Angela are doi copii: unul alături de ea, minunea ei de pe Pământ, în vârstă de 2 ani și jumătate, și altul în Cer. Altfel spus, este și mamă de înger.„Primul meu pui, Călin Gabriel, s-a născut pe 11 ianuarie 2008. A stat cu noi doar câteva ore, după care s-a dus la Doamne-Doamne… Îmi vine în continuare să strig «De ce?», dar apoi realizez că nu are cine să îmi răspundă“, mărturisește ea.
A pierdut prima sarcină în 2006, la 8 săptămâni s-a oprit în evoluție. A înțeles că poate nu a fost momentul. În iunie 2007 a aflat cu imensă bucurie că este însărcinată. În perioada dintre sarcini a făcut analize peste analize, teste genetice și absolut totul pentru a se asigura că va fi bine. Toate au ieșit bune. Medicul a hotărât totuși să facă din săptămâna a cincea de sarcină tratament de susținere a ei, având în vedere antecedentele.
A urmat tratamentul, s-a simțit bine pe parcursul sarcinii și nu a făcut nimic din ceea ce l-ar fi putut afecta pe bebe. La 20 și la 29 de săptămâni a avut contracții, așa că s-a internat în spital și a urmat tratament cu medicamente, perfuzii, re-paus la pat… Apoi a fost din nou bine. Copilul era vioi în burtică și se dezvolta bine. Întrucât se așteptau la o naștere prematură, Angela a făcut injecții pentru maturarea plămânilor fătului.
„Exact în ziua în care intram în săptămâna 35 au pornit brusc durerile foarte mari. Contracțiile au pornit dintr-odată foarte puternice și foarte dese. Am ajuns la spital în maximum 20 de minute, înțelegând din prima clipă că urma să nasc. Nu eram prea speriată, pentru că la ultima ecografie văzusem ca micuțul era bine, avea aproximativ 2400 g, eram în 7 luni și jumătate, deci nu se anunța nimic rău. Câți copii nu se nasc la 7 luni și nu e nicio problemă?“
Așadar a ajuns la spitalul „Bega“ din Timișoara odată cu medicul F. D. Contracțiile erau extrem de dureroase, i s-a rupt apa și l-a rugat pe medic să îi facă cezariană. „Nu știu de ce, pentru că eu voiam naștere naturală. Mi-a spus că nu are acceptul șefului clinicii. Am ajuns în sala de travaliu cu dilatație maximă la nici o oră de la pornirea contracțiilor.“ Patru ore s-a chinuit, dar… nimic! „Apoi am ajuns pe masa de operație și a venit pe lume puiul nostru, Călin Gabriel.
A plâns, a fost preluat de neonatolog, curățat… Era așa de frumos puiul meu! Avea o culoare foarte bună, 2.350 g și m-au asigurat că e bine. N-am apucat să-l țin în brațe, căci l-au dus la incubator. Am fost cei mai fericiți părinți preț de câteva ore…“
Toată noaptea, soțul Angelei a stat la terapie intensivă, văzând cum se stinge copilașul. „Mie nu mi-a spus decât dimineața. Dar eu știam… o mamă simte.“
Atunci totul s-a prăbușit! „Am stat imobilizată la pat, uitându-mă la colega de salon cum își strângea în brațe fetița. Am așteptat răspunsuri, dar am primit doar supoziții: «Poate că a avut suferință fetală în timpul travaliului…» (varianta cea mai vehiculată și care ar fi putut fi evitată dacă mi se făcea cezariana imediat), «Poate că a avut o infecție, poate…».“
Necropsia a stabilit că decesul a survenit din cauza unui stop cardio-respirator provocat de un infarct cerebral. N-a avut malformații. Și chinul a continuat… Tăticul lui a trebuit să-i scoată certificat de naștere și de deces, să se ocupe de înmormântarea lui fără preot.
„Am plecat acasă goală. Fără puiul meu. Aș fi dat orice măcar în pântece să mi-l pună cineva înapoi, dacă nu în brațe.“
Cele mai frumoase vorbe au venit de la copilașul unei prietene, de numai
4 ani: „Știi, mami, eu cred că Doamne-Doamne o să-l repare pe bebe și o să-l trimită înapoi la Angela în burtică.“ Și așa s-a întâmplat.
„Durerea nu trece niciodată, învățăm doar să trăim cu ea. Această tragedie ne-a făcut mai puternici, ne-a unit și ne-a învățat să luptăm. Întreaga familie mi-a fost alături. Soțul meu m-a învățat din nou să trăiesc, fără el nu știu unde aș fi fost acum. Am rămas cu puțini prieteni după această tragedie.“ Unii au rănit prin tăcerea lor, alții prin vorbe de genul „Las’ că faci altul“. Au rămas cei ce au spus „Îmi pare rău“.
„Cred cu tărie că puiul meu ar fi trăit acum dacă era scos la timp. Nu vreau să acuz pe nimeni, Dumnezeu să-i ierte!“ La doar o lună de la pierderea copilului a aflat de tragedia Biancăi Brad, fondatoarea organizației E.M.M.A., și a ajuns să organizeze pe plan local, în Timișoara, în martie 2008, prima întâlnire a părinților de îngeri. „A fost salvarea mea“, spune Angela cu tristețe și optimism totodată.
Extra info
„Nicio talpă nu este atât de mică,
încât să nu lase nicio urmă pe
lumea asta!“
✽Organizatia E.M.M.A. – Eternul Miracol Maternă Alinare este o organizație neguvernamentală nonprofit și neafiliată politic sau religios, a cărei activitate se desfășoară pe bază de voluntariat și care sprijină
familiile care trec prin drama pierderii unui copil și,
în mod special, pe cele care își pierd copilul înainte ca acesta să se nască,
durerea acestora fiind cel mai puțin înțeleasă.
✽E.M.M.A. își dorește ca pe site-ul organizatiaemma.ro oricine a pierdut un copil să-și poată plânge durerea sau să adreseze un gând către îngerașul său fără să se simtă judecat; acesta să fie locul în care să nu se mai simtă singur, să se simtă înțeles și în care să primească sprijinul emoțional și alinarea de care are nevoie.
✽27 mai este Ziua Părinților de Îngeri – şi în acest an, pentru a cincea oară consecutiv, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră, 17.30, se vor aprinde lumânări şi se vor înălţa la cer baloane colorate simultan în 15 oraşe din România şi în
2 oraşe din afara ţării, respectiv în Anglia (Londra) şi în Franţa (Jossigny).
✽Ajută și tu – fie ca voluntar, fie donând 2% din impozitul pe salariu.
Cătălina Oprea
Articolul poate fi citit în numărul 11/2012 al revistei “Ioana”, acum pe piață.
Comments
You may also like
-
12 Sep
Acasă, în paradis…
Reportaje și interviuriSe numesc Jeanina și Sebastian și, în 2010, și-au luat lumea-n cap şi au emigrat ...
-
21 Jun
Periplu la Nămăiești și la Corbii de Piatră
CălătoriiChiliile săpate în stâncă ale Valahiei de altădată… Bisericile rupestre de la Nămăiești și Corbii ...
-
24 Apr
NU ignora problemele!
Reportaje și interviuriProblemele în familie pot lua diverse forme. Ele pot avea drept cauză diferențele între părinți ...
-
02 Oct
Mereu în slujba oamenilor!
Reportaje și interviuriExistă oameni care n-ar mișca un pai fără a primi bani. Există și oameni care ...
Povestea Angelei este una dureroasa, crunta, dar este povestea unei invingatoare. Povestea unei mamici care s-a ridicat din propria ei cenusa, ca sa ma exprim metaforic, povestea altor cateva mii de mamici din Romania. Era un film candva… Se numea “Angela merge mai departe”… Cat de bine i se potriveste… In viata ei a venit din nou lumina, insa dragostea si dorul pentru primul ei nascut nu i le va sterge nimeni, niciodata. Speram ca cei care au in maini puterea decizionala sa abordeze mai constient problema acestor Mame de Ingeri care sufera in tacere din cauza nepasarii, a indolentei, a malpraxisului…