„Noua lui sotie vrea sa-mi ia copilul!”

11 December of 2010

Soția fostului meu soț se ocupă intens de fiica mea. Cam prea intens…

Am divorțat de fostul meu soț cu niște ani în urmă. Să tot fie vreo 6-7. Avem un singur copil, o fetiță, care acum are 12 ani și care locuiește cu mine de când am divorțat. Însă mi-e teamă să nu o pierd…

Acum circa un an soțul meu s-a recăsătorit cu o femeie mai tânără decât el. Știam că are o prietenă de câțiva ani, dar n-am aflat când au făcut nunta, că nu m-au informat. Am aflat că cei doi s-au luat cu acte de la fetița mea, care îl vizitează pe tatăl ei la fiecare sfârșit de săptămână. Și de-atunci parcă totul s-a schimbat în relația femeii cu fetița mea. Dacă până de curând nu o băga în seamă prea mult, din câte îmi povestea aia mică, acum parcă nu-i mai dă pace și o încântă cu tot felul de lucruri.

Ultima oară a dus-o la cosmetică. Adică m-am bucurat când mi-a zis că au fost împreună la mall, la film, pentru că eu nu prea am bani s-o scot la cinema. Mi s-a părut frumos din partea lor și când au mers la o expoziție de dinozauri, mi-am zis că e educativ. Dar acum să-i facă programare la cosmetică mi se pare cam prea de tot. La urma urmei, nu are decât 12 ani, nu are nevoie să meargă la coafor, să se epileze și să-și facă manichiura, asta e treabă de femeie matură.
Când i-am zis fiicei mele că-i interzic să meargă la cosmetică împreună cu noua soție a fostului meu soț, a făcut un întreg circ. Eu acuma știu că pentru o fată de doisprezece ani e tentant să mergi în tot felul de locuri care te fac să pari mai matură, însă nu mi se pare în regulă. Și nu mi se pare în regulă nici faptul că femeia aceea se bagă peste educația mea!

I-am spus și fostului meu soț să discute cu ea și să-i transmită din partea mea (eu cu ea nu vorbesc direct) că ar fi vremea s-o lase mai moale cu dră­gă­lășeniile. Că nu e cazul. Nu suntem pe aceeași poziție și nu concurăm pentru dragostea fetei mele. Eu îi sunt mamă, iar ea nu este decât un înlocuitor de câteva ore pe săptămână! Bineînțeles că și soțul meu s-a înfuriat și a zis că am interpretat eu totul greșit, că sunt geloasă încă după atâția ani… în fine, ne-am certat cumplit.

Sincer, cea mică e foarte încântată de soția soțului meu, poate și pentru că e mai tânără ca mine, mereu aranjată și cochetă. O admiră și vede în ea un soi de exemplu. Iar uneori mi-e teamă că o admiră chiar mai mult decât pe mine, pentru că este la o vârstă dificilă, în care aparențele contează mult mai mult decât calitățile interioare…

Anonimă

Între ciocan și nicovală

  • O distanță sănătoasă Oricât de important este ca noii parteneri să se împace bine cu copiii, educația rămâne treaba părinților naturali.
  • Sentimente de vinovăție Despărțirea nu trebuie să plaseze copilul între două fronturi. Copilul va coninua să-și iubească părinții naturali. Însă are voie să se simtă bine și cu noul partener fără sentimente de vinovăție.

 



Comments

comments

Previous:

Vreau sa iti spun ca te iubesc!

Next:

„Mi-e teamă să nu plece și ei din țară…“

You may also like

Post a new comment