noi ca să o putem folosi, cu atât mai bine. Nu te gândi doar la cititul pe tabletă sau diversele aplicații de mobil; tehnologia a intrat chiar și în zona tabieturilor, un exemplu fiind IQOS, noul dispozitiv pentru fumători, care încălzește tutunul, nu îl arde, și elimină astfel fumul, scrumul și mirosul neplăcut asociate cu țigările clasice.
  5. Ține un jurnal. Poate că nu îți pare o schimbare de lifestyle, dar asta este: un astfel de obicei, menținut zilnic sau de câteva ori pe săptămână, chiar dacă notezi în caiet doar una-două fraze sau faci tot felul de liste, te ajută să îți clarifici gândurile și obiectivele și să planifici mai bine, pe termen mai lung.
  6. Fă un lucru pe care ți-a fost mereu teamă să îl pui în practică. Nu există metodă mai bună de a ieși rapid din zona de confort și de a descoperi soluții noi la vechile probleme. Poate fi vorba despre orice: mutarea în alt oraș, înscrierea la o nouă facultate, transformarea unui hobby într-o mică afacere, un blog, o călătorie cu rulota, saltul cu parașuta, cursuri de public speaking etc.
  7. Petrece mai mult timp afară. Viețile noastre se desfășoară în birouri și alte spații închise și, de multe ori, în afara unor ieșiri în natură la final de săptămână, uităm că lumea e mai mare decât zona în care ne aduc cel mai des activitățile zilnice. Încearcă să mărești numărul vizitelor în parc, profită vara de terasă sau balcon și instalează aici o măsuță de cafea și câteva scaune și redescoperă peisajul rural al României, asta dacă nu locuiești deja acolo.

 

Sursa foto: Shutterstock.com

Comments

comments

lectii despre bani

Previous:

4 lecții fundamentale despre bani, pe care oricine trebuie să le știe

Next:

Legion Run, evenimentul internațional care îți schimbă perspectiva, acum în România

You may also like

Post a new comment