“Am furat de la părinții mei”

30 May of 2012

Credit foto: Jason Stitt, 2012/Shutterstock.com

“Trist, dar adevărat: am furat de la părinții mei. Iar acum nu știu pe unde să scot cămașa, pentru că nu le pot da banii înapoi. Mi-e rușine să mai dau ochii cu ei, de-asta nici n-am mai fost acasă de 4 luni. Ai mei s-au cam săturat să tot audă cât de ocupată și de stresată sunt, cum n-am timp de nimic, cum mi-aș dori să mă duc în vizită la ei câteva zile, dar nu pot deloc să-mi iau liber de la serviciu. De fapt, eu nu îndrăznesc să dau ochii cu ei.
De 3 ani, de când am terminat liceul, am venit la București, pentru că în oră­șelul meu natal cam greu îți găsești de lucru. Lucrez la o firmă ca secretară și mi-e destul de bine. Aș vrea și eu, ca tot omul, ceva mai mulți bani. Locuiesc împreună cu o prietenă, ca să împărțim astfel cheltuielile garsonierei și chiria.
Într-o seară a venit pe la noi, împreună cu alți amici, un bărbat la vreo 35 de ani, adus de unul dintre băieți. Ne-a împuiat capul cum a făcut el rost de bani mulți într-un timp scurt, fără să se spetească. Ne-a dat toate detaliile și nouă, s-a oferit să ne pună în legătură cu un anume Dan, care știe pe altcineva. Îi dai lui banii, îi depune în nu știu ce fond, piramidă sau cam așa ceva, apoi, în numai o lună de zile, suma se triplează și o poți retrage. Bineînțeles, trebuie să lași un comision de 10% din sumă, dar „gândiți-vă, luați de 3 ori suma. Curat chilipir! Cât nu munciți voi pentru banii ăștia?”
Întâi am zis: „ee… prostii! Cine-ți dă bani așa, fără ca tu să miști un deget?“. Apoi, vorbele lui Dan mi-au tot revenit în cap și, având nevoie de bani, mi-am zis să încerc și eu. Mai mult decât să pierd banii, ce puteam să pățesc? Așa că la început am depus 100 și în scurt timp am primit 300 înapoi. A doua oară, din 200 de lei am făcut 600 de lei. Apoi m-am lăcomit. Când am fost acasă la ai mei acum 5 luni, le-am povestit și lor, dar ei nici n-au vrut să audă. Eu mă vedeam deja mare investitoare, așa că n-am rezistat tentației și, fără știrea lor, am luat 1200 de lei din cutia în care știam că-și țineau economiile. Și-au dat seama la vreo două săptămâni după aceea, nu înțelegeau cum de s-a putut întâmpla să le dispară banii din casă, că doar nu intrase nimeni în afara familiei. Apoi au început să devină bănuitori, m-au întrebat pe departe și mi-au spus că ei nu-mi poartă pică dacă nu fac lucruri rele cu banii și că sunt siguri că o să le restitui banii când o să pot. Mi-a venit să intru în pământ de rușine. M-am consolat cu gân­dul că o să le duc 2000 de lei acasă (doar îmi opream și eu 400 de lei). Din păcate, când a fost să ridic banii, după multe zile în care l-am tot sunat pe Dan și am tot încercat să dau de el în fel și chip, mi-a zis verde în față să-mi iau gândul de la bani și că, dacă nu vreau să pățesc altele mai rele, să-mi văd de treaba mea.
Iată-mă acum cu buza umflată și cu rușinea cât casa. Mi-e greu să le spun părinților adevărul. Chiar nu știu cum să ies din situația asta, pentru că va dura ceva timp până voi reuși să le restitui banii. Dacă aș putea să dau timpul înapoi…“

Scrisoare de la cititoarea A., din Tecuci, publicată în numărul 11/2012 al revistei “Ioana”



Comments

comments

Previous:

„Fiul meu a renunțat la școală, vrea bani“

Premiile „Drepturile Copilului” 2012

Next:

Premiile „Drepturile Copilului” 2012

You may also like

Post a new comment