Complet ignorați, copiii invizibili există. Și sunt mulți!

06 September of 2012

Sunt sate în România cu  doar120 de locuitori şi 6 copii, unde nu există gră­di­niţă sau şcoală. Sate legate de alte localități prin drumuri greu practicabile, unde este nevoie de maşini de teren, unde transportul cu căruţa este foarte greu, drumuri străbătute de ape și păduri, sate izolate.
Într-un astfel de sat trăiesc Lucia şi Petrea, părinţii Theonei, o fetiţă foarte isteaţă de 11 ani, cea mai bună din clasa ei, pentru care părinţii au decis să facă eforturi mari pentru a o ţine la şcoală. Soluţia este de a o lăsa în gazdă în satul cu şcoală, la o doamnă în vârstă, care locuieşte lângă in­­tituția de învățământ. Doamna este bunica lui Vasi, prietenul, camaradul întru peripeţii şi colegul de bancă al Theonei. În casa bunicii gazdă, fetița stă de luni până vineri.
Theona are o soră mai mare, de 23 de ani, care are la rândul ei doi copii şi cu care se vizitează la sfârşit de săptămână. Lucia, mama fetiței, a fost operată la cap în 1991 şi de atunci a trăit dintr-o pensie de handicap, pe care, din păcate, a pierdut-o.
Mama Theonei este foarte mândră de faptul că a absolvit 10 clase. Însă din cauza bolii şi a faptului că ame­ţeş­te, nu poate lucra. Vasile, tatăl fetei, este văcarul satului şi are un venit din această activitate doar pri­mă­vara şi vara. În restul tim­pului, unicul venit sigur este ajutorul social de 160 de lei.
Părinţii îşi pun deseori întrebarea dacă o mai pot sus­ţine la şcoală pe fată mai ales pentru faptul că trecerea în clasa a V-a înseamnă schimbarea satului, care are doar şcoală primară. Theona va schimba nu doar şcoala, ci şi gazda, dacă părinţii vor reuşi să găsească resursele să acopere această cheltuială.
Lucia le-a mărtu­risit reprezentanților UNICEF, cu foarte mare mân­drie, că fata ştia să scrie şi să citească înainte de a merge la şcoală. Asistentul social a ajutat familia pentru întocmirea actelor de ajutor social şi în­cearcă să îi ajute să recapete pensia me­dicală.
Theona este o fetiţă plină de energie, care priveşte viaţa cu optimism şi visează să ajungă la Braşov, la grădina zoologică, pentru a vedea urşi Panda.
Dacă o întrebi ce vrea să se facă atunci când va fi mare, răspunde: „Vreau să fiu medic veterinar, pentru că-mi sunt dragi animalele şi vreau să le ajut.“ Îi plac cireşele şi se caţără în vârfului copacului din câteva mişcări alături de prietenul ei.
„Putem să terminăm un cireş mai repede decât ciorile.“

Are şapte ani. Se numește Ionuț și lo­cuieşte într-un sat din jud. Buzău, iar anul acesta merge la şcoa­lă. Este un bă­iețel cres­cut mai întâi de mamă, care apoi a decis să îl lase într-un centru de plasament din Buzău.
Tatăl, sprijinit de familia lui şi de asistentul social, l-a luat acasă acum 3 ani din instituția unde a fost părăsit de mamă.
Ionuț i-a privit cu teamă la prima în­tâlnire pe reprezentanții UNICEF, adu­cându-și amin­­te de perioada anchetelor so­ciale şi temându-se ca nu cumva să fie luat de lângă tatăl său și să fie dus înapoi la casa de copii.
În cele din urmă s-au împrietenit şi au stat de vorbă cu Ionuț, care s-a făcut acum băiat mare. Duminica merge cu bu­nicii din partea tatălui la biserică, unde a învăţat să cânte şi să spună „Tatăl nostru“.
Pentru că satul nu are şcoală, tatăl îşi pune speranţa în promisiunea făcută de noul primar de a trimite o învăţătoare care să îi înveţe pe copiii din sat sau în preotul satului, care l-a îndrăgit pe Ionuț şi se gân­deşte să îl ia în gazdă de luni până vi­neri. În felul acesta, copilul ar putea merge la şcoală ca orice copil de vârsta lui.
Din perioada când a stat în asistenţă ma­ternală, Ionuț îşi aduce aminte cu drag de mamaia de la Buzău (aşa îi spunea asistentei maternale în grija căreia s-a aflat).
La întrebarea dacă îi plac dulciurile, a răspuns că nu a mai mâncat o acadea de doi ani, şi tot el a adăugat râzând: „Bine că nu de trei ani!“.
În ciuda situaţiei materiale foarte grele, Ionuț e crescut cu multă dragoste de tatăl său, care lucrează cu ziua pe unde poate. Băiatul îl are acum pe tatăl lui alături, oferindu-i dragostea unei familii. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără in­tervenția unui asistent social din pro­iectul inițiat de UNICEF.

EXTRA INFO
Puțin câte puțin…
✽UNICEF a pilotat un proiect în 64 de comune din România în care, din peste 110.000 de copii recenzați, 11% au fost identificaţi ca fiind în dificultate (cca 12.000).
✽Acești copii „invizibili“ nu pot merge la doctor şi la şcoală, sunt abuzaţi sau nu au acte de identitate, au la rândul lor copii sau sunt în pe­ricol de a fi părăsiţi de părinţi. Pentru ca aceşti copii şi alţii ca ei aflaţi în situaţii dificile să pri­meas­că îngrijire, educaţie şi să rămână alături de familia lor, e nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi: 15 lei asi­gu­ră hrana tera­pe­u­tică timp de 3 zile pentru un copil malnu­trit; 30 de lei în­seam­nă rechizite pentru un copil; 50 de lei prote­jează un copil de separarea de familie.
✽Cum poți ajuta și tu? Intră pe site-ul unicef.ro şi alege pe pagina securizată PAYU opțiunea de a dona în fiecare lună.
Astfel, automat, suma aleasă de tine va fi transferată lunar către UNICEF, fără să mai fie nevoie ca tu să faci ceva.

Cătălina Oprea

Comments

comments