„Profesorilor mei le mulțumesc“

30 October of 2013

© contrastwerkstatt / Fotolia

© contrastwerkstatt / Fotolia

Nu e suficient să le fim recunoscători în sinea noastră unor oameni care ne-au marcat existența. Ar trebui să le-o și spunem!
Încă din primii ani de şcoală i-am avut ca model în viaţă pe îndrăgiţii mei profesori, pentru care am avut, am și voi avea mereu un sentiment sincer de admiraţie, recunoştinţă şi respect.

Am fost o elevă cuminte şi sâr­gu­in­cioasă, iar dascălii mei de la catedră au devenit în timp oglinda minţii şi a sufletului meu. Ei m-au ajutat să îmi demonstrez mie însămi că pot să fac progrese şi că pot fi şi eu, la rândul meu, un exemplu pentru colegii mei de clasă şi nu numai.
Profesoara mea de limba latină m-a lăsat corigentă în clasa a IX-a şi, prin acest fapt, mi-a dat o lecţie importantă de viaţă: am realizat că doar dacă ai carte ai parte şi că doar cu mult exerciţiu, ambiţie, putere de muncă şi perse­ve­renţă pot să reuşesc să ating un nivel 
superior. Ea a crezut în mine şi m-a determinat să mă maturizez, să capăt în­cre­dere în propriile forţe, să fiu compe­titivă şi să îmi doresc să ajung cât mai sus în viaţă.

Am avut profesori cu har pedagogic, care au ştiut să îmi îndrume paşii spre o portiţă deschisă spre viitor. Au fost un model demn de urmat, au ştiut cum să îmi călăuzească paşii ca să ajung să gândesc cu mintea mea şi totodată 
să mă inspire întru alegerea unei frumoase carie­re didactice.
În toamna anului 2009, la 23 de ani, mi-am început cariera în învăţământ ca profesor de limba franceză. Am des­coperit o lume nouă şi fascinantă, m-am văzut pe mine prin ochii acelor copii şi mi-am adus aminte cu stimă şi recu­noştinţă de foştii mei profesori, cei care m-au susţinut în evoluţia mea profe­sională, în descoperirea a ceea ce sunt azi, a ceea ce pot şi îmi doresc să realizez în viaţă: să duc mai departe ceea ce au început ei, să inspir şi eu noi generaţii de elevi, fiind, la rândul meu, un exem­plu pentru ei, aşa cum au fost pentru mine cadrele didactice în anii de şcoală.

De la elevii mei am învăţat să mă bucur de lucrurile mărunte, să râd, să glumesc, să privesc viaţa cu seninătate şi să îmi păstrez sufletul de copil. Iar de la foştii mei dascăli am învăţat să mă autodepăşesc, să îmi ascult inima, să cred în forţele mele şi să lupt pentru 
visurile mele.
Şi datorită lor am ajuns OMUL care sunt azi – o profesoară apreciată şi iubită de elevii ei –, şi pentru asta mă închin în faţa lor cu respect şi le transmit un sincer şi călduros «MULŢUMESC».“
Mădălina Radu (27 ani), 
Cluj-Napoca



Comments

comments

Previous:

Flori pentru suflet. Niciodata singur!

Next:

Tacerea din ochi – o productie Taxi de Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei asupra Femeilor

You may also like

  1. Multumesc revistei IOANA pentru publicarea articolului meu in paginile revistei. Aveti cele mai interesante si cele mai variate articole! Felicitari din toata inima!

Post a new comment