Cu luciditate 
și fără gluten!

20 January of 2020

Cu luciditate 
și fără gluten! – Glutenul nu e inamic public, e doar inamicul celor care suferă de boala celiacă! Cum afli dacă te numeri printre aceștia și cum te ferești de glutenul care este (aproape) peste tot, de la pâine și gogoși la mezeluri și cosmetice, urmează să citești.

În zilele noastre, „fără guten“ este pe buzele tuturor și unii tind să-l confunde cu unul dintre trendurile culinare, de aceeea citim și auzim adesea controverse „de idei“: unii spun că glutenul trebuie evitat cu strășnicie, deși se află în mai toate alimentele cu carbohidrați gustoase, iar alții, dimpotrivă, spun că evitarea glutenului e nocivă, este sursă de carențe și, mai curând, un moft comercial. Adevărul e că aici nu are ce căuta controversa „de idei“. Realitatea medicală este că glutenul trebuie evitat sistematic numai de persoanele afectate de maladia celiacă sau intoleranța la gluten de tip autoimun. Aceasta însă este o maladie foarte greu de bănuit, deoarece simptomele sunt numeroase și se confundă ușor cu cele specifice altor afecțiuni, în mare parte digestive. Există însă un test de sânge care se administrează foarte simplu și pune imediat în evidență prezența maladiei celiace. Apoi, remediul este unul singur: evitarea glutenului de peste tot!

Boala celiacă nediagnosticată și/sau netratată este asociată cu alte boli autoimune și cu unele tipuri de cancer.

Ce este glutenul

Glutenul este termenul utilizat pentru complexul de proteine din grâu (cu tot cu varietățile alac și kamut), secară și orz, care sunt dăunătoare pacienților cu boală celiacă. Glutenul are mare importanță în prepararea aluaturilor, cărora le conferă elasticitate.

Unde se ascunde

»» în tot ce poate fi întărit cu amidon: mezeluri, jeleuri, pastă de dinți, apă de gură.

»» medicamente și suplimente alimentare (a se vedea pe etichetă excipientele și a se evita și dextrați, maltoză, colorant caramel, proteine vegetale hidrolizate)

»» lipici, timbre, autocolante, plastilină, acuarele, plicuri de ceai

»» cosmetice: ruj, loțiuni, creme

Precauții

La persoanele cu boală celiacă, inflamația mucoasei intestinale poate produce intoleranță la zahărul din lapte (lactoză). În consecință, în dieta fără gluten se recomandă ca la început (timp de câteva săptămâni) să excluzi și produsele lactate.

Alimente permise în dieta zilnică fără gluten:

»» cartofi, tapioca, cassava, yucca

»» fasole, soia, mazăre, sorg

»» quinoa, chia

»» amarant

»» mei, semințe de in, psyllium

»» nuci, făină de nuci, castane

»» porumb

»» orez

»» lactate și produse din carne neprocesate, pește, fructe de mare (nu surimi!), ouă

»» tahini

»» alcooluri distilate (prin distilare, se elimină glutenul; berea este permisă numai dacă provine din cereale fără gluten)

 

Citeste si:

sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Previous:

Fructele şi legumele care te ajută să te laşi de fumat

Next:

Ceaiuri minune pentru un somn liniștit și odihnitor

You may also like

Post a new comment