O știau cu toții ca pe o femeie plină de viață, cu capul pe umeri, liantul acela care ține familiile unite, bunica pe care și-o dorește orice copil. Era săsoaică din Ardeal și fusese dintotdeauna o gospodină desăvârșită – o adevărată plăcere să-i calci pragul: te servea cu bunătăți, era afectuoasă și primitoare.
„A început destul de subtil, prin a se repeta”, își amintește fiica ei, Amalia. „Veneam în vizită la ai mei și mama mă servea cu cafea și prăjituri. Apoi, după ce strângea masa, nu la mult timp, mă întreba din nou dacă nu vreau cafea și niște prăjituri.” Amalia a pus micile repetări ale mamei sale ba pe seama vârstei – la urma urmei nu mai era cea mai tânără –, ba pe seama ospitalității ei legendare. Cum nu zăbovea niciodată foarte mult la părinții ei, n-a observat și alte schimbări, care să i se pară ciudate. „Apoi am rugat-o, la un moment dat, să-mi tricoteze niște botoșei pentru cel mic”, povestește Amalia. „Dar m-a privit mirată și mi-a zis că ea nu știe să tricoteze botoșei de copil, că n-a făcut niciodată.” Amaliei nu i-a venit să creadă ce aude: „Îmi tricotase mie botoșei, tricotase pentru prietene și vecine, pentru fata mea cea mare, și acum, brusc, pentru ăsta mic nu mai știa. Ba mai mult, susținea că ea nu făcuse în viața ei așa ceva.” Amalia aproape că s-a certat cu ea pe tema asta, se simțea mințită în față. Apoi a plecat supărată și o vreme n-a mai trecut pe la părinții ei.
Între timp venise iarna, iar tatăl Amaliei, cardiac cronic, făcuse o mică criză. L-au internat în spital, unde urma să rămână vreo săptămână-două. Dar înainte de tratament, i-a șoptit Amaliei să aibă grijă de mama ei, că nu se descurcă fără el. „Am fost contrariată. Cum adică nu se descurcă? Era o femeie în putere, nu suferea de nicio boală. Dar am zis să-i fac tatei pe plac și am trecut pe la ea. Și am rămas șocată…”
De cum a intrat în casă, mama ei a întrebat-o cine e. Bănuind că este o glumă, Amalia nu i-a dat atenție. Apoi însă a văzut că mama ei nu glumește, că pur și simplu n-o recunoaște și că pare a suferi de un soi de amnezie temporară. „După aceea și-a amintit brusc cine sunt și mi-a zis: „Vai, Milli, de când nu te-am văzut! Era să nu te recunosc, bată-te norocul să te bată!” Și atunci a realizat Amalia că mama ei trăia în altă lume: Milli fusese verișoara ei, decedată de vreo zece ani.
I-a făcut bagajul și a luat-o la ea acasă. A instalat-o în camera de oaspeți și a făcut programare la un doctor. După câteva teste, diagnosticul a căzut ca o sentință:
Alzheimer. Amalia nu știa nimic despre această boală cumplită.
Treptat, a aflat mai multe lucruri despre mama ei. Încă în spital, tatăl i-a mărturisit că de mult făcea doar el mâncare și curățenie prin casă, soția lui uitase ce trebuie să facă. Iar vecinii lor i-au povestit că uneori pleca să cumpere ceva și nu mai știa să se întoarcă, pur și simplu uita unde locuia. „La noi acasă, mama nu se simțea deloc în siguranță”, continuă Amalia. „Nu ne recunoștea pe niciunul, nu cunoștea casa și pomenea mereu de satul în care s-a născut, spunea că vrea acasă la mama ei, care murise de mult. Mama mea se purta ca un copil de cinci ani…” Nu mai știa să-și facă singură toaleta, nu mai știa să-și ia singură de mâncare, avea nevoie de supraveghere permanentă.
„Tata nu mai putea ține casa, era bătrân și bolnav, nu îl vedeam în stare s-o supravegheze pe mama. Aveam nevoie de ajutor specializat”, își amintește Amalia. Pe-atunci însă nu erau clinici private, ca acum. Au internat-o temporar la un spital de stat. „Condițiile nu erau grozave”, spune Amalia cu tristețe. „Iar după două săptămâni ne-au sunat că i-a cedat inima…”
Caracteristicile bolii
✽Dacă o persoană dragă, pe măsură ce îmbătrânește, începe să uite, confundă persoanele și locurile cunoscute, nu spuneți:
„E normal, îmbătrânește“, ci consultați medicul: poate fi vorba despre Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență.
✽Boala Alzheimer reprezintă peste 50% din cazurile de demență, cu o prevalență care se dublează la fiecare 5 ani după vârsta de 60 de ani. Factorii de risc sunt: vârsta și o demență preexistentă.
✽Caracteristici clinice: tulburări de memorie; tulburări de limbaj; incapacitatea efectuării activităților motorii, deși funcționalitatea motorie este intactă; imposibilitatea de a recunoaște sau identifica obiecte în condițiile funcțiilor senzoriale intacte; tulburări de comportament: schimbări de dispoziție, agitație, tendința de a pleca de acasă.
✽Este o boală progresivă, astfel încât deseori îngrijirea acordată de către familie nu este suficientă, cea mai potrivită fiind asistenţa medicală şi personală permanentă acordată de un centru specializat, precum „Amici pentru Bunici“ din București (amicipentrubunici.ro).
✽Se estimează că în lume există 24,3 milioane de persoane cu demență.
Întregul material îl poți citi în nr. 9/2012 al reviste “Ioana”, acum pe piață.
Comments

Previous:
“Degeaba faci ceva dacă nu îi ajuți pe ceilalți”

Next:
“Am un copil în Cer și unul pe Pământ”
You may also like
-
27 Feb
Ion Tămâian – “Românii iubesc frumosul și arta”
Reportaje și interviuriDe-a lungul vieții, artistul Ion Tămâian și-a dedicat timpul și talentul fragilului material transparent Atelierul ...
-
10 Jul
“Fiecare zi fără alcool e o victorie”. Povești de viață
Reportaje și interviuriCeea ce credea că e un viciu la care poate renunța ușor s-a dovedit a ...
-
31 Jul
„Fetele mele au dreptul la o viață mai bună“
Reportaje și interviuriUn principiu nescris, dar extrem de adevărat, spune că două mâini care ajută sunt mai ...
-
21 Mar
Parcul Natural Bucegi – vraja muntelui
CălătoriiAer curat și o atmosferă calmă, ce îmbie la relaxare Situat în partea estică a ...