„Fiul meu a renunțat la școală, vrea bani“

23 February of 2012

Credit foto: Catherine Murray, 2012/Shutterstock.com

Mereu am considerat că educația este extrem de importantă pentru om și pentru societate. Eu provin dintr-o familie săracă, de la țară, cu 4 copii. Părinții nu ne-au putut oferi prea multe lucruri materiale, dar mereu ne-au încurajat să învățăm. Așa se face că doar unul dintre noi a rămas la țară, în casa părintească, fratele cel mic, care a iubit prea mult pământul ca să se despartă de el. Eu și ceilalți doi frați am făcut facultatea, numai noi știm cât am tras ca să nu abandonăm cursurile.

Sunt profesoară de limba română, iar soțul meu este contabil. De când ne știm, am muncit din greu ca să plătim ratele la apartament, la mașină, ca să putem avea o viață decentă. Ceea ce eu zic că am și reușit: să mergem din când în când la câte un spectacol, să citim câte o carte, să mergem în fiecare an în concediu, să-i oferim fiului nostru toate lucrurile materiale necesare, dar și să-i plătim niște cursuri extrașcolare care să-i deschidă orizontul, să-l ajute să se dezvolte cât mai armonios.

Toate au fost bune și frumoase până în urmă cu circa 7 luni. Am avut mereu o relație frumoasă cu fiul nostru, Gabi, în vârstă de 17 ani. Atunci a început să lucreze, în paralel cu școala, la un service auto, marea lui pasiune fiind mașinile. N-am văzut nimic rău în asta o perioadă, pentru că nu își neglija școala. La ceva timp după aceea însă a început să iasă cu colegii de la atelier în câte un club, la câte o petrecere, iar notele au început să scadă și absențele să se adune la școală. M-a chemat diriginta să mă întrebe ce se întâmplă cu el, un copil atât de bun, atât de conștiincios înainte și atât de… „scump la vedere“ acum. Supărată cum eram, i-am spus adevărul și i-am promis că vom sta de vorbă cu el.
Ceea ce am și făcut, în repetate rânduri, și cu frumosul, și cu cearta. Gabi n-a cedat, a susținut mereu că la școală se plictisește, că simte că nu învață nimic și că el n-are de gând să studieze încă nu știu câți ani de acum încolo pentru ca apoi să tragă de bani toată viața cum am făcut noi. El vrea să-și câștige banii lui, să-și facă afacerea lui, nu vrea să dea tunuri, dar vrea să dispună de bani. Iar pentru asta a văzut el bine că școala nu-ți este de mare folos. La ce bun să mai piardă vremea pe la ore, doar ca să aibă o diplomă? Nouă la ce ne-au folosit diplomele? Indiferent ce argument i-am prezentat, n-am avut succes.

Urmarea a fost că, în toamnă, când toți colegii lui au început clasa a XI-a, el nu s-a mai dus la școală. Își vede conștiincios de munca la atelier, iese cu prietenii, a plecat de câteva ori la munte, își cumpără diverse lucruri de îmbrăcat… își trăiește viața, cum ar spune el. Dar cu ce preț?

 

Maria, București

 

Finalul scrisorii cititoarei noastre, dar și alte informații le poți citi în numărul 5/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.



Comments

comments

Previous:

Un copil? Acum? Ai luat-o razna?

Next:

“Am furat de la părinții mei”

You may also like

Post a new comment