Dihorul – ghem pufos 
și iubitor

05 December of 2017

Deși au avut o imagine destul de nefastă de-a lungul timpului, văzuți de bunicii noști doar ca hoți de pui de găină, ouă și grăunțe, dihorii sunt animale extrem de drăguțe și amuzante. De multă vreme au fost domesticiți și se găsesc deja în pet-shopuri gata sterilizați, castrați și – cel mai important – cu glandele odorante scoase.

Dihorul este un mamifer, animal de pradă, care în captivitate s-a dovedit a fi extrem de prietenos, inteligent și sociabil. Și are un atu greu de trecut cu 
vederea: se înțelege bine cu câinii și pisicile. Nu-i tocmai simplu de îngrijit, însă merită efortul pentru un așa prieten, care va reuși să te înveselească și în cele mai grele zile ale tale!

Adăpost – În general, cușca dihorului trebuie să fie din metal, destul de spațioasă (120 cm x 60 cm x 60 cm) și să aibă mai multe niveluri, deoarece îi place foarte mult să se joace, agățându-se de orice poate. Ai grijă să-i pui tot felul de accesorii: rampe, scări, plus un hamac special în care să se odihnească așa cum merită. Așternutul igienic din cușcă se schimbă săptămânal.

Cum dihorul are totuși un miros specific, este bine să-l înveți să-și facă nevoile la litieră cu nisip pentru pisici.

Așa poți ține situația sub control întotdeauna, fără să ai neplăceri.

HranĂ – Cel mai simplu este să-i cumperi mâncare specială (hrană uscată), care îi asigură necesarul de proteine și vitamine. Inclusiv mâncarea de calitate pentru pisici este bună, dacă nu conține mult magneziu. Mănâncă și carne proaspătă de pui, dar ai grijă să nu-i dai cantități mari. Sunt interzise dulciurile, proteinele vegetale, cerealele, alimentele sărate și laptele. Nu uita că trebuie să aibă apă proaspătă și filtrată în fiecare zi!

Îngrijire suplimentară – Ca dihorul tău să fie sănătos și voios, fă-i baie de 4 ori pe an, perie-l săptămânal, curăță-i urechile periodic și taie-i unghiile când e nevoie.

Apoi, dihorul este dependent de afecțiune. Dacă nu-i acorzi atenție, se va simți stresat și chiar poate intra în depresie. Dacă ești o persoană ocupată cu un job solicitant, e indicat să îți iei doi dihori, să se joace împreună.

Ca orice alte animale de companie, dihorii trebuie vaccinați. Nu omite vaccinul antirabic, cu rapel anual. Periodic, trebuie deparazitați intern și extern.

Curiozități:

▶ trăiește 8-11 ani

▶ poate atinge lungimea de 40 cm

▶ nu-i place căldura extremă

▶ adoră zăpada, dar răcește ușor

▶ costă în jur de 150 de euro

▶ dihorul NU e animal rozător.

▶ dihorii sunt ilegali în anumite zone din lume (în câteva state americane)

▶ masculii necastrați sunt extrem de agresivi și emană un miros de sconcs

▶ este extrem de curios și inteligent

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

decorarea casei

Previous:

5 metode simple pentru decorarea casei de Sărbători

aparate de calcat

Next:

3 criterii după care să alegi aparatele de calcat

You may also like

Post a new comment