Cupluri celebre care au gemeni

25 May of 2020

Din lumea Hollywood-ului sau din cea a sportului, aceste celebre personalități se pot lăuda nu doar cu cariere de invidiat, ci și cu familii numeroase și frumoase.

Roger și Mirka Federer

Unul din cele mai stabile cupluri celebre, cei doi au patru copii. Două seturi de gemeni. Primul este de fete, Myla Rose și Charlene Riva, care s-au născut în 2009. Al doilea este de băieți, Lennart și Leo, care au venit pe lume în 2014. Interesant este că toți cei patru fac homeschooling, iar Roger spunea despre ei că „Sunt atât de drăguți, bine educați, le place să călătorească, se entuziasmează când merg cu avionul sau când vizităm grădina zoologică sau chiar când joacă tenis cu mine”.

Beyoncé și Jay-Z

Regina Beyoncé și Jay-Z și-au întâmpinat gemenii Rumi și Sir în iunie 2017. De ce aceste nume? La doar câteva luni după nașterea lor, Jay-Z a explicat: “Rumi este poetul nostru preferat, așa că a fost numele pentru fiica noastră”, a spus el. „Sir ni s-a părut inspirat pentru un domn adevărat“.

George & Amal Clooney

Acesta este unul dintre cele mai cunoscute cupluri celebre. Foarte îndrăgit și apreciat în lumea întreagă s-a alăturat clubului cu gemeni în 2017, salutându-i pe Ella și Alexander.
În cadrul talk-show-ului Netflix al lui David Letterman, My Next Guest Needs No introduction, George Clooney a discutat despre tranziția lui Amal către maternitate, spunând: „Această ființă care era oricum extraordinară a devenit mama acum, iar importanța ei a sporit și mai mult, făcând-o și mai extraordinară”.

Al Pacino & Beverly D’Angelo

Anton James și Olivia Rose sunt copii lui Al Pacino și ai lui Beverly D’Angelo. D’Angelo avea 49 de ani când a născut gemenii în 2001, iar doi ani mai târziu, cuplul s-a destrămat. A urmat o luptă pe custodiea gemenilor, iar 15 ani mai târziu, D’Angelo l-a iertat pe Pacino pentru lansarea aceste lupte, spunând revistei Closer în iulie 2017: „Cel mai important lucru pe care l-am învățat este cât de importantă este acceptarea și resemnarea”.

Angelina Jolie & Brad Pitt

Deși nu mai sunt soț și soție, sunt încă unul din cuplurile celebre, care atrag atenția, Angelina Jolie și Brad Pitt continuă să-și crească copiii, inclusiv pe gemenii Knox Leon și Vivienne Marcheline, care s-au născut în iulie 2008. Deși inițial Angelina nu se vedea în rolul de mamă naturală, la câteva luni după nașterea gemenilor a afirmat că „Acum nu aș schimba această experiență pentru nimic în lume. Ea m-a învățat atât de multe despre viață!”

Rene Angelil și Celine Dion iunie 2013

După ce s-au luptat cu infertilitatea, Celine Dion și regretatul ei soț, René Angélil, i-au întâmpinat pe gemenii Eddy și Nelson în 2010. După moartea lui Angélil în 2016, Dion a declarat revistei The Sun despre modul în care gemenii au ajutat-o ​​în procesul dureros al pierderii soțului, spunând: „Cu ei nu mă simt singură. Așa că am făcut un pat uriaș și dorm cu gemenii mei. Mă liniștesc foarte mult. Am nevoie de ei”.

Citeste si: Femeie de carieră și mamă. Contradicție în termeni?

Articol exclusiv online, text: Ada Oprea, sursa foto: unsplash

Comments

comments

Previous:

De la „nu pot“ la „pot și sunt ok“. Lecții de parenting

parinte toxic

Next:

Cum recunoști un părinte toxic

You may also like

Post a new comment