Violența verbală reprezintă o problemă constantă în școli, caracterizată prin abuz emoțional, fizic, umilire, marginalizare sau instigare la abuz împotriva unei victime slabe, aflate în imposibilitatea de a se apăra. Scopul violenței verbale este de a arăta poziția net superioară a abuzatorului, raportul de forțe între el și victimă fiind întotdeauna inegal. În școli, violența verbală pare a fi o tradiție imposibil de dezrădăcinat, fie că vorbim despre abuzuri din partea unui copil care își alege un alt copil ca țintă sigură, fie că vorbim despre abuzuri din partea unui cadru didactic, care aproape întotdeauna conduc la abuzuri și din partea copiilor.
Aceasta este și situația unei fetițe în vârstă de 9 ani, elevă în clasa a III-a.
Mihaela este nouă în clasă, tocmai s-a transferat de la o altă școală. Ușor stingheră, și-ar fi dorit ca doamna învățătoare să îi fie mai aproape, măcar în primele zile. Ceilalți copii o priveau curioși, însă nu a avut curaj să intre prea mult în vorbă cu ei, căci nu îi place să atragă atenția. Până într-o zi, când s-a trezit în centrul atenției tuturor. Ce s-a întâmplat? Un coleg a anunțat-o pe învățătoare că îi lipsește stiloul, așadar nimeni din clasă nu a avut voie să iasă până nu se verificau toate ghiozdanele. Întâmplător sau nu, în ghiozdanul deschis și atârnat pe scaun al Mihaelei s-a găsit stiloul dispărut. Fetița este surprinsă și spune că nu știe cum a ajuns stiloul în ghiozdanul ei. Învățătoarea însă, cadru didactic cu experiență, a evaluat-o dintr-o privire și a decretat: „Ești o hoață! Ia uitați, copii, abia a venit în clasa noastră și deja ne face numai probleme, hoața!“ Reacția copiilor? Previzibilă: au început cu toții să strige: „Hoața, hoața!“ Mihaela simțea că se face mică, din ce în ce mai mică… În următoarea pauză ritualul a continuat, doar cuvintele ce o urmăresc și în somn s-au schimbat: „Mihaela furăcioasa“ e noul refren preferat al copiilor din clasă.
La Telefonul Copilului a sunat mama Mihaelei, disperată că fata nu vrea să mai meargă la școală. Cu greu a reușit să afle de ce, iar acum încearcă sentimente contradictorii între furia că s-a comportat cineva astfel cu fiica sa și teama de a acționa dur. Își dorea să meargă mai departe pentru ca învățătoarea să fie pedepsită, dar se temea ca Mihaela să nu aibă și mai mult de suferit.
Răspunsul a venit două zile mai târziu, când Mihaela s-a dus din nou la școală și, coincidență, din nou a dispărut un stilou și din nou a fost găsit în ghiozdanul fetiței. Învățătoarea și copiii sunt convinși că Mihaela este cleptomană și au grijă să nu o lase să uite asta. Mama este sigură că fiica sa este victima unei glume care a mers mult prea departe. Adevărul este, probabil, undeva la mijloc. Ce e sigur, însă, e că fata duce o grea povară, o etichetă… „Mihaela furăcioasa“…
„Trăiesc un coșmar continuu de acum 3 ani, de când am intrat la liceu… Deși e vorba de liceul pe care mi-am dorit să-l urmez și la care am reușit să intru cu medie mare“, așa a început Ioana apelul către 116 111 (Telefonul Copilului).
În clasa a IX-a, Ioana a fost numită șefa clasei, lucru care i-a nemulțumit pe o parte dintre colegi. În această calitate, Ioana trebuia să reprezinte interesele clasei de față cu toți ceilalți șefi de clasă din toți anii de curs.
Andreea, o colegă a Ioanei, s-a îndrăgostit de un șef de clasă și a început un întreg demers împotriva acesteia, reușind chiar, cu sprijinul colegilor, să-i ia locul ca șefă a clasei. Mai mult, ori de câte ori Andreea era ascultată odată cu Ioana și primea o notă mai mică decât aceasta, o punea pe Ioana să le solicite profesorilor anularea notei. În cazul în care Ioana nu se supunea, era umilită de colegi și amenințată. Cu sprijinul părinților, al dirigintelui clasei, al consiliului profesoral și al psihologului școlar, lucrurile s-au liniștit spre finalul clasei a IX-a: notele nu puteau fi anulate.
A urmat vacanța de vară, când toți elevii se relaxează și unele dificultăți de relaționare ar trebui uitate. Cu această speranță a venit și Ioana în clasa a X-a, clasă care a început cu o altă dirigintă și cu unii colegi tot mai înverșunați împotriva Ioanei. Deși era olimpică la geografie de ani de zile, diriginta nu a fost de acord ca Ioana să mai participe la competiție, întrucât… nu este atât de pregătită pe cât o informaseră profesorii anteriori, care de altfel o și încurajaseră să vorbească. Totuși, diplomele Ioanei spuneau cu totul altceva.
Aceste „încurajări“ ale dirigintei nu au făcut decât să ațâțe situația dintre Ioana și o parte dintre colegele ei. Din acel moment, Ioana era pândită, era ținta glumelor, umilințelor și agresiunii verbale ale colegelor ei („ai un corp urât, ești prea grasă“, „nu ești atât de deșteaptă pe cât te crezi“, „cu cât au plătit părinții tăi examenul de admitere?“ sau „dacă nu iei note mai mici decât ale Andreei, mănânci bătaie după fiecare notă“…). A rezistat în clasa a X-a pentru că avea de partea ei câțiva colegi și făcea terapie cu un psiholog.
Din nou în vacanța de vară, Ioana a crezut că timpul va rezolva lucrurile; a ales să utilizeze mai mult internetul și rețelele de socializare. A crezut că interacțiunea prin aceste platforme îi poate aduce prieteni și, mai mult decât atât, că va găsi soluții în a-și domina colegele agresive.
Așadar, în câteva săptămâni, Ioana avea foarte mulți prieteni online, iar o parte dintre ei o învățau cum să devină agresivă, cum să le domine pe colegele care o umileau. În fiecare zi de vacanță își crea planuri de răzbunare și mai ales se visa învingătoare. Numai că, de îndată ce a început școala, Ioana nu a pus în aplicare niciun plan de răzbunare; depresia era atât de adâncă, încât Ioana a preferat să se retragă din acest joc al orgoliilor, ba chiar să renunțe la școală.
Nu era o decizie ușoară; Ioana a căutat soluții, iar una dintre ele a fost să sune la Telefonul Copilului. După multe apeluri de consiliere, cu sprijinul asistenților sociali și al psihologilor de la 116 111, Ioana a înțeles că educația este foarte importantă pe termen lung și a ales împreună cu părinții să se mute la un alt liceu.“
EXTRA INFO
„Cuvintele dor, nu-i așa?“ (cuvinteledor.ro) este un proiect desfășurat de Asociația Telefonul Copilului împreună cu Romtelecom.
✽Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală non-profit, al cărei scop este de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor și a oricărei forme de abuz.
✽La numărul 116.111, de luni până duminică, între orele 8.00 și 24.00, copiii pot suna gratuit din Romtelecom și Cosmote pentru a fi sfătuiți în situații resimțite ca dificile sau pentru a reclama abuzuri.
Cătălina Oprea
Comments
You may also like
-
28 Aug
O nouă realitate: mame care lucrează de acasă
Reportaje și interviuriElena Gorun este mămica lui Vlad, un băiețel de 11 luni. Este sociolog de profesie, ...
-
10 Dec
Cine salvează o viață, salvează lumea
Reportaje și interviuri„Copiii sunt un miracol. Datoria noastră este să-i protejăm.“ Preot Georg Sporschill Georg Sporschill s-a ...
-
17 May
“Am un copil în Cer și unul pe Pământ”
Reportaje și interviuriAngela are doi copii: unul alături de ea, minunea ei de pe Pământ, în vârstă ...
-
22 Aug
Curling, un joc al minții
Reportaje și interviuriPrecizie, strategie, spirit de echipă și fairplay O mână de oameni hotărâți, organizați într-o Federație, ...