7 reguli ca sa fii sufletul petrecerii

13 October of 2015

Deși în mod clar ai în față un articol în care se vor regăsi extrovertitele, regulile de mai jos le pot ajuta și pe cele mai timide dintre noi să strălucească în lumina reflectoarelor la cea mai cool petrecere la care au fost invitate în această toamnă.

Să fii sufletul petrecerii poate fi deopotrivă un lucru bun sau unul rău. De exemplu, dacă te-au fermecat prea tare și prea mult cocteilurile cu alcool, dacă te arăți arțăgoasă și neprietenoasă, nu ești chiar o imagine plăcută pentru restul petrecăreților. În schimb, iată ce poți face ca să-ți iasă bine:

1. Chiar dacă nu cunoști multă lume, afișează o privire veselă și fă cu mâna către prieteni. Un pic de gălăgie nu strică, îmbrățișează gazda și spune-i, astfel încât să te audă cei din jur, cât de fericită ești că ai fost invitată și că ai ajuns la party.

2. Zâmbește! Este acel accesoriu care te definește și de care oricine se simte atras. Zâmbetul, ca și râsul, este contagios. Și, în mod logic, oricine preferă compania unei persoane vesele și fericite.

3. Ținuta contează. Arată cam cât de mult te-ai străduit pentru a participa la petrecere. Hainele colorate, combinate cu bun-gust, atrag mereu privirile. Atenție să nu arăți ca un clovn! Machiajul contează foarte mult iar pentru o ținută veselă este indicat să nu fii „zugrăvită“ prea strident.

4. Fii amuzantă. Nu oricine are umor, asta e o calitate care se cultivă în timp, dar simplitatea rezolvă problema. Câteva glume bune, plasate la momentul potrivit, te pot propulsa direct în centrul atenției. Nu te apuca să râzi de cei prezenți sub nicio formă.

5. Vorbește un pic mai tare dacă ești o tipă spirituală, ca să captezi atenția, apoi păstrează un ton normal. Dacă ai o voce subțire, mai bine renunță la această strategie.

6. Fă complimente. După ce ți-ai demonstrat calitățile de orator și i-ai făcut pe cei prezenți să râdă și să se simtă bine,
a venit momentul să faci complimente celor din jur. Dar nu trebuie să fii lingușitoare. Spune-le ce frumos sau șic sunt îmbrăcați, ce bine le vine cu noua tunsoare etc. Poți chiar să le spui cât de mult apreciezi că au simțul umorului și că s-au amuzat la glumele pe care le-ai făcut.

7. Adună-ți prietenii în jurul tău și cu ajutorul lor încearcă să faci puțină atmosferă. Dacă nu ai reușit prea mult să atragi atenția deși ai aplicat mai toate regulile de mai sus, există și această variantă. Amicii tăi te cunosc bine, vor râde la glumele tale, te vor admira, poate, cu glas tare, vor dansa cu tine și involuntar vei atrage mai mulți petrecăreți lângă tine. Oricum, nu  uita: tu trebuie să lași impresia că ești la această petrecere pentru că vrei tu, nu pentru că a trebuit să te duci! Așa că distrează-te și simte-te bine cu adevărat.

Comments

comments

Previous:

(P) 5 curiozitati despre filmele de animatie

Next:

Cum a fost la lansarea Slowly Veggie! in Romania

You may also like

Post a new comment