Cine salvează o viață, salvează lumea

10 December of 2009

Copiii sunt un miracol. Datoria noastră este să-i protejăm.“ Preot Georg Sporschill

Misiunea unei vieți: să ajute, să dăruiască. Preotul speranței, Georg Sporschill / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Misiunea unei vieți: să ajute, să dăruiască. Preotul speranței, Georg Sporschill / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Georg Sporschill s-a născut în Austria într-o familie catolică. A fost un tânăr plin de neliniști și frământări. Anul 1968, anul în care normele sociale şi morale au devenit arhaice şi insuportabile pentru tineri, l-a găsit în Parisul revoluționar. Ulterior, a optat pentru o carieră în administrație. La 30 de ani, neliniștile și frământările care l-au îndreptat spre Paris i-au călăuzit pașii spre cele sfinte, spre un ordin iezuit. „De ce? Nu este un lucru rațional, este ca atunci când te îndrăgostești de o femeie și te căsătorești cu ea. Este o pornire lăuntrică, o chemare. Așa se face că sunt iezuit de 32 de ani. De ce sunt iezuit, de ce mi-am închinat viața bisericii? Răspunsul este simplu: întâlnesc mulți oameni care caută ceva, care doresc să ajute, care sunt la ananghie și au nevoie de ajutor. Aceasta este menirea bisericii, să ajute toți oamenii, indiferent de religie și de credință. Nu vei găsi niciodată capătul drumului, dar vei avea o viață frumoasă. Trebuie să spun că nevoia de ajutor nu este o problemă românească. Nu există societate fără săraci, indiferent dacă sunt săraci în sens material sau spiritual. Lupta contra sărăciei va fi mereu misiunea mea.“ A simțit nevoia să facă bine, să ajute, să dăruiască. Și-a început munca în Austria. „Dincolo de bunăstare, de imaginile idilice, există oriunde în lume oameni care și-au pierdut rădăcinile, sufletul, oameni care au nevoie de ajutor. Cu trei decenii în urmă, am devenit preot. Evanghelia mi-a deschis drumul pe care îl urmez, «am fost străin şi voi m-aţi primit». Cuvintele mi-au plăcut și m-au surprins, fără să știu că vor deveni misiunea vieții mele. Oamenii și copiii de pe stradă care îmi permit să îi ajut îmi îmbogățesc viața, îi dau sens.“

Pe primii oameni cărora le-a dăruit pe lângă un acoperiș și o masă caldă un zâmbet și speranță i-a întâlnit pe străzile din Viena. A realizat un prim adăpost în care a trăit mulți ani alături de protejații lui. Astăzi, proiectul a devenit independent de ajutorul lui, fiind dus mai departe de Fundația Caritas. Copii sau adulți, nevoiași, dependenți de droguri sau foști deținuți, pe toți i-a tratat la fel: le-a deschis ușa sufletului spre o lume plină de speranță.

A pornit de la zero, un om și misiunea vieții lui. A realizat un azil, apoi visul s-a extins. Astăzi este o realitate palpabilă. A fost o școală aspră. Strada cu oamenii ei care nu mai au nimic l-a întristat, dar nu l-a făcut să renunțe la misiunea pe care și-o asumase singur: să ofere speranță.

Micii brutari folosesc ingrediente magice: bucurie și zâmbete / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Micii brutari folosesc ingrediente magice: bucurie și zâmbete / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Astăzi, se ocupă de proiectul din România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Ceea ce a început în România în anul 1991 ca o acțiune de ajutorare a copiilor fără adăpost s-a transformat într-un proiect, ajungând o adevărată instituție: include peste 30 de case și apartamente sociale, găzduiește sute de copii. În prezent, are foarte mulți angajați și voluntari, majoritatea din România. Acum părintele Sporschill se poate concentra asupra noilor proiecte din Bulgaria și Moldova. „În ultima vreme vin în România pentru a mă bucura de realizările Concordiei și pentru a-mi găsi forța necesară continuării celorlalte proiecte.

Deși a lucrat în Austria și un an în ghetourile americane, nimic nu l-a pregătit pentru realitatea românească. După 1989 a primit misiunea de a realiza în România ceea ce reușise în Austria. „România este o țară bogată dacă ne referim la cultură, la spiritualitate, la biserici… România este mai bogată decât multe țări occidentale. În România sunt mulți preoți, mulți tineri urmează seminarul. În Austria seminariile sunt aproape goale. Românii sunt prietenoși, amabili, credincioși, politicoși. Este unul dintre punctele forte ale României.“

Uneori, școala înseamnă totul / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Uneori, școala înseamnă totul / Foto: Organizatia umanitara Concordia

În 1991 mi-am început munca la Gara de Nord. Nu a fost ușor. Era începutul iernii, era o țară necunoscută. Între timp, România a rezolvat multe dintre probleme. „Între timp, am realizat între austrieci și români punți sufletești. Astăzi, avem copii care studiază în Austria, care și-au întemeiat familii. Cei care revin la noi, vin la Clubul Concordia.“

În anul 2006 a primit Ordinul de Merit al Republicii Austria. În centrele sociale i-a primit pe Cancelarul Republicii Austria, Wolfgang Schüssel, pe Președintele României, Ion Iliescu, pe membrii Guvernului austriac.

Zâmbind, părintele Georg Sporschill se îndreaptă spre sala de mese. Este un loc unde în fiecare seară părintele, angajații și copiii iau masa. Aceeași mâncare pentru toată lumea, pregătită de către angajații centrului – în parte foști copii care au primit ajutor din partea Concordiei – și de către copiii care învață să gătescă pregătind prietenilor mai mici o masă caldă.

În urmă rămâne Concordia copiilor fericiți, o organizație tânără, în plină dezvoltare și un preot cu misiunea vieții lui: să dăruiască speranță.

El este al nostru… îl iubim

Studenți în România, masteranzi la Viena. Robert Stoica este un tânăr student la ASE, optimist, cu multe planuri de viitor. Vorbește fluent germana și alte trei limbi străine. Dorește să își termine studiile, să facă masteratul la Viena, să se întoarcă acasă, să schimbe lumea. Între timp, vine la Concordia să ajute. Îl cunoaște pe „Pater Georg“ de mulți ani. Îi admiră munca și, de câte ori are posibilitatea, știe să fie folositor. Astăzi, este unul dintre voluntari. Provine dintr-o familie numeroasă, unde numai necazurile depășeau numărul copiilor. În clasa I, a văzut la doi colegi de școală rechizite frumoase, primite de la Concordia. Mai târziu a primit și el ajutor din partea Concordiei. Astăzi definește în câteva cuvinte simple toți acești ani: „A fost minunat, părintele Georg îmi este ca un tată.“

„Copiii sunt viitorul și speranța noastră“ Georg Sporschill / Foto: Organizatia umanitara Concordia

„Copiii sunt viitorul și speranța noastră“ Georg Sporschill / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Rugăciuni simple. Înaintea cinei, copiii din Centrul social Lazăr se roagă într-o capelă amenajată într-o cameră. Pereții albi sunt împodobiți cu icoane ortodoxe, multe din ele pictate de copii. Rugăciunile lor sunt foarte simple: „Doamne, ajut-o pe mama să își găsească un serviciu și o casă.“, „Când vine tata în țară, adu-i aminte unde locuim.“, „Ai grijă de colegii noștri care nu mai sunt.“, „Dacă ai timp, ai grijă de băieții de la Dorobanți să nu le fie frig la noapte.“ Nimeni nu cere ceva pentru el. Copiii cărora le-a fost răpită copilăria și-au păstrat inocența și speranța.

 

Departe de părinți, neștiut de autorități, amintire în rugăciunile de seară / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Departe de părinți, neștiut de autorități, amintire în rugăciunile de seară / Foto: Organizatia umanitara Concordia

Mândrie de copil. Pe holuri atârnă pe pereți poze cu protejații părintelui, copiii, tablouri și lucrări de artă plastică. Mândri de ceea ce au făcut, bucuroși că li se acordă atenție, copiii vor să povestească tot ce știu… deodată. „Uitați, aici pe scări l-am salutat pe cancelaru’ Austriei… în germană. Du glaubst nicht?“ (nu crezi? germ.) „Uite la băiatul ăsta cu șapcă, este în parc la Gara de Nord. Nu a venit aici și a murit într-o iarnă în canal. L-am îngropat noi. Da’ nu l-am uitat, ne rugăm pentru el.“ Nu aflu unde își îngroapă morții, este un loc numai al lor, plin de liniște și bunătate. „Părinții ne-au uitat, ăia (autoritățile n.r.) nu știu nimic despre noi. Ce să facă cu noi morți?“

Copiii nu sunt ai străzii, strada nu face copii, doar oamenii. În casele și adăposturile Concordiei vii și pleci când dorești. Ca să rămâi acolo, trebuie să respecți câteva reguli: nu ai voie să consumi droguri, alcool, să fumezi, să întârzii la masă etc. Există un set minim de reguli. Cât timp pot să le respecte, copiii stau acolo, când nu le mai suportă, pleacă, de cele mai multe ori pentru a reveni.

Organizația umanitară Concordia. Str. Stelea Spătaru nr. 22, 030214 București, sectorul 3, tel./fax: 021 312 33 13, pagina web: www.concordia.co.at, mail: [email protected]

Comments

comments

Previous:

Ernest – Cu mine, viața a fost și continuă să fie generoasă!

Next:

Steaua norocoasă a Joanei Benedek

You may also like

Post a new comment