O excursie de o zi la sud de Dunăre poate echivala cu un întreg concediu

Foto: Cristian Niculescu
Nu doar plajele cu nisip fin de la Marea Neagră sau vârfurile semețe ale Rodopilor atrag anual numeroși turiști români în Bulgaria. Pentru cei aflați mai aproape de graniță și care nu dispun decât de o zi sau de un weekend, există câteva trasee plăcute de urmat, variante atrăgătoare de petrecere a unui sfârșit de săptămână în inima naturii. Lipsa autostrăzilor nu constituie un impediment, deoarece majoritatea drumurilor europene din Bulgaria nu traversează localitățile, ca în România, și nu există foarte multe intersecții, semne de circulație sau semafoare care să îngreuneze traficul și să mărească timpul parcurs. Pentru a ajunge în aceeași zi la orașul antic Nicopolis ad Istrum, la Cascada Hotnitsa sau la Mănăstirea Basarabovo, cea mai bună variantă de traseu trece prin punctul de graniță Giurgiu– Ruse. Cei care și-au calculat cu atenție timpul și dispun de 2–3 ore în plus pot beneficia și de o oprire la Veliko Târnovo, capitala vechiului țarat bulgar, o cetate frumoasă și foarte bine conservată.

Foto: Cristian Niculescu
Nicopolis ad Istrum
Vechiul oraș roman, fondat de către împăratul Traian în jurul anilor 101–106 d.H., se află la doar 20 de km de Veliko Târnovo, în apropierea satului Nikyup. Deși a fost mai bine de trei secole una dintre cele mai importante cetăți din regiune, Nicopolis ad Istrum a decăzut brusc și și-a încetat definitiv viața urbană în primii ani ai secolului al VII-lea. În prezent, ruinele desfășurate pe câteva hectare de câmpie amintesc de urbea ce era odată unul dintre cele mai importante centre economice și sociale ale Moesiei Inferior. Istoricii consideră că, din punct de vedere lingvistic, în această bătrână cetate a fost inventat alfabetul gotic, fiind realizați primii pași în literatura germană. Episcopul misionar Wulfila s-a stabilit în Moesia împreună cu discipolii săi și a efectuat la Nicopolis ad Istrum prima traducere a Bibliei din limba greacă în limba gotică.

Foto: Cristian Niculescu
Cascada Hotnitsa
Un „colț de paradis“, așa cum i se mai spune, Cascada Hotnitsa se află la cca 15 km nord-vest de Veliko Târnovo, într-un areal parcă special creat pentru ecoturism și adresat cu precădere celor care iubesc sporturile în natură (alpinism, cățărare, mountain-bike). Indicatoarele în limba bulgară nu prea îi ajută pe cei care nu cunosc literele alfabetului chirilic și care ajung aici pentru prima oară, deoarece drumul se bifurcă la un moment dat și trebuie aleasă o rută secundară. Mai multe informații legate de localizarea cascadei pot fi obținute însă de la localnici, unii dintre aceștia vorbind mai mult sau mai puțin limba engleză.

Foto: Cristian Niculescu
Manastirea Basarabovo
Dimitrie cel Nou este Sfântul Protector al orașului București de mai bine de două veacuri. Mănăstirea Dimitrie Basarabov, un lăcaș de rit creștin-ortodox, a luat naștere în peștera din vârful muntelui în care Sfântul Dimitrie și-a găsit sălașul. Aflată la 10 km de Ruse și la 80 de km de București, mănăstirea a fost ctitorită de familia Basarabilor, înainte de întemeierea Țării Românești, întreaga moșie aparținând celui dintâi domn al Valahiei, Ioan Basarab I. Cele mai vechi mărturii istorice legate de mănăstirea-peșteră din Basarabovo provin din veacul al XV-lea.
Text: Cristian Niculescu
Comments

Previous:
Transfăgărășan – Serpentine tot mai aproape de cer

Next:
Delta Dunării – Popas în paradisul apelor
You may also like
-
17 Jun
Vreau sa plec in vacanta!
Călătorii„Mi-ar trebui două vacanțe pe an, de câte șase luni fiecare“, spunea un prieten de-al ...
-
18 Dec
Vacanță în locuri exotice si rscurile la care ne expunem
CălătoriiVisăm la destinații exotice și ne îmbie tot felul de promoții ce apar din când ...
-
14 Dec
Alba turistică
CălătoriiAer curat, rezervații naturale, peșteri numeroase și o ospitalitate proverbială. În spațiul format de îmbinarea ...
-
07 May
Rimetea – satul de poveste în Apuseni
CălătoriiCel mai frumos sat, nu doar din județul Alba, ci poate din întreaga Transilvanie, localitatea ...