Cum poți ajuta o persoană care suferă de cancer la sân

22 May of 2017

Află 23 de moduri reale prin care poți ajuta o persoană apropiată, care suferă de cancer la sân

Atunci când o persoană apropiată suferă de cancer la sân, nu este suficient să îi spui că te gândești la ea, mai ales dacă se află în mijlocul unui lung și dureros tratament, care implică radio și chimioterapie. Nu îi păstra pică dacă nu pare interesată de problemele tale. Are destule pe cap.

Încearcă în schimb să fii proactivă și să găsești soluții concrete la situația prin care trece. După o dureroasă operație și un tratament care are efecte vizibile și devastatoare asupra organismului, prietena sau ruda ta va fi în primul rând dărâmată psihic. Oglinda nu va mai fi cu siguranță cea mai bună prietenă a ei, chiar dacă este o femeie foarte frumoasă.

Când cineva trece prin astfel de clipe, rezolvările trebuie să vină imediat. Cu cât aștepți mai mult, cu atât vor fi mai devastatoare efectele. Și pentru că ea probabil nu va avea puterea să o facă, încearcă să citești tot ce poți despre cancerul de sân, dar mai ales caută mărturii ale supraviețuitoarelor.

Citește totul despre reconstrucția sânului după mastectomie și, dacă ea nu are curajul sau forța necesare, fă-i chiar tu o programare la medicul estetician. Pe pagina web a Clinicii Zetta găsești toate informațiile necesare despre această operație, iar astfel vei fi pregătită cu informații concrete, care o pot ajuta. Îi poți arăta și ei linkul, să caute tot ce consideră necesar, și poți merge cu ea la consult. Va fi important ca cineva să-i fie alături în aceste momente dificile. Și este mai bine ca acea persoană să fie o prietenă apropiată, decât soțul sau iubitul.

Iată și alte metode prin care poți să fii alături de o persoană apropiată care suferă de cancer la sân:

  1. Nu te mai gândi la ce trebuie să spui și nu-ți mai fie teamă că vei face o gafă. Nu există lucruri potrivite de spus în această situație, în afară de „Îmi pare rău“ și „De ce ai nevoie?“;
  2. Nu-ți fie frică să plângi în fața ei. Nu o vei face mai tristă decât este deja;
  3. Nu mai vorbi. Nu este despre tine. Las-o pe ea să întrețină conversația. Acum are nevoie ca tu să asculți;
  4. Nu-i spune despre un prieten sau o altă rudă care a avut cancer și a murit. Asta nu ajută pe nimeni acum;
  5. Nu o forța să privească partea plină a paharului. Dacă va vrea să o vadă, o va face singură, la momentul potrivit;
  6. Fii sinceră: „Vreau să fiu prietena ta în aceste momente grele, însă nu prea știu cum. Dacă spun sau fac ceva stupid sau nepotrivit, te rog să mă tragi de mânecă“. Funcționează, fără doar și poate, iar ea va înțelege;
  7. Nu te supăra dacă îți spune că ai făcut ceva nepotrivit sau stupid;
  8. Las-o pe ea să decidă ce vrea și ce nu vrea să-ți spună. Trece printr-o situație delicată. Nu o supune la un adevărat interogatoriu despre ce tratament urmează, cât costă, ce fel de medicamente ia etc.;
  9. Accept-o așa cum este: plângăcioasă, nervoasă, depresivă, absentă, tăcută, ușor iritabilă, fără speranță, irațională, nepoliticoasă – fără să o faci să se simtă prost pentru asta. Este viața ei în joc. Acordă-i șansa să lupte în această bătălie așa cum vrea ea;
  10. Amintește-ți în orice moment că fiecare persoană reacționează diferit în fața cancerului;
  11. Nu te teme să petreci timp cu ea fără să vorbiți. Prezența ta înseamnă mult;
  12. Las-o să vorbească despre fricile ei fără să o întrerupi. Trebuie să îți descrie durerea prin care trece, așa cum se manifestă ea la apogeu;
  13. Nu o abandona. Cel mai rău lucru atunci când ai cancer este să te simți abandonat de persoanele din jurul tău;
  14. Fii disponibilă la orice oră. Las-o să te sune la miezul nopții atunci când nu poate dormi. Renunță la ieșirea cu prietenii și ajut-o să își schimbe bandajele, dacă de asta are nevoie;
  15. Încearcă să înțelegi la ce demonstrații de afecțiune răspunde cel mai bine prietena ta și acționează în concordanță. Cadouri? Bilete de încurajare? Prânzuri în parc la soare? Sigur vei găsi ceva;
  16. Sărbătoriți victoriile mici: prima zi fără să vomite, externarea din spital, sfârșitul chimioterapiei, prima radiografie curată;
  17. Dacă de asta are nevoie, ajut-o cu bani. Plătește-i întreținerea, fă-i cumpărărturile din când în când. Îți va fi recunoscătoare, cu siguranță. Poți organiza chiar și o strângere de fonduri, pentru că tratamentele sunt extrem de costisitoare;
  18. Organizează-te cu prietenii si rudele și ocupati-vă pe rând de treburile practice – dus copiii la școală, spălat, calcat etc.;
  19. Nu este despre tine, este despre ea acum. Nu te aștepta să fii în centrul atenției în această perioadă;
  20. Du-o la cumpărături, film, teatru, orice numai să îi iei gândul de la probleme;
  21. Roagă-te cu ea. De cele mai multe ori, asta ajută;
  22. Nu te da bătută și nu o lăsa baltă niciodată;
  23. Nu renunța la prietenia dintre voi.

Mai știi și alte metode prin care poți face lucrurile mai ușoare pentru cineva drag care trece prin clipe grele? Lasă-le la secțiunea comentarii de mai jos!

 

Sursă foto: Shutterstock.com

Comments

comments

Previous:

De ce este bună ozonoterapia?

Next:

Puterea vindecătoare 
a gălbenelelor

You may also like

Post a new comment