Care-i treaba cu parintele favorit?

30 September of 2015

Păi, dacă nu ești tu părintele favorit, îți pot ura: fii bine-venit în club! Știu, te simți prost, dat la o parte, nu înțelegi de ce ți se întâmplă ție. Partea bună este că prichindelul nu are ceva personal cu tine. Dar totuși…

Dragoste și favoritism
Cele două noțiuni, dragoste și favoritism, nu se confundă niciodată, nici măcar în cazul unui copil. Iubirea celui mic pentru părinții lui este un lucru cert. El își exprimă în felul lui afecțiunea, trebuie doar să deschizi ochii mai bine ca să realizezi lucrul acesta. La un nivel primar, piciul îți arată devotamentul și loialitatea lui mai ales dacă îl observi în relație cu alte persoane care nu fac parte din familie. Favoritismul este o chestiune temporară ce ține de preferință. În copilărie toți prichindeii fac câte o fixație pe unul dintre părinți, schimbând persoana în funcție de cum bate vântul.

Răspundere și manipulare
Este extrem de ușor pentru un părinte să devină ALESUL sau PREFERATUL. Eu aș urca instantaneu în top, pe locul întâi, dacă nu l-aș mai pedepsi pe cel mic, dacă nu aș mai fi Baba Cloanța sau Zmeul zmeelor. Dacă l-aș lăsa să se culce la ce oră vrea el, să mănânce 25 de acadele, dacă i-aș lăsa televizorul deschis non stop pe desene, dacă nu l-aș mai trezi de dimineață ca să mergem la grădiniță sau dacă nu l-aș pune să-și strângă jucăriile împrăștiate peste tot, sunt convinsă că aș fi cea mai bună mamă din lume, nu? Și, legat de toate aceste aspecte, este din ce în ce mai evident pentru toată lumea că cei mici sunt încă din fașă niște adevărați manipulatori. Copilul își va adora întotdeauna părintele permisiv și care nu-l bate la cap cu diverse treburi. Vor folosi momeala cu “tu ești cel mai bun, te iubesc mai mult decât pe…” în scopul de a-l determina și pe părintele asupritor să se dea pe brazdă. Piciul simte pur și simplu starea ta de supărare, de deznădejde și se folosește de ea. Tocmai aici este provocarea noastră, a nepreferaților, să nu ne lăsăm manipulați. Soțul meu spune că noi doi, de fapt, jucăm în familie rolul polițistului rău și a polițistului bun (ghici cine sunt eu în ecuație!). Dar i-am propus de nenumărate ori să mai și schimbăm funcțiile și nu vrea. Nu zic că el este mai puțin responsabil decât mine dar a apucat primul calea cea mai frumoasă și mai ușoară. Oricum, într-un fel sau altul, această dorință a părintelui de a fi preferatul copilului împiedică actul educațional în sine. Și cu toate acestea, că recunoaștem sau nu, toți ne dorim să fim în acea postură.

Citește și:Zmeul-zmeelor: FEBRA

De ce?
În momentul în care copilul începe să-și exprime favoritul, psihologii spun că este primul semn de independență. Ți se dă de înțeles că piciul are puterea de a alege. În acest caz, pe mama sau pe tata. Nu o lua personal, așa cum am mai spus. Deși chestia asta este greu de acceptat! Alți specialiști spun că este un semn că cel mic te iubește atât de tare încât bazându-se pe siguranța oferită, își permite să se zbenguie și prin alte părți, știind că oricând se va întoarce în brațele tale, e binevenit. Nu în cele din urmă, mai există o teorie conform căreia prichindelul caută atenție și din partea celuilalt părinte (acum favorit) considerând că acolo încă lucrurile nu sunt exploatate la maximum. Eu rămân totuși la credința că piciul speculează situația și alege ce-i convine, când îi convine, de la cine îi convine.

Ce să facă alesul?
Chiar dacă nu vei reuși niciodată să-l convingi să renunțe de bună voie la statutul de favorit, mici concesii se impun din partea lui. În cazul în care argumentele tale sunt luate în râs, adu-i aminte că poate mâine vântul o să bată altfel și se vor inversa rolurile. Așadar:
– conveniți ca el să nu acapareze toate activitățile distractive
– roagă-l să nu mai fie mereu în vizorul celui mic, să-și mai declare din când în când indisponibilitatea; poate să zică ceva de genul: eu am treabă acum pentru birou, roagă-l pe tati/roag-o pe mami să faceți asta împreună…
– concluzionați problema pedepselor; dacă unul dintre voi hotărăște ceva trebuie susținut de celălalt, astfel nu-i veți mai transmite copilului mesaje diferite.

Ce să facă părintele exigent?
– fii pe fază, dacă cel mic se joacă, alătură-te și tu!
– atrage-ți copilul în diverse activități care se pot transforma în obiceiuri de familie; de exemplu, de dimineață faceți împreună micul dejun sau mergeți la cumpărături specifice, cere-i părerea despre diverse chestii pe care vreți să le achiziționați.
– nu-ți pierde speranța, e doar o fază trecătoare și fii mai indulgent dar fără a încălca repetitiv regulile. (credit foto: Fotolia)

Comments

comments

Previous:

Tatii si problemele lor “existentiale”

Next:

Alăptarea, o experiență magică dar problematică

You may also like

Post a new comment