Diapozitiv, imagine fotografică pozitivă

23 June of 2014

25_io12_2014Aveam un vis: să-l duc pe Toma, băiatul meu, în vacanța asta la grădinița copilăriei mele, care de 30 de ani rămâne același furnicar magic, cu aceleași doamne educatoare, același spirit, același entuziasm.
Am mai trecut pe acolo cu diverse proiecte și-am mai bucurat niște pui de oameni, dar niciodată nu fusesem cu puiul meu. Abia așteptam să-l conectez cu grădina, cu doamna Mariana, cu Gina, cu copiii colegilor mei de școală. O lume în care pot să pășesc sigură, cu ochii închiși, ori de câte ori m-aș întoarce. E așa o pace să-i găsesc mereu frumoși și la fel, săraci, dar bogați, ca-ntr-un diapozitiv peste care oricâte i-Phone-uri s-ar inventa, ar fi degeaba. (Ce bucurie mă invada când ni se puneau diapozitive! Se trăgeau draperiile, se inventa o noapte nouă, care aducea cu ea povești calde, de care nu mi-era niciodată frică. Văd scăunelul meu, văd scaunul tovarășei, îi văd în peretele viu pe cumătra vulpe și pe ursul cu coada ruptă…)
Poate că am poposit în vreo sută de grădinițe de când am luat drumul lucrului cu copiii. În toate mă simt ca acasă, dar parcă nicăieri nu mi se odihnește sufletul ca aici. În toate se așteaptă ceva de la mine. Aici, dacă apar, e suficient. Inimile se recunosc, energiile se unesc, poveștile încep să curgă. Doamnele astea au pus poezia în mine, entuziasmul lor neștirbit e la adăpost în toate inițiativele mele creative. Azi înțeleg.
Mi-a plâns inima să-i găsesc așa bine. O grădiniță de stat românească, unde probabil ar fi atâtea motive de lamentat și unde, după ce am dat turul lumii, mă declar mulțumită. Le-am dat un 10 în gând, cu expertiza de mamă, de cadru didactic, de consultant, de trainer și de ce slujbe s-or mai pune întru modelarea mogâldețelor, întru pregătirea lor pentru joaca de-a viața. Am închis un cerc, nu de tot, ci de drag. Toma a pictat, a fost un ied de rezervă în povestea jucată de copii special pentru mine. Ne-am hlizit, ne-am tolănit pe covor și le-am citit „Punguța cu doi bani“. Așa mi-am dat în petic și așa am intonat-o, cu tot focul cu care mă întorc mâine în Cairo, la poveștile în engleză pentru puii altei lumi. La mijlocul poveștii, Toma, copleșit de atâta bucurie, a venit 
să-și ceară porția de lapte. M-am scuzat la copii c-o să întrerup povestea cât să-l pun la sân. Ei m-au iertat, el și-a văzut de supt, eu mi-am văzut de interpretare, iar copiii s-au dus cu povestea. Citeam, mândră de generozitatea lor. Nici n-am avut timp să mă intimidez de dezgoleală. Îi captivase magia înainte să-i întrerupă viața. Am știut că sunt unde trebuie, că fac ce trebuie să fac și că mâine se vor scrie altfel și poveștile lor, și a mea. Ce bine că ne-am conectat. Ce goală m-aș fi întors în Egipt fără întâlnirea asta!

Corina Chiran (Cairo, Egipt)

Corina Chiran trăiește în Egipt și lucrează ca trainer, colaborând cu diverse grădinițe. Noaptea scrie cu talent și multă căldură pe blogul personal, mamalutoma.blogspot.ro, despre Toma, băiețelul ei, și despre viața de zi cu zi din Cairo.
Dacă îți place să scrii, atunci trimite și tu o poveste pe adresa re­dacției sau la adresa de e-mail [email protected] Cele mai bune texte vor fi publicate.



Comments

comments

„Idei de viitor”, platforma care transformă în realitate ideile inovatoare despre viitorul copiilor din România

Previous:

„Idei de viitor”, platforma care transformă în realitate ideile inovatoare despre viitorul copiilor din România

Next:

Timpuri noi & vremuri vechi

You may also like

Post a new comment