Dansul latino care ți se potrivește… și unde îl înveți

12 August of 2018

În funcție de personalitate și de caracteristica ta dominantă, putem intui cu ușurință ce stil de dans ți s-ar potrivi și te-ar pune în valoare. Așa că, dacă vrei să arăți pe ring precum marile dansatoare, spune-ne cum ești, iar noi îți zicem ce pași trebuie să înveți. 
Și chiar în ce țară să te duci pentru asta!

Pasională sau romantică?

Tangou »»» Istoria lui este la fel de tumultuoasă ca dansul în sine. Tangoul a apărut în cartierele rău famate din Buenos Aires, în a doua parte a secolului al XIX-lea, când Argentina primea foarte mulți emigranți din Europa și Africa. Din cultura europeană, tobele 
africane și pasiunea indigenă s-a născut tangoul, care inițial se dansa doar de bărbați, în baruri și bordeluri. Cum a dansa tangou în acele vremuri era considerat obscen, inclusiv în casele de tole­ran­ță, bărbații dansau între ei încercând să atragă atenția doamnelor. Apoi, muzica de tangou a început să se dezvolte, iar ritmul a început să fie conturat de bandoneon, instrument care actualmente este asociat cu acest stil. Deși considerat atunci un dans 
obscen, a început să fie adoptat și de clasa de mijloc, dar fără acele mișcări lascive și era dansat la petreceri. Adus în Europa de călători și bogații Argentinei, a devenit repede foarte iubit și 
recunoscut drept cel mai pasional dans din lume.
»»» Sfat –  Du-te în Buenos Aires și vei vedea cum, în serile de weekend, lumea se ridică de la mesele teraselor și dansează tangou în stradă!

Posesivă sau dramatică?

Flamenco »»» Prin secolul al XVIII-lea, Andaluzia era împânzită de 
„cafes cantantes“, unde își petreceau timpul atât spanioli, cât și arabi, evrei și gitani. Chitara era prezentă în baruri, iar din acordurile sale și din bătaia din palme a participanților s-a creat un nou ritm, cântat cu pasiune și forță, ce s-a auzit 
prima oară în Sevilla. Dansul este și el o combinație între folclorul Spaniei sudice și mișcări arăbești. Cu un succes răsunător, dansul nu numai că a ieșit repede din baruri, dar a căpătat și costume și instrumente specifice, precum castanietele și tamburinele. Astăzi, serile de flamenco sunt cele mai căutate de turiști când ajung în Andaluzia.
»»» Sfat – Alege să petreci o seară într-un bar de 
flamenco din Sevilla. Emoția puternică transmisă de acest dans te va face să-ți dorești să înveți și tu cum să stăpânești scena!

Independentă sau nonconformistă?

Samba »»» Unul dintre cele mai cunoscute și promovate stiluri de dans din lume a apărut în Bahia, provincie a Braziliei. În această țară se practica comerțul cu sclavi și, astfel, mulți africani trăiau aici. Cultura lor s-a impregnat încet-încet în societate, deși rezistența braziliană a fost dură, interzicându-le chiar și să danseze. 
După abolirea sclaviei, în Rio de Janeiro și zona Bahia încep să devină populare multe dansuri tradiționale africane. Așa, la începutul secolului al XX-lea, s-a născut samba, din combinația de dansuri braziliene și africane. Este un dans de grup, foarte energic și 
rapid, fără contact, care a devenit faimos prin competiții de amploare.
Una dintre formele acestui dans, Samba de Roda, a devenit patrimoniu al umanității UNESCO în 2005.
»»» Sfat: Carnavalul din Rio de Janeiro este un prilej perfect să studiezi toate stilurile de samba și să le și înveți, dansând în stradă până în zorii zilei!

Optimistă sau entuziastă?

Salsa »»» Când culturile de dans ale Americii de Sud și ale Insulelor Caraibe s-au unit, s-a născut salsa, o combinație perfectă între stilurile de dans mai vechi, dar care nu căpătaseră atâta succes: cha-cha, rumba, danzon, guajira sau charanga. La „inventarea“ lui au contribuit caraibii, africanii, portughezii și locuitorii din America Latină. A avut succes când a început să se danseze prin localuri și în scurt timp s-a organizat prima competi­ție internațională de salsa. O îmbinare de culturi și cu un pas simplu și vioi, salsa este dansată în lumea întreagă, mai ales că se potrivește pe diverse piese de muzică latino.
»»» Sfat  – Bermuda, Bahamas, Cuba, Republica Dominicană, Jamaica sau Puerto Rico sunt cele mai bune destinații pentru a afla adevăratele 
rădăcini ale acestui dans.

Emotivă sau altruistă?

Bolero »»» Născut în Cuba la sfârșitul secolului al XIX-lea și recunoscut ca primul gen 
major de muzică de aici, boleroul este un dans mai lent, cu mișcări largi și unduite. 
Dansul a apărut în Santiago de Cuba, iar grupurile muzicale ce l-au îmbunătățit l-au 
răspândit și în afara orașului, mergând să cânte și să danseze prin barurile de pe toată insula, apoi în afara ei: în Puerto Rico, Mexic, apoi în întreaga Americă Latină. Boleroul a primit multe influențe și a fost adaptat și derivat în mai multe interpretări, prin 
fuziunea cu alte dansuri, precum cha-cha, mambo sau rumba.
»»» Sfat – Deși îndepărtată, Cuba este cea mai potrivită țară 
în care să înveți mișcările de bolero, chiar 
de la localnici.

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Oglinda, oglinjoara … si o poveste despre frumusete

You may also like

Post a new comment