Mi-ar placea să infiez…

16 March of 2016

Adopția este o soluţie perfectă pentru cuplurile nefertile din anumite motive. Dar mai ales este un prilej de a face fericit un copil fără familie.  

În spatele adopţiei există de fiecare dată motive şi o serie întreagă de acţiuni. Procesul adopției poate fi anevoios și, odată adoptat copilul în noua lui familie, provocările pot continua. Pentru ca adopţia să fie o bucurie pentru copil şi familia adoptatoare, această decizie ar trebui luată cu multă chibzuinţă. Nu ne vom opri acum asupra deciziei, ci mai curând asupra specificului familiilor adoptatoare și a metodelor de a menține familia în echilibru.

Temele specifice
Cea mai întâlnită întrebare a părinților care au adoptat un copil sau mai mulți este când, dacă și cum să îi spună copilului că este adoptat. Mai vor să afle și dacă în ca-zul copiilor adoptați, aceștia se confruntă cu probleme speciale sau provocări.

Specialiștii recomandă să li se spună copiilor că sunt adoptați într-un mod în care să înțeleagă. Sunt două păreri diferite des-pre momentul în care li se spune copiilor acest lucru. Cei mai mulți experți sunt de părere că trebuie să li se spună la o vârstă cât mai mică posibil. Această abordare oferă copilului șansa de a integra de timpuriu conceptul de a fi adoptat.

Alți experți cred că a-i spune copilului de la o vârstă fragedă, adică prea devreme, poate produce confuzii asupra lui, iar acesta nu poate să înțeleagă informația.

În ambele cazuri, copiii ar trebui să afle despre adopție de la părinții adoptivi. Aceștia să le transmită mesajul că adopția este bună și copiii pot să aibă încredere în părinții lor. Dacă copilul află despre adopție de la alte persoane decât părinții săi, poate simți furie și neîncredere față de părinți și poate vedea adopția ca pe ceva rău sau rușinos, pen-tru că a fost ținută secret față de el.

Copiii adoptați vor dori să vorbească, iar părinții ar trebui să încurajeze acest proces. Copiii reacțio-nea-ză diferit la mesajul că sunt adoptați. Emoțiile și răspunsurile copiilor de-pind de nivelul lor de maturizare. Copilul poate nega adopția sau poate crea fantezii despre ea. Frecvent, copiii adoptați au credința că au fost abandonați de familie pentru că au fost răi sau pot crede că au fost răpiți. Dacă părinții vorbesc deschis despre adopție și  într-o manieră pozitivă, aceste îngrijorări ale copiilor au puține „șanse“ să se dezvolte.

La adolescență, copiii se luptă pentru identitatea lor, întrebându-se cum se potrivesc în familia lor, cu prietenii și cu restul lumii. Această luptă este chiar mai inten-să pentru copiii adoptați din alte etnii sau culturi. În adolescență, copilul adoptat devine mai interesat în a-și cunoaște pă-rin-ții naturali. Părinții adoptivi ar trebui să le spună copiilor că este în regulă să aibă asemenea întrebări și interes și să dea informații despre familia de origine cu sensibilitate și suport.

O să-l pot iubi?
O întrebare la care este dificil să răspunzi! Specialiştii spun că orice experienţă cu copiii poate testa disponibilitatea adulţilor de a-i iubi necondiţionat. Cei care au relaţii bune cu nepoţii, finii, copiii prietenilor pot testa abilitatea de a se „lipi“ de copii, cu ocazia acestor experienţe. Unii adulţi devin mai întâi părinţi, luând în plasament familial, apoi află dacă pot iubi sau nu un copil care nu este copilul lor biologic. Este bine să fii onest cu tine însuţi când faci o asemenea evaluare. Sunt persoane care ştiu din start că nu vor adopta niciodată copii, pentru că nu îi vor putea iubi. Cei mai mulţi părinţi nu au probleme în a se conecta cu copiii adoptaţi. Un studiu efectuat în SUA arată că majoritatea copiilor adoptaţi de timpuriu au un ataşa-ment puternic faţă de părinţii adoptivi.

Probleme emoționale
Problemele pot rezulta sau nu din in-securită-țile sau temerile legate de faptul că au fost adopțați. Dacă părinții sunt îngrijorați sau copiii dau semne de îngrijorare, întreaga familie are nevoie  de ajutor de specialitate. Atât psihologii, cât și psihiatrii pot să evalueze dacă problemele sunt legate de adopție sau sunt independente de acest fapt.

Ce calități ar trebuie să aibă un părinte adoptiv, care va aduce în familie un copil ce poate avea probleme emoționale, comportamentale sau de dezvoltare?

(după Claudia Hutchinson, „Familia contează“)
– În primul rând, să fie pregătit pentru statutul de părinte. Cerințele de bază sunt: maturitate emoțională, stabilitate, sănătate adecvată, energie, abi-li-tăți de comunicare eficiente și de rezolvare de probleme.
– Motivație puternică. A adopta un copil pentru a te simți tu împlinit, pentru a primi recunoaștere din partea mediului social sau a familiei sau pur și simplu pentru a îmbunătăți o căsnicie nu reprezintă niciodată motive bune pen-tru a aduce un copil acasă, nici prin adopție, nici prin naștere.
– Părinții au multe similitudini cu părinții care dau naștere copiilor, dar și diferențe cu care trebuie să se confrunte: vor fi capabili să iubească, să îngrijească și să aibă un angajament permanent față de un copil care nu e adus pe lume prin naștere? Copiii adoptați au un set de părinți naturali, cu memoria lor genetică și istorie aferentă, și unul de părinți adoptivi.
– Copiii care sunt adop-tați vin în noua familie cu experiențe și timp petrecut în alte contexte familiale sau de plasament familial. Sunt pregătiți părinții să accepte această rea-litate și să onoreze loialitatea copiilor față de familia de origine sau de cea de plasament?
– Părinții au avut experiențe de infertilitate sau de pierdere de sarcină în istoria cuplului. Aceste expe-riențe pot fi dăună-toa-re copilului adoptat, mai mult decât cele de plasament sau schimbare, pentru că ajunge într-o familie care plânge după un copil pierdut sau unul visat.
– Să fie capabili să mențină un angajament pe termen lung – odată adopția realizată, părinții sunt conștienți că nu se mai pot întoarce din drum, indiferent de ce surprize le oferă această călătorie.
– Să privească familia ca un întreg – indiferent de situație, părinții ar trebui să aibă o viziune unită asupra familiei. Decizia de adopție s-a luat în cuplu? Atunci, nu numai mama ar trebui să se ocupe de copil, când se dă de greu, deși ea a fost cu ideea. Responsabilitățile și deciziile să fie luate de am-bii părinți, în interesul copilului. Când apare o problemă, copilul se concentrează pe familie ca pe o unitate, mai degrabă decât pe un singur membru.
– Să fie buni jucători de echipă. Părinții adoptivi conștientizează resursele din afară și au o rețea de suport. Familiile cu un copil adoptat pot avea nevoie de consilieri, psihologi, logopezi, terapeuți, asis-tenți sociali, kinetoterapeuți etc. Părinții responsabili văd aceste servicii ca pe niște ajutoare complementare, nu ca o ame-nințare. Ei cooperează bine cu aceste servicii, pentru beneficiul copiilor lor.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Parintii mei se comporta ca niste copii! Povesti adevarate

Next:

Colegul de la serviciu. De la agonie la extaz

You may also like

Post a new comment