Ai simțit vreodată nevoia de răzbunare? Ai în „colecție“ un prieten care te-a trădat, un iubit care te-a înșelat, un părinte care te-a rănit poate neintenționat, o colegă care te-a sabotat? Toate aceste lovituri nu te pot lăsa indiferentă și fiecare dintre noi reacționează într-un anumit fel. Ai fost șocată, apoi te-ai înfuriat, ai suferit. Poate ai rupt legătura pentru totdeauna cu persoana care te-a dezamăgit, poate doar ai descoperit setea de răzbunare. Cum să rămână neplătită o poliță? Ei să-și trăiască viața mai departe liniștiți și tu să suferi și să plângi de pe urma lor?
Rațional ne dăm seama că nu facem decât să ne încărcăm cu și mai mult negativism. Ne alegem cu un somn neliniștit, gânduri chinuitoare care se învârt în jurul răzbunării – oare chiar merită acest chin? Totuși, pare imposibil să controlăm aceste gânduri negative. Eliberarea de ele ne-ar aduce sentimentul că suntem liberi, că nu depindem de ceilalți. Cheia către eliberarea minții e întotdeauna la noi.
„Ochi pentru ochi…”
În primă fază ești tentată să răspunzi cu aceeași monedă. Poate să însemne să îl urmărești pe celălalt, să îi dorești răul, să îi vezi punctele sensibile, să faci apel la intrigi sau să țeși planuri de răzbunare, să dezvălui secrete despre ea/el, să o/îl hărțuiești. Nu e confortabilă o astfel de viață pentru tine în primul rând. Celuilalt s-ar putea să nu îi pese sau e posibil ca tot răul să se întoarcă precum un bumerang împotriva ta.
O vreme este firesc să te simți furioasă, tristă sau confuză. Dar dacă rămâi „lipită“ de evenimente dureroase, de ostilitate și de resentimente, ele pot să se cuibărească în sufletul tău, să îți sufoce sentimentele pozitive și, astfel, să te simți înghițită de propriile gânduri de revanșă sau de sentimentul nedreptății. Așa te trezești că ai uitat să mai trăiești.
Cum simți nevoia de revanșă
● observă resentimentul – te simți în stare de șoc, îți bate inima mai puternic. Eul tău a fost rănit foarte tare.
● când ego-ul este rănit, instinctele ies la atac. Chiar dacă, logic, știi că nu vei acționa în sensul răului autentic, tendința general umană este de a răspunde la fel, de a ataca, de a răni.
● apărarea – pentru a mă apăra, instinctele mele construiesc un plan de apărare și de atac.
Efectele resentimentelor
Dacă nu poți să ierți, poți plăti prețul unor relații viitoare nereușite. Pentru că vei purta cu tine ostilitatea, iar aceasta se va proiecta asupra noului partener, noilor colegi, noilor relații cu prietenii. Gândul răzbunării poate deveni obsesiv, iar viața ta să ajungă atât de prinsă în capcana răului, încât să nu te mai poți bucura de prezent. Poți deveni deprimată, tristă, anxioasă. Poți ajunge să te porți tot timpul ca o victimă. E posibil să îți resimți viața ca fiind lipsită de semnificație și de scop. Poți pierde contactul cu ceilalți, alte relații, noi experiențe reușite, pentru că ești încărcată de sentimente negative.
Iertarea și beneficiile ei
Iertarea este decizia de a lăsa sentimentele rele și cele de răzbunare să plece. Ea poate veni cu timpul și îți va aduce liniștea.
Evenimentul care te-a rănit va face parte din viața ta mereu, dar iertarea poate să te ajute să te concentrezi și pe părțile pozitive ale vieții tale; te poate face să înțelegi mai bine, să empatizezi cu ceilalți și chiar să simți compasiune pentru cei care te-au rănit.
Iertarea nu înseamnă să ștergi cu buretele sau să negi responsabilitatea celuilalt pentru rănile produse; nu minimalizează sau justifică greșelile celuilalt. Dar poți ierta persoana fără să aduci circumstanțe atenuante comportamentului său. Iertarea îți aduce o pace și o liniște care să te ajute să mergi mai departe.
de Oana Pescaru
Citeste si:
Comments

Previous:
Facebook-ul nostru cel de toate zilele

Next:
Învață să te descurci cu regretele din viața ta
You may also like
-
20 Mar
Care sunt cele mai cunoscute picturi din istoria artei?
LifestyleCare sunt cele mai cunoscute picturi din istoria artei? Când vine vorba de artă fiecare ...
-
24 May
Natură și spiritualitate: Mănăstirea Prislop
CălătoriiMicuța mănăstire din apropierea Hațegului atrage permanent numeroși pelerini și turiști. Faima lăcașului și speranțele ...
-
12 Nov
Cum transformi noaptea in zi
LifestyleUneori din cele mai diferite motive trebuie să transformi noaptea în zi. Poți face asta ...
-
05 May
Flori de salcam, povesti de inceput de vara
Casa și grădinaFlorile de salcam sunt in deplinatatea lor si trebuie sa gusti parfumul cu totul special ...