În perioada 4 – 8 decembrie 2017, Comisia Națională a României pentru UNESCO derulează proiectul internațional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților”. Proiectul are drept scop instruirea a 30 de reprezentanți media, din 16 țări ale Europei, în teme specifice legate de una dintre cele mai sensibile și mai presante probleme din regiune, respectiv găzduirea refugiaților și migranților proveniți din zonele defavorizate ale Orientului Mijlociu și Africii. Dezvoltarea cunoștințelor pe acest subiect ar conduce la o acoperire media mai solidă și mai precisă.
Proiectul implică 5 cursuri de instruire, oferite de specialiști din Germania, Ungaria, Marea Britanie și România, precum și prezentări complementare, pe subiecte conexe temei proiectului. Între instituțiile și organizațiile ai căror reprezentanți sunt implicați în activitățile proiectului se numără Fondul German Marshall al Statelor Unite, Centrul pentru Media, Date și Societate al Școlii de Politici Publice din cadrul Universității Central Europene, Rețeaua Jurnalismului Etic, UNHCR România, Organizația Internațională pentru Migrație – biroul România, Direcția Generală pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională (DEVCO) a Comisiei Europene, TVR, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliția de Frontieră Română.
Vor fi prezenți la București pentru acest proiect reprezentanți media din 16 țări: Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Polonia, România, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia și Ungaria.
Ca parte integrantă a proiectului, joi, 7 decembrie, se va desfășura Gala 2017 a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, care va reuni participanții la proiect cu partenerii instituționali ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, respectiv reprezentanți ai ministerelor, autorităților locale, instituțiilor de stat cu competențe pe linie UNESCO, precum și colaboratori, personalități din domeniile de interes UNESCO – educație, știință, cultură, comunicare și informare. Oaspeții vor fi delectați cu vernisajul expoziției de fotografie “Pe Calea Speranței” de Dimitra Stasinopoulou și concertul maestrului Marin Cazacu și Ansamblului Violoncellissimo, urmat de dineu.
Proiectul “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaților și migranților” este susținut de: Primăria Municipiului București – prin ARCUB, Residence Hotels Bucharest, Via Viticola Sarica Niculițel, EPSON, Artmark, Ministerul Apărării Naționale, TVR, Radio România Actualități și Burda România.
Pentru detalii, consultați pagina de internet a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO: www.cnr-unesco.ro
Comments

Previous:
Căi practice de a evita depresia

Next:
Donatie de 10.000 de euro pentru Spitalul Clinic de Urgenta pentru copii “Maria Sklodowska Curie”
You may also like
-
23 Nov
De ce trebuie sa ai un hobby
Din viațăExistă ideea că a avea un hobby nu este pentru toată lumea, ci pentru cei ...
-
30 Sep
Care-i treaba cu parintele favorit?
Din viațăPăi, dacă nu ești tu părintele favorit, îți pot ura: fii bine-venit în club! Știu, ...
-
23 Nov
Mandria de a fi femeie
Din viațăDe ce e mai bine că te-ai născut femeie? Iată câteva posibile răspunsuri. De multe ...
-
23 Feb
„Fiul meu a renunțat la școală, vrea bani“
Din viațăMereu am considerat că educația este extrem de importantă pentru om și pentru societate. Eu ...