Mergem la doctor, fără frică

25 August of 2015

gugelleonid / Fotolia

gugelleonid / Fotolia

Frica copiilor față de doctori este oarecum justificată. Căci, până la urmă, cine este persoana asta necunoscută, îmbrăcată în halat alb, care poartă la gât ceva de băgat în urechi și care de fiecare dată când are ocazia face injecții, ca să nu mai spun că întoarce copiii pe toate părțile? Norocul este că și la noi au apărut centre medicale (particulare) specializate în pediatrie în care atmosfera este veselă, colorată și destinsă pentru toată lumea. Dintr-o dată, mersul la doctor nu mai sună atât de înfricoșător, nu? Totuși, hai să vedem cum tratăm frica copilului…

Trusa medicală
Într-un spital, policlinică sau într-un simplu cabinet medical, nu doar doctorul este bau bau, ci și instrumentele pe care le folosește. Băiatul meu când vede micul obiect din lemn pe care pediatrul îl folosește ca să vadă dacă e sau nu roșu în gât, plânge mai tare decât dacă vede o seringă. De aceea, i-am cumpărat o trusă medicală de jucărie, foarte reală și completă. I-am arătat la ce și cum se folosește fiecare instrument după care am trecut la joacă. Eu sunt pacientul, iar el doctorul. Mă consultă și de fiecare dată mă găsește bolnavă. Îi arăt că nu mă sperie și execut cuminte toate tratamentele recomandate de el. Am constatat că nu mai este atât de panicat când mergem la doctor și chiar comunică degajat cu personalul medical. O singură problemă mai avem de rezolvat: cel mic refuză să intre într-o anume cameră din clinică unde mai demult i s-au recoltat probe de sânge. Cabinetul respectiv, când este foarte aglomerată clinica, este folosit de doctori pentru consultație fără vreo legătură cu analizele de sânge.

Întotdeauna împreună
Una dintre cele mai mari greșeli ale părinților care întreține frica copiiilor față de doctori este trimiterea celui mic la dispensar cu bunica, cu o mătușă, sau cu mai știu eu cine. Copilul trebuie acompaniat în mod ideal de ambii părinți, dar, dacă nu se poate, măcar unul dintre ei trebuie să meargă la doctor. Mami și tati sunt persoanele cele mai apropiate copilului și, în funcție de ele, cel mic își stabilește intensitatea emoțiilor, ritmul sau sentimentul de siguranță, de certitudine că nu i se va întâmpla nimic rău. Chiar dacă sunt îngrijorată de simptomele pe care le prezintă băiatul meu, nu-i arăt asta ci sunt veselă, pozitivă și încerc să-i distrag atenția de la faptul că suntem în sala de așteptare. În plus, doctorița se poartă cu el de parcă ar fi cei mai buni prieteni și pălăvrăgesc diverse în timpul consultației.

Stai aproape de el
După ce ați intrat în cabinet, este obligatoriu să stai lângă copil. Nu-l lăsa singur în timp ce tu stai în tocul ușii. Poți chiar să rogi doctorul să-l consulte în timp ce tu îl ții în brațe. Un doctor bun va înțelege de ce faci asta iar dacă te refuză, fii fermă, este mai importantă starea psihică a copilului tău decât pretențiile nejustificate ale medicului. Chestiunea acompanierii are și o limită, de care trebuie neapărat să ții cont. De exemplu, soțul meu și-a manifestat dorința de a sta cu copilul în brațe în momentul recoltării analizelor de sânge. Eu eram lângă ei, ținând de vorbă puștiul care urla ca din gură de șarpe. După ce procedura s-a încheiat, sub presiunea emoțiilor și a fricii de ace, soțului meu i s-a făcut rău. Singura parte bună din toată această tărășenie a fost că băiatul a tăcut brusc din gură, uimit fiind de ce pățise tatăl lui. În cele din urmă, toată lumea a fost în regulă. În altă ordine de idei, un doctor care înțelege teama micului pacient va încerca un dialog cu el de genul: o să îți consult urechile, ai vreo preferință cu care să încep? Sau vrei să te ascult mai întâi cu stetoscopul? Sentimentul piciului că poate să aleagă îl face să fie mai sigur pe el iar frica este diminuată.

Nu-l minți!
Care e ideea să-i zici: nu o să te doară injecția! Nu are de ce să-ți fie teamă!…? Când știi foarte bine că o injecție doare oricum, intensitatea durerii variând în funcție de tipul serului și de măiestria asistentei. Cum să ai pretenția să nu-i fie frică? Mințindu-l în mod repetat nu faci decât să-i adâncești teama și, cel mai important, își va pierde încrederea în tine. Ai putea să-i zici de exemplu: uite care e treaba! O să te doară puțin, o să simți o pișcătură scurtă și după aia ai scăpat, te faci bine și totul o să fie bine. Poți să plângi dacă vrei dar eu o să fiu oricum lângă tine ca să mă asigur că nu te doare prea tare.

Dovada, dovada!
Dacă puștiul este singur la părinți, este o idee bună să iei după tine jucăria preferată a copilului. Medicul poate să consulte rapid jucăria și să-i pună un diagnostic pe înțelesul celui mic. După ce piciul va constata că jucăria nu a pățit nimic, se va lăsa pe mâna doctoului cu mai multă seninătate. Merită să încerci! Dacă pacientul are un frate sau o soră mai mare (care nu are frică de doctori) poți face următoarea schemă. Îl rogi pe doctor să-l/o consulte scurt iar maturitatea de care va da dovadă bolnavul închipuit va fi un exemplu pentru cel mic și o asigurare că nu va păți nimic rău.

Urletele în cascadă
Stăteam în sala de așteptare împreună cu cel mic. Lângă noi, o droaie de copii cu părinți, bunici și alte rubedenii. La un moment dat, din cabinet a început să se audă un plâns isteric de copil mic. În secunda doi, TOȚI copiii urlau de mama focului, inclusiv copilul meu. Nici nu îți poți imagina vacarmul. Am ieșit afară și am încercat să-mi liniștesc micul bocitor. L-am întrebat de ce plânge și n-a știut ce să-mi răspundă moment în care l-am simțit surprins până și pe el de absurdul situației. Totuși era panicat de frică că va păți ceva rău.  I-am explicat că bebelușul din cabinet plânge pentru că e mic, că el nu știe să vorbească. Nu-l mulțumise răspunsul și de aceea am inventat că pe bebe îl durea piciorul și de aia plângea. Realizând că pe el nu-l doare piciorul, s-a oprit imediat din plâns. I-am explicat că este absolut firesc să plângă dacă are un motiv, dar în lipsa acestuia trebuie să se controleze.

Premierea pentru curaj
Poți alege varianta clasică de a-i cumpăra ceva copilului în semn de apreciere a curajului lui. Să fie ceva simbolic dar de efect. Dar varianta care merge sigur este datul de exemplu. Spune-i, după ce îl îmbrățișezi și îl pupi, că vei povesti tuturor începând cu bunicii și terminând cu prietenii de joacă, cât de curajos a fost și cât de frumos și elegant s-a purtat. Fă-l să se simtă important, fă-l să simtă că a realizat ceva.

Instinctul tău dar și al lui
Tu ca părinte ai posibilitatea de a alege pediatrul copilului. Te bazezi pe recomandări, ții cont de experiența profesională a acestuia, îl evaluezi pe cât te pricepi văzându-l în relație cu alți copii. Ascultă-ți intuiția! Dar dacă copilul tău e absolut înspăimântat de persoana respectivă, adică dezvoltă o stare mult peste simpla teamă față de orice doctor, ceva e în neregulă cu pediatrul. Încearcă să vezi ce îți spune copilul tău și verifică informațiile cu alți părinți care își duc prichindeii la același doctor.

Comments

comments

Previous:

Cu ochii pe bunicii independenți

Next:

Viitoare mamă, la 35 +

You may also like

Post a new comment