Deși au ambii părinți prezenți, tot mai mulți copii suferă de lipsă de atenție. Lipsa de atenție a părinților se manifestă prin semnale, pe care părinții trebuie să le recunoască la timp!
A fi părinte este o artă ce presupune dorință, dedicare, muncă, răbdare și perseverență“, spune Simona Tofan, psi-hoterapeut colaborator pe site-ul intrenoiparintii.ro. Dependența și solicitarea totală, dar firească din partea copilului în primii lui ani de viață îi forțează pe părinți să conștientizeze destul de brutal dimensiunea rolului pe care îl au.
Odată cu trecerea anilor, părinții nu devin mai puțin importanți în creșterea, educarea și dezvoltarea emoțională a copilului. Dimpotrivă, rolul lor este din ce în ce mai important, chiar dacă solicitările sunt altele decât cele legate de asigurarea nevoilor primare ale copilului.
Chiar dacă își câștigă treptat independența, copilul are nevoie în permanență să fie văzut, ascultat și înțeles. Părinții nu pot lua vacanțe de la meseria de părinte fără să își asume riscurile pierderii contactului, comunicării sau relației dintre ei și copil. Problemele apărute și nerezolvate în copilărie vor reapărea în adolescență într-o formă poate mult mai acută, accentuate de schimbările tumultuoase care se petrec cu fizicul și psihicul unui adolescent.
Dintr-o nevoie personală combinată și cu dorința justificată de a-i asigura o viață cât mai bună copilului lor, părinții tind să depună cel mai mare efort în a-i oferi un confort material, în timp ce copilul are nevoie in primul rând de o relație cât mai apropiată emoțional. În acest cerc vicios sunt prinși mulți părinți, care ajung să nu mai fie conectați la nevoile emoționale ale copilului lor, fiind acaparați de joburi bine plătite și suprasolicitante sau de cele care le asigură pur și simplu existența.
Timpul petrecut cu copilul este din ce în ce mai redus și anumite comportamente nu mai sunt sesizate de părinții prea obosiți sau prea preocupați de problemele lor de serviciu. Deseori, o viață dedicată profesiei sau trăită doar cu frica zilei de mâine determină și deteriorarea relației de cuplu, care, prin tensiunea negativă existentă între cei doi adulți, influențează atmosfera din familie și îi îndepărtează pe părinți de copil. Aceștia ajung să observe sau să fie deranjați de lipsa unei bune relații cu copilul lor doar când el devine un copil-problemă, până atunci fiind prea ocupați cu ei înșiși sau cu provocările vieții lor de adulți. Povestea lor începe de cele mai multe ori cu „Eu am vrut doar să îi fie bine copilului, să îi asigur tot ce îi trebuie…“ și nimeni nu poate nega buna intenție.
Copilul face parte din familie, este foarte sensibil la schimbările emoționale ale părinților, mai ales la cele neexplicate și neînțelese, sau cere într-un mod special ce are nevoie: dragoste, atenție și grijă.
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments

Previous:
10 lucruri pe care trebuie să le spui copilului tău. Lectii pentru parinti

Next:
Motive temeinice sa nasti dupa 35 de ani
You may also like
-
29 Feb
Cum să-l înveți pe copilul tău să păstreze ordine în cameră
CopiiMulți părinți se lovesc de problema camerei dezordonate și a temelor neterminate/nefăcute din partea copiilor. ...
-
18 Sep
Cum îți înveți copilul sa te asculte
Familie„De câte ori ți-am spus să îți strângi lucrurile de pe pat? Caietele au ajuns ...
-
26 Apr
„Vreau un cățel“. Animalele de casă și viața de familie
FamiliePe vremuri, pentru noi, copiii, era o mare bucurie să alergăm și să fim alergați ...
-
29 Feb
De ce sa mai spunem basme copiilor?
CopiiAlbă ca zăpada este torturată și aproape ucisă de mama vitregă, Scufița Roșie este martoră ...